Dosar 7545/86/2010* din 17.01.2012

suspendare executare silită obligaţia de a face---rejudecare


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 7545/86/2010*
Data dosar:
17.01.2012
Instanta:
Tribunalul Suceava
Departament:
Secţia I civilă
Obiect:
suspendare executare silită obligaţia de a face---rejudecare
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 10.04.2012 la ora 09:00

    Complet: C5FP
  • Admite cererea

    Admite acţiunea formulată de reclamanta S.C. Cip Savin Com” SRL Câmpulung Moldovenesc în contradictoriu cu pârâta S.C. „Vamibcons” SRL Bacău, astfel cum a fost completată. Obligă pârâta S.C. „Vamibcons” SRL Bacău la executarea şi finalizarea lucrărilor asumate prin contractul de servicii înregistrat sub nr. 630/03.11.2006 şi 178 din 11.11.2006, în calitate de manager al proiectului de investiţie „Complex Cip – Savin Bacău”, anume de coordonare, supraveghere, control şi de efectuare a tuturor demersurilor necesare în vederea execuţiei lucrări de construcţie în parametrii contractuali ai construcţiilor şi amenajărilor prevăzuţi în proiectul nr. 291 din 03.04.2006, constând în lucrările nefinalizate ori realizate necorespunzător aşa cum reies din procesul verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. 880/12.03.20009, anexa 2 (f.31-37 ds.). Obligă aceiaşi pârâtă să plătească reclamantei suma de 87.293 lei cu titlu de penalizări până la îndeplinirea întocmai a obligaţiilor contractuale restante. Obligă pârâta să-i plătească reclamantei şi suma de 3.007 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (taxă judiciară şi tb. judiciar). Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi 10.04.2012.

  • Sedinta din data de 03.04.2012 la ora 11:00

    Complet: C5FP
  • Amână cauza
  • Sedinta din data de 27.02.2012 la ora 09:00

    Complet: C5FP
  • Amână cauza

    Amână cauza la data de 03 aprilie 2012, ora 11:00.

  • Sedinta din data de 20.02.2012 la ora 09:00

    Complet: C3FP
  • Încheiere

    Închide dosarul.Trimite cauza la Biroul Arhivă din cadrul Tribunalului Suceava-Secţia civilă, spre repartizare aleatorie cu excluderea C3.FP Pronunţată în şedinţa publică din 20.02.2012.

  • Sedinta din data de 17.02.2012 la ora 09:00

    Complet: C4FP
  • Amână cauza

    Admite cererea de abţinere. Trimite cauza pentru repartizare aleatorie cu excluderea C3FP. Fără cale de atac. Cercetată în camera de consiliu. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 17.02.2012.

  • Sedinta din data de 06.02.2012 la ora 09:00

    Complet: C3FP
  • Amână cauza

    Cerere de abţinere, lipsă procedură cu reclamanta, citată şi prin administrator judiciar Sierra Quadrant SRL Bacău.

Flux dosar


Actualizare GRPD