S****** C*********
InculpatC***** N******
Parte civilăS******* J******* D* U****** V*****
Parte civilăS******** J******* D* A********
Parte civilăÎn baza art. 182 al. 2 Cod penal condamnă inculpatul S****** C********* la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare cu aplicarea art. 74 lit. a, al. 2 Cod penal şi art. 76 lit. d Cod penal. Interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a doua, lit. b Cod penal în condiţiile prevăzute de art. 71 Cod penal. În baza art. 81 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate şi fixează termen de încercare de 2 ani şi 6 luni, conform art. 82 Cod penal. În baza art. 359 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal privind condiţiile revocării suspendării condiţionate a executării pedepsei. În baza art. 71 al. 5 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale. În baza art. 14 şi 346 Cod procedură penală admite, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă C***** N****** şi obligă inculpatul la plata către aceasta a sumei de 355,7 lei-despăgubiri materiale şi a sumei de 2500 lei - reprezentând daune morale, respingând restul pretenţiilor solicitate de aceasta ca neîntemeiate. Admite acţiunea civilă formulată de părţile civile: S******* J******* D* U****** V***** şi obligă inculpatul S****** C********* la plata către aceasta a sumei de 4711,976 lei, reprezentând daune materiale, şi S******** J******* D* A******** Vaslui şi obligă inculpatul S****** C********* la plata către aceasta a sumei de 842 lei-despăgubiri materiale. În baza art. 191 Cod procedură penală obligă inculpatul S****** C********* la plata către stat a sumei de 350 lei cheltuieli judiciare avansate în cursul urmăririi penale şi al judecăţii. Suma de 200 lei-onorariu avocat oficiu va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei. În baza art. 193 Cod procedură penală obligă inculpatul S****** C********* la plata către partea civilă C***** N****** a sumei de 500 lei-cheltuieli de judecată (onorariu avocat). Cu recurs în 10 zile de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru cele lipsă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 08.05.2013.
Hotarare 532/2013 din 08.05.2013amână pronunţarea la 8 mai 2013
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.04.2013acordă termen la 23 aprilie 2013 pt. citarea martorilor încuviinţaţi la acest termen în prelungirea probatoriului
Incheiere de sedinta din 02.04.2013acordă termen la 2 aprilie 2013 pt. citarea martorilor încuviinţaţi pentru părţi, cu menţiunea amendării şi cu mandat de aducere, dar şi pt. citarea martorului încuviinţat la acest termen în prelungirea probatoriului
Incheiere de sedinta 7574/333/2012 din 12.03.2013acordă termen la 12 Martie 2013 pt. administrare probe
Incheiere de sedinta din 19.02.2013acordă termen la 19.02.2013 pt. administrare probe
Incheiere de sedinta din 22.01.2013admite solicitarea părţii vătămate şi acordă termen la 22 ianuarie 2013 pt. a angaja avocat