M****** R*** C*****
InculpatM****** G********* C*********
Parte vătămatăS******** J******* D* A******** V*****
Parte civilăS******* J******* D* U****** V*****
Parte civilăÎn baza art. 345 Cod pr.pen., condamnă pe inculpatul M****** R*** C*****, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă prevăzută şi pedepsită de art. 182 alin.2 C.pen, cu aplicarea art.73 lit.b Cod penal, art. 320 ind.1 alin.7 Cod pr.pen., art. 74 alin.1 lit.c Cod penal, art. 76 lit. C.pen, la pedeapsa de 6 luni închisoare. Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a) teza a II-a şi b) Cod penal pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 Cod penal. Potrivit art. 81 alin.1Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate, pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 6 luni, stabilit conform art. 82 Cod penal. Potrivit art. 359 Cod pr.pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen. privind revocarea suspendării condiţionate a executării în cazul săvârşirii unei infracţiuni în cursul termenului de încercare, termen care începe să curgă de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În temeiul art. 71 alin.5 Cod penal, suspendă executarea pedepsei accesorii aplicate, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale. Constată că partea vătămată M****** G********* C*********, domiciliat în sat Pădureni, com. Oşeşti, jud. Vaslui, nu s-a constituit parte civilă în procesul penal. În baza art. 14 şi art. 346 C.p.p. rap. la art. 313 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 modificată prin OUG nr. 72/2006, art. 998 şi urm. Cod civil, admite acţiunile civile formulate de părţile civile S******* J******* D* U****** V***** şi Serviciul de Ambulanţă Judeţean Vaslui şi obligă pe inculpatul M****** R*** C***** la plata sumei de 2301,75 lei către S******* J******* D* U****** V***** şi a sumei de 554,35 lei către Serviciul de Ambulanţă Judeţean Vaslui. În baza art. 7 din legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, dispune prelevarea de probe biologice de la inculpatul M****** R*** C*****, urmând ca, în temeiul art. 5 alin.5 din legea nr. 75/2008, inculpatul să fie informat că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic. Conform art. 191 alin.1 C.p.p., obligă pe inculpat la plata către stat a sumei de 1.000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate în cursul urmăririi penale şi al judecăţii, din care suma de 200 lei reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu, av. Blăniţă Dragoş, delegaţie nr. 1592/2012 se va avansa din fondurile speciale ale Ministerul Justiţiei. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru Ministerul Public şi inculpat şi de la comunicare pentru partea vătămată şi părţile civile. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11.04.2013.
Hotarare 448/2013 din 11.04.2013Amână pronunţarea la 11.04.2013.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.04.2013Amână cauza la 04.04.2013 pentru actualizare cazier inculpat.
Incheiere de sedinta din 07.03.2013Amână cauza la 07.03.2013 - citare inculpat cu mandat de aducere cu executare efectivă.
Incheiere de sedinta din 24.01.2013Amână cauza la 24.01.2013 pentru citarea inculpatului potrivit art. 177 alin.4 C.p şi cu mandat de aducere.