A**** D****
PetentP******* C****** M*********
IntimatI Respinge excepţia tardivităţii plângerii , invocată de procuror II În baza art. 278 ind.1 al.8 lit. b C.p.pen. rap. la decizia nr. 44/2008 pronunţată de ÎCCJ în interesul legii Admite , în parte , plângerea petentei A**** D**** formulată împotriva soluţiei date de procuror în dosar nr. 193/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu , în contradictoriu cu intimata Primăria Comunei Măldăreşti , jud. Vîlcea , în sensul că Schimbă temeiul de drept al scoaterii de sub urmărire penală dispusă prin ordonanţa din 02.11.2011 , dată în dosarul menţionat mai sus , confirmată de procurorul ierarhic superior prin ordonanţa din 19.12.2011 , din art. 10 lit. b ind.1 C.p.pen., în cel prev. de art. 10 lit. a C.p.pen. , şi , pe cale de consecinţă , Desfiinţează dispoziţia privind aplicarea amenzii administrative în cuantum de 600 lei faţă de petentă , precum şi pe cea privind obligarea acesteia la 22 lei cheltuieli judiciare către stat Ia act că petenta nu solicită cheltuieli de judecată III În baza art. 192 al.3 C.p.pen. Cheltuielile avansate de stat rămân în sarcina acestuia Definitivă Pronunţată în şedinţă publică, azi 21.06.2012
Amână pronunţarea la 21 iunie 2012 pentru a se depune concluzii scrise.
Amână cauza pentru a fi emisă adresă la parchet, pentru a înainta dovada comunicării soluţiei procurorului.
Amână cauza pentru a se reveni cu procedura de citare a părţilor şi a fi emisă adresă către petentă, pentru a se prezenta la instanţă şi să depună dovada comunicării soluţiei procurorului, atacată.
Amână cauza pentru a fi emisă adresă către petentă, în sensul de a depune la dosar dovada comunicării soluţiei dată de procuror în data de 19.12.2011 în dosar nr. 193/P/2010.
Amână cauza pentru a fi întregit cadrul procesual, prin citarea , în calitate de intimată a Primăriei comunei Măldăreşti.