Dosar 7666/288/2011* din 26.11.2012

fond funciar


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 7666/288/2011*
Data dosar:
26.11.2012
Instanta:
Judecătoria Râmnicu Vâlcea
Departament:
CIVILA
Obiect:
fond funciar
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 04.10.2013 la ora 09:00

    Complet: Amanare pronuntare - CIVIL
  • Admite in parte cererea

    Admite, în parte, acţiunea principală formulată de reclamantul Macare Alexandru, astfel cum a fost precizată prin cererea de la fila 14 dosar, în şedinţa publică din data de 16 noiembrie 2011 precum şi prin cererea de precizare depusă la fila 54 dosar. Ia act că reclamantul renunţă la soluţionarea capetelor 2 şi 3 din cererea de la fila 14 dosar referitor la punerea în posesie şi emiterea titlului de proprietate. Obligă pârâta C****** L***** D* F*** F****** B******* să procedeze la soluţionarea cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate formulate de reclamant în temeiul legilor nr. 18/1991 şi nr. 247/2005 pentru terenul în suprafaţă totală de 4500 mp, situat în comuna Bujoreni, judeţul Vâlcea, şi să înainteze propunerile Comisiei Judeţene de fond funciar Vâlcea. Admite cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienta Brănescu Ioana. Obligă pârâta C****** L***** D* F*** F****** B******* la plata sumei de 1000 lei faţă de reclamant reprezentând contravaloarea cheltuielilor de judecată. Obligă reclamantul la plata sumei de 4500 lei faţă de intervenienta Brănescu Ioana reprezentând contravaloarea cheltuielilor de judecată (onorariu avocat). Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi 4 octombrie 2013.

    Hotarare 7298/2013 din 04.10.2013
  • Sedinta din data de 30.09.2013 la ora 09:00

    Complet: Amanare pronuntare - CIVIL
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 4 octombrie 2013.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 30.09.2013
  • Sedinta din data de 23.09.2013 la ora 09:00

    Complet: Civ C9
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 30 septembrie 2013

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.09.2013
  • Sedinta din data de 09.09.2013 la ora 09:00

    Complet: Civ C9
  • Amână cauza

    pentru a se lua cunoştinţă de înscrisuri

    Incheiere de sedinta din 09.09.2013
  • Sedinta din data de 03.06.2013 la ora 09:00

    Complet: Complet amânare - CIVIL
  • 242 c.pr.civ

    În temeiul art. 155 ind. 1 C.pr.civ. Dispune suspendarea soluţionării cauzei înregistrată pe rolul Judecătoriei Rm. Vâlcea sub număr unic 7666/288/2011* privind pe reclamantul M***** A* A******** în contradictoriu cu pârâtele C****** L***** D* F*** F****** B******* şi C****** J******** P***** S********* D******** D* P********** A***** T********** Vâlcea şi pe intervenienta în interes propriu B******* C* I**** şi trecerea dosarului spre conservare în Arhiva Civilă până la îndeplinirea obligaţiei stabilită în sarcina părţilor de plată a diferenţei onorariului provizoriu de expert în sumă de 250 lei. Cu drept de recurs pe toată perioada suspendării. Pronunţată în şedinţă publică azi 3 iunie 2013.

    Incheiere suspendare din 03.06.2013
  • Sedinta din data de 20.05.2013 la ora 09:00

    Complet: Civ C9
  • Amână cauza

    Acordă un nou termen de judecată la data de 03 iunie 2013, în vederea efectuării raportului de expertiză. Se emite adresă către expertul Radu Ion - specialitatea topografie, cadastru şi geodezi prin care i se aduce la cunoştinţă noul termen de judecată acordat şi i se va solicita să întocmească lucrarea şi să o depună la dosar în termenul prev. de art. 209 C.pr.civ, respectiv cu 5 zile înainte de termenul acordat, cu atâtea exemplare câte părţi sunt şi unul pentru instanţă. Emiterea unei adrese către Primăria comunei Bujoreni, prin care i se va solicita să comunice dacă terenul „loc de casă” a aparţinut în proprietate autorului Burcă Gh. Gheorghe, sau dacă acesta a fost atribuit ca „lot în folosinţă” sau ca „loc pentru efectuarea casei de locuit”, urmând ca în situaţia în care deţin înscrisuri, în acest sens să le înainteze la dosar. Pune în vedere părţilor, prin apărători, să achite onorariul provizoriu pentru expert în sumă de 250 lei, sub sancţiunea suspendării judecării cauzei, conform art. 155 1 C.pr.civ. Pronunţată în şedinţă publică azi, 20 mai 2013.

    Incheiere de sedinta din 20.05.2013
  • Sedinta din data de 15.04.2013 la ora 09:00

    Complet: Civ C9
  • Amână cauza

    Acordă un nou termen de judecată la data de 20 mai 2013, în vederea efectuării raportului de expertiză. Se emite adresă către expertul Radu Ion - specialitatea topografie, cadastru şi geodezi prin care i se aduce la cunoştinţă noul termen de judecată acordat şi i se va solicita să întocmească lucrarea şi să o depună la dosar în termenul prev. de art. 209 C.pr.civ, respectiv cu 5 zile înainte de termenul acordat, cu atâtea exemplare câte părţi sunt şi unul pentru instanţă. Emiterea unei adrese către atât către pârâta Comisia Locală de aplicare a Legii fondului funciar Bujoreni, prin care i se va solicita să comunice dacă terenul „loc de casă” a aparţinut în proprietate autorului Burcă Gh. Gheorghe, sau dacă acesta a fost atribuit ca „lot în folosinţă” sau ca „loc pentru efectuarea casei de locuit”. Pune în vedere părţilor, prin apărători, să achite onorariul provizoriu pentru expert în sumă de 250 lei, sub sancţiunea suspendării judecării cauzei, conform art. 155 1 C.pr.civ. Pronunţată în şedinţă publică azi, 15 aprilie 2013.

    Incheiere de sedinta din 15.04.2013
  • Sedinta din data de 11.03.2013 la ora 09:00

    Complet: Civ C9
  • Amână cauza

    Admite cererea de amânare formulată de formulată de reclamant personal şi interveninetă, prin apărător, astfel că, o va admite, şi va acorda un nou termen de judecată faţă de lipsa raportului de expertiză şi a relaţiilor solicitate de la Comisia Locală de aplicare a Legii fondului funciar Bujoreni, dar şi pentru a lua cunoştinţă şi de cuprinsul relaţiilor comunicate de Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate Vâlcea. Acordă un nou termen de judecată la data de 11 martie 2013, pentru când: Se emite adresă de revenire către expertul Radu Ion - specialitatea topografie, cadastru şi geodezi prin care i se va aduce la cunoştinţă noul termen de judecată acordat şi i se va solicita să întocmească lucrarea şi să o depună la dosar în termenul prev. de art. 209 C.pr.civ, respectiv cu 5 zile înainte de termenul acordat, cu atâtea exemplare câte părţi sunt şi unul pentru instanţă. Se emite adresă de revenire către Comisia Locală de aplicare a Legii fondului funciar Bujoreni prin care i se va solicita să înainteze la dosar întreaga documentaţie ce a fost avută în vedere la emiterea titlului de proprietate pe numele pârâtei interveniente; întreg dosarul de reconstituire al reclamantului şi al interveninetei, şi anume: acte primare de proprietate; copia rolului agricol; cererea de înscriere în C.A.P.; cererea de reconstituire a dreptului de proprietate; adeverinţă provizorie de punere în posesie; proces verbal de punere în posesie; hotărâre de validare a dreptului de proprietate; eventuale contestaţii împotriva acestei hotărâri şi modul lor de soluţionare. Pune în vedere părţilor, prin apărători, să achite diferenţa de onorariu provizoriu de expert în sumă de 250 lei, sub sancţiunea suspendării judecării cauzei, conform art. 155 1 C.pr.civ.

    Incheiere de sedinta din 11.03.2013
  • Sedinta din data de 28.01.2013 la ora 09:00

    Complet: Civ C9
  • Amână cauza

    Efectuarea unei expertize tehnice de specialitatea topografie, cadastru şi geodezi, cu următoarele obiective: - aplicarea actelor de proprietate ale părţilor pe teren; identificarea terenurilor; să stabilească dacă terenul în suprafaţă de 500 m.p. – solicitata de reclamant - se suprapune cu terenul reconstituit pârâtei interveniente; Acordă un nou termen de judecată la data de 11 martie 2013, în vederea efectuării raportului de expertiză. Se emite adresă către expertul Radu Ion - specialitatea topografie, cadastru şi geodezi prin care i se aduce la cunoştinţă că a fost desemnat expert în cauza de faţă şi i se va solicita să se prezinte în instanţă să ia cunoştinţă de actele şi lucrările dosarului, de obiectivele raportului de expertiză, să procedeze la convocarea părţilor, potrivit art. 208 C.pr.civ., urmând ca până la termenul acordat să întocmească lucrarea şi să o depună la dosar în termenul prev. de art. 209 C.pr.civ, respectiv cu 5 zile înainte de termenul acordat, cu atâtea exemplare câte părţi sunt şi unul pentru instanţă. În temeiul art. 201 alin (1) C.pr.civ. şi art. 17 alin. (1) din O.G. nr. 2/2000 privind organizarea activităţii de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte onorariul provizoriu pentru expert la 500 de lei, în sarcina reclamantului şi al intervenientei. Pune în vedere părţilor, prin apărători, să achite onorariul provizoriu de expert în sumă de 500 lei, în termen de 5 zile şi să depună la dosar chitanţa de plată, în original, sub sancţiunea suspendării judecării cauzei, conform art. 155 1 C.pr.civ., potrivit dispoziţiilor art. 17 alin. (2) din O.G. nr. 2/2000. Emiterea unei adrese către atât către pârâta Comisia Locală de aplicare a Legii fondului funciar Bujoreni, cât şi către pârâta Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate Vâlcea, prin care li se va solicita să înainteze la dosar întreaga documentaţie ce a fost avută în vedere la emiterea titlului de proprietate pe numele pârâtei interveniente; întreg dosarul de reconstituire al reclamantului şi al interveninetei, şi anume: acte primare de proprietate; copia rolului agricol; cererea de înscriere în C.A.P.; cererea de reconstituire a dreptului de proprietate; adeverinţă provizorie de punere în posesie; proces verbal de punere în posesie; hotărâre de validare a dreptului de proprietate; eventuale contestaţii împotriva acestei hotărâri şi modul lor de soluţionare. În temeiul art. 153 alin. 1 Cod proc. civ., astfel cum a fost modificat şi completat prin Legea nr. 202/2010, acordă termen în cunoştinţă pârâtelor. Pronunţată în şedinţă publică azi, 28 ianuarie 2013.

    Incheiere de sedinta din 28.01.2013

Flux dosar


Actualizare GRPD