G**** R*****
InculpatÎn baza art.87 alin.1 din O.U.G. 195/2002 republicată cu aplic.art. 3201 alin.7 C.pr.pen. condamnă inculpatul G**** R*****- la pedeapsa de 8 luni închisoare. Interzice inculpatului G**** R***** drepturile prev. de art.64 alin.1 lit. a teza a II-a C.pen. Suspendă condiţionat executarea pedepsei înschisorii precum şi executarea pedepselor accesorii pe o durată de 2 ani şi 8 luni termen de încercare stabilit în condiţiile art.82 C.pen. Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art.83 C.pen. a căror nerespectare are drept consecinţă revocarea suspendării. Ia act că inculpatul a fost asistat de apărător ales. Obligă inculpatul la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 19.11.2012.
Amână pronuntarea cauzei la data de 19.11.2012 din lipsă de timp.
Pentru a se depune declaraţie autentică eliberată de autorităţile române din Italia acordă termen la data de 05.11.2012.
Pentru garantarea dreptului la apărare, admite cererea şi amână cauza la data de 01.10.2012.