D*** C*********
PetentI************ D* P****** A* J******** A**** - B* P******
IntimatAdmite plângerea contravenţională. Anulează procesul-verbal de contravenţie seria CP nr. 1079501 încheiat în data de 08.04.2012 de Inspectoratul de Poliţie al Jud. Argeş. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică la data de 04.12.2012.
Se citează intimata, cu menţiunea de a depune la dosar întregul material probator care a stat la baza întocmirii procesului-verbal contestat. Audierea în calitate de martor, a numitei Dima Georgeta, menţionată în cuprinsul plângerii. Pune în vedere petentului să aducă necitat martorul încuviinţat, spre a fi audiat, sub sancţiunea decăderii din proba testimonială încuviinţată. Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 04.12.2012, C6 civil, sala 2, ora 08,30. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Octombrie 2012.
Încuviinţează pentru petent proba testimonială cu un martor, apreciind că este utilă, concludentă şi pertinentă, putând duce la soluţionarea în fond a pricinii. Pune în vedere petentului să depună la dosarul cauzei lista cu numele şi domiciliul martorului a cărui audiere o solicită, în vederea audierii, în termen de 5 zile sau să-l aducă necitat, sub sancţiunea prevăzută de disp. art. 170, alin. 3 C.proc.civ. Constată că intimata are termen în cunoştinţă, în temeiul disp. art. 88 al.1 pct.51 d in Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, în raport de menţiunile efectuate pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare aflate la f.15 din dosar. Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 23.10.2012, C6 civil, sala 2, ora 08,30. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 Septembrie 2012.