V*** F****** C*****
Recurent InculpatAdmite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DIICOT – Serviciul Teritorial Tg. Mureş şi în consecinţă: În conformitate cu dispoziţiile art. 1491 alin. 9,10 Cod procedură penală, raportat la art. 143 Cod procedură penală, art. 148 lit. f Cod procedură penală, art. 136 Cod procedură penală, dispune arestarea preventivă pentru 29 de zile, începând cu data de la 24 octombrie 2012 şi până la 21 noiembrie 2012 inclusiv, a inculpatului V*** F****** C***** cercetat în dosarul nr. 109/D/P/2011 al Parchetului de pe lângă pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DIICOT – Serviciul Teritorial Tg. Mureş, pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept, în formă continuată, prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 republicată, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal. Dispune emiterea mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului, conform prezentei hotărâri. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, din care onorariul avocatului din oficiu se va avansa Baroului Mureş din fondul special al Ministerului Justiţiei. Cu drept de recurs în 24 de ore de la pronunţare pentru inculpat şi pentru procuror. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică din data de 24 octombrie 2012, orele 14,54.