C******* C*********
Apelant InculpatV******** V***** (**** I*******
Apelant InculpatI**** C******* C*****
Apelant InculpatV****** C******* A****
Parte vătămată Parte civilăO******* L*****
Parte vătămată Parte civilăAdmite cererea de investire cu formula executorie solicitată de petenta - parte civilă Gaiu Magdalena şi în consecinţă : Dispune investirea cu formula executorie a s.pen. nr. 182 din 28.03.2012 a Tribunalului Galaţi ( definitivă) , respectiv latura civilă a cauzei.
Se completează dispozitivul sentinţei penale nr. 182/28.03.2012 a Judecătoriei Galaţi, în sensul că, după alineatul 6 se introduce un nou alineat, cu următorul cuprins: „În temeiul art. 36 alin. 3 Cod penal, deduce din pedeapsa aplicată, reţinerea de 24 de ore, de la 12.09.2007 la 13.09.2007”. Cu drept de apel în termen de 10 zile.
1. Condamnă pe inculpatul C******* C********* la o pedeapsă principală de 6 (şase) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi b Cod penal pentru o perioadă de 3 (trei) ani, după executarea pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 3201 alin. 7 Cod de procedură penală (faptă săvârşită în luna iunie 2010). Condamnă pe inculpatul C******* C********* la o pedeapsă principală de 10 (zece) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi b Cod penal pentru o perioadă de 5 (cinci) ani, după executarea pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. a şi i, alin. 2 lit. b şi alin. 4 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea 37 lit. a şi b Cod penal, cu aplicarea art. 3201 alin. 7 Cod de procedură penală (140 de acte materiale săvârşite în perioada 16.06.2010 – 09.08.2011). În temeiul art. 36 alin. 1 Cod penal, în referire la art. 34 lit. b Cod penal şi art. 35 alin. 1 Cod penal, contopeşte pedeapsa principală de 6 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi b Cod penal pentru o perioadă de 3 ani, aplicată prin prezenta sentinţă penală pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, cu pedeapsa principală de 6 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 180/10.02.2010 a Judecătoriei Baia Mare (rămasă definitivă la data de 04.11.2010), precum şi cu pedeapsa principală de 6 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 544/27.05.2011 a Judecătoriei Cluj-Napoca (rămasă definitivă la data de 11.10.2011), urmând ca inculpatul C******* C********* să execute pedeapsa principală cea mai grea, de 6 ani şi 6 luni închisoare, sporită la 7 (şapte) ani închisoare, precum şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi b Cod penal pentru o perioadă de 3 (trei) ani. În temeiul art. 39 alin. 1 Cod penal, în referire la art. 34 lit. b Cod penal şi art. 35 alin. 3 Cod penal, contopeşte pedeapsa principală de 10 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi b Cod penal pentru o perioadă de 5 ani, aplicată prin prezenta sentinţă penală pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. a şi i, alin. 2 lit. b şi alin. 4 Cod penal, cu pedeapsa principală rezultantă de 7 ani închisoare, astfel cum aceasta a fost mai sus stabilită, urmând ca inculpatul C******* C********* să execute – în final – pedeapsa principală cea mai grea, de 10 ani închisoare, sporită la 11 (unsprezece) ani închisoare, precum şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi b Cod penal pentru o perioadă de 5 (cinci) ani, după executarea pedepsei principale. În temeiul art. 71 alin. 2 Cod penal, aplică inculpatului C******* C*********, pe perioada executării pedepsei principale a închisorii, pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi b Cod penal. În temeiul art. 350 Cod de procedură penală, menţine starea de arest a inculpatului C******* C*********, iar în temeiul art. 88 Cod penal, deduce din pedeapsa principală aplicată durata reţinerii şi a arestării preventive, de la data de 11.08.2011 la zi. Anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 193/05.11.2010, emis în temeiul sentinţei penale nr. 180/10.02.2010 a Judecătoriei Baia Mare, respectiv mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 756/11.10.2011, emis în temeiul sentinţei penale nr. 544/27.05.2011 a Judecătoriei Cluj-Napoca şi dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii, după rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. 2. Condamnă pe inculpatul V******** V***** (**** I******* la o pedeapsă principală de 6 (şase) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi b Cod penal pentru o perioadă de 3 (trei) ani, după executarea pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, cu aplicarea art. 37 lit. a şi b Cod penal, cu aplicarea art. 3201 alin. 7 Cod de procedură penală (faptă săvârşită în luna iunie 2010). Condamnă pe inculpatul V******** V***** (**** I******* la o pedeapsă principală de 10 (zece) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi b Cod penal pentru o perioadă de 5 (cinci) ani, după executarea pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. a şi i, alin. 2 lit. b şi alin. 4 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a şi b Cod penal, cu aplicarea art. 3201 alin. 7 Cod de procedură penală (145 de acte materiale săvârşite în perioada 16.06.2010 – 09.08.2011). Condamnă pe inculpatul V******** V***** (**** I******* la o pedeapsă principală de 1 (un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 291 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a şi b Cod penal, cu aplicarea art. 3201 alin. 7 Cod de procedură penală (faptă săvârşită în perioada 14.12.2010 – 09.08.2011). În temeiul art. 33 lit. a Cod penal, combinat cu art. 34 lit. b Cod penal şi art. 35 alin. 3 Cod penal, contopeşte pedeapsa principală de 6 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi b Cod penal pentru o perioadă de 3 ani, pedeapsa principală de 10 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi b Cod penal pentru o perioadă de 5 ani, respectiv pedeapsa principală de 1 an închisoare, aplicate prin prezenta sentinţă penală, urmând ca inculpatul V******** V***** (**** I******* să execute pedeapsa principală cea mai grea, de 10 ani închisoare, sporită la 10 (zece) ani şi 6 (şase) luni închisoare, precum şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi b Cod penal pentru o perioadă de 5 (cinci) ani, după executarea pedepsei principale. Descontopeşte pedeapsa principală rezultantă de 6 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 544/27.05.2010 a Judecătoriei Cluj-Napoca (rămasă definitivă la data de 11.10.2011) în pedepsele componente, respectiv: - 5 ani închisoare, aplicată în cauză pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. a şi i Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal şi a art. 37 lit. a şi b Cod penal. - 6 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 28/19.01.2006 a Tribunalului Prahova (rămasă definitivă la data de 19.03.2007). În temeiul art. 36 alin. 2 Cod penal, în referire la art. 34 lit. b Cod penal, contopeşte pedepsele astfel descontopite cu pedeapsa principală de 4 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 983/03.12.2007 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti (rămasă definitivă la data de 20.12.2007), urmând ca inculpatul V******** V***** (**** I******* să execute pedeapsa principală cea mai grea, de 6 ani închisoare, sporită la 6 (şase) ani şi 4 (patru) luni închisoare. În temeiul art. 39 alin. 1 Cod penal, în referire la art. 34 lit. b Cod penal şi art. 35 alin. 1 Cod penal, contopeşte pedeapsa principală rezultantă de 10 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi b Cod penal pentru o perioadă de 5 ani, stabilită pentru infracţiunile deduse judecăţii în prezenta cauză, cu pedeapsa principală rezultantă de 6 ani şi 4 luni închisoare, astfel cum aceasta a fost mai sus stabilită, urmând ca inculpatul V******** V***** (**** I******* să execute – în final – pedeapsa principală cea mai grea, de 10 ani şi 6 luni închisoare, sporită la 11 (unsprezece) ani închisoare, precum şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi b Cod penal pentru o perioadă de 5 (cinci) ani, după executarea pedepsei principale. În temeiul art. 71 alin. 2 Cod penal, aplică inculpatului V******** V***** (**** I*******, pe perioada executării pedepsei principale a închisorii, pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi b Cod penal. În temeiul art. 350 Cod de procedură penală, menţine starea de arest a inculpatului V******** V***** (**** I*******, iar în temeiul art. 88 Cod penal, deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi a arestării preventive, de la data de 11.08.2011 la zi. În temeiul art. 36 alin. 3 Cod penal, deduce din pedeapsa aplicată perioada executată de la 11.06.1998 până la 01.11.1998. Anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 3241/20.12.2007, emis în temeiul sentinţei penale nr. 983/03.12.2007 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, precum şi mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 757/11.10.2011, emis în temeiul sentinţei penale nr. 544/27.05.2010 a Judecătoriei Cluj-Napoca şi dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii, după rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. 3. Condamnă pe inculpatul Iosif Cristian-Cornel la o pedeapsă principală de 4 (patru) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi b Cod penal pentru o perioadă de 2 (doi) ani, după executarea pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, cu aplicarea art. 3201 alin. 7 Cod de procedură penală (faptă săvârşită în luna iunie 2010). În temeiul art. 334 Cod de procedură penală, dispune schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului Iosif Cristian-Cornel, din infracţiunea prevăzută de art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. a şi i, alin. 2 lit. b şi alin. 4 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, în infracţiunea prevăzută de art. 26 Cod penal, raportat la art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. a şi i, alin. 2 lit. b şi alin. 4 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal. Condamnă pe inculpatul Iosif Cristian-Cornel la o pedeapsă principală de 8 (opt) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi b Cod penal pentru o perioadă de 3 (trei) ani, după executarea pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 26 Cod penal, raportat la art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. a şi i, alin. 2 lit. b şi alin. 4 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 3201 alin. 7 Cod de procedură penală (145 de acte materiale săvârşite în perioada 16.06.2010 – 09.08.2011). În temeiul art. 36 alin. 1 Cod penal, în referire la art. 34 lit. b Cod penal şi art. 35 alin. 3 Cod penal, contopeşte pedeapsa principală de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi b Cod penal pentru o perioadă de 2 ani, respectiv pedeapsa principală de 8 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi b Cod penal pentru o perioadă de 3 ani, aplicate prin prezenta sentinţă penală, cu pedeapsa principală de 4 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 544/27.05.2011 a Judecătoriei Cluj-Napoca (rămasă definitivă la data de 11.10.2011), urmând ca inculpatul Iosif Cristian-Cornel să execute – în final – pedeapsa principală cea mai grea, de 8 ani închisoare, sporită la 9 (nouă) ani închisoare, precum şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi b Cod penal pentru o perioadă de 3 ani. În temeiul art. 71 alin. 2 Cod penal, aplică inculpatului Iosif Cristian-Cornel, pe perioada executării pedepsei principale a închisorii, pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi b Cod penal. În temeiul art. 350 Cod de procedură penală, menţine starea de arest a inculpatului Iosif Cristian-Cornel, iar în temeiul art. 88 Cod penal, deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi a arestării preventive, de la data de 11.08.2011 la zi. În temeiul art. 36 alin. 3 Cod penal, deduce din pedeapsa aplicată reţinerea de 24 de ore, de la 04.10.2007 la 05.10.2007. Anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 755/11.10.2011, emis în temeiul sentinţei penale nr. 544/27.05.2011 a Judecătoriei Cluj-Napoca şi dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii, după rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În temeiul art. 14 şi 346 alin. 1 Cod de procedură penală, în referire la art. 998 şi urm. Cod civil, obligă pe inculpaţii C******* C*********, V******** V***** (**** I******* şi Iosif Cristian-Cornel la plata – în solidar - de despăgubiri materiale, astfel: - la plata sumei de 20.000 lei, către partea vătămată/civilă Dediu Ioan; - la plata sumei de 7.000 lei, către partea vătămată/civilă Gaiu Magdalena; - la plata sumei de 55.000 lei, către partea vătămată/civilă Tudor Lenuţa; - la plata sumei de 2.050 lei, către partea vătămată/civilă Crăciun Petru; - la plata sumei de 700 lei, către partea vătămată/civilă Broască Ştefăniţă; - la plata sumei de 10.000 lei, către partea vătămată/civilă Verişan Cristina-Alina; - la plata sumei de 25.000 lei, către partea vătămată/civilă Erghelan Lucreţia-Angela; - la plata sumei de 2.000 lei, către partea vătămată/civilă Bucşă Adrian; - la plata sumei de 2.800 lei, către partea vătămată/civilă Dublea-Câmpeanu Alina; - la plata sumei de 45.000 lei, către partea vătămată/civilă Ciută Daniela; - la plata sumei de 11.000 lei, către partea vătămată/civilă Dobriţoiu-Paris Elena; - la plata sumei de 12.000 lei, către partea vătămată/civilă Lazăr Alexandru; - la plata sumei de 6.000 lei, către partea vătămată/civilă Bîrlează Cornelia; - la plata sumei de 2.500 lei, către partea vătămată/civilă Popescu Nicolae; - la plata sumei de 500 lei, către partea vătămată/civilă Marin Carmen; - la plata sumei de 22.000 lei, către partea vătămată/civilă Popescu Gabriela-Elena; - la plata sumei de 18.000 lei, către partea vătămată/civilă Varga Orsolya; - la plata sumei de 1.339 lei, către partea vătămată/civilă Mîndrescu Florin-Dumitru; - la plata sumei de 1.000 lei, către partea vătămată/civilă Popovici Georgeta; - la plata sumei de 2.500 lei, către partea vătămată/civilă Ilie Iuliana; - la plata sumei de 750 lei, către partea vătămată/civilă Roşca Carmen-Rodica; - la plata sumei de 6.000 lei, către partea vătămată/civilă Cheregi Dănuţ-Florinel; - la plata sumei de 1.000 lei, către partea vătămată/civilă Niţu-Scăueru Ştefan; - la plata sumei de 18.000 lei, către partea vătămată/civilă Mihai-Zamfir Elena; - la plata sumei de 303 lei, către partea vătămată/civilă Ionescu Daniel; - la plata sumei de 5.800 lei, către partea vătămată/civilă Alexandru Constantin; - la plata sumei de 24.000 lei, către partea vătămată/civilă Anghel Dinu; - la plata sumei de 6.500 lei, către partea vătămată/civilă Rotea Neagu; - la plata sumei de 5.000 lei, către partea vătămată/civilă Gheorghe Carmen-Violeta; - la plata sumei de 7.000 lei, către partea vătămată/civilă Ilie Gina-Gabriela; - la plata sumei de 20.000 lei, către partea vătămată/civilă Ilie Mirela; - la plata sumei de 50.000 lei, către partea vătămată/civilă Marcu Alina-Mihaela; - la plata sumei de 15.000 lei, precum şi a echivalentului în lei (la momentul efectuării plăţii) al sumei de 500 euro, către partea vătămată/civilă Hurezeanu Gabriela; - la plata sumei de 35.000 lei, către partea vătămată/civilă Biro Lorant; - la plata sumei de 45.000 lei, către partea vătămată/civilă Nuţu Ionela-Alina; - la plata sumei de 10.000 lei, către partea vătămată/civilă Jichici Sorin-Liubomir; - la plata sumei de 2.000 lei, către partea vătămată/civilă Birou Alexandra; - la plata sumei de 1.630 lei, către partea vătămată/civilă Luca Nela; - la plata sumei de 15.000 lei, către partea vătămată/civilă Terinte Mărioara; - la plata sumei de 2.500 lei, către partea vătămată/civilă Vasiliu Liviu; - la plata sumei de 5.000 lei, către partea vătămată/civilă Popovici Silvia; - la plata sumei de 20.000 lei, către partea vătămată/civilă Busuioc Camelia; - la plata sumei de 1.500 lei, către partea vătămată/civilă Menan Beadin; - la plata sumei de 600 lei, către partea vătămată/civilă Nica Ancuţa; - la plata sumei de 7.000 lei, către partea vătămată/civilă Roşca Lola; - la plata sumei de 4.500 lei, către partea vătămată/civilă Chihaia Elena; - la plata sumei de 3.500 lei, către partea vătămată/civilă Aldulea-Pivaru Annemary; - la plata sumei de 2.400 lei, către partea vătămată/civilă Roşescu Mihael-Romulus; - la plata echivalentului în lei (la momentul efectuării plăţii) al sumei de 17.000 euro, către partea vătămată/civilă Belindescu Raluca-Madelena; - la plata echivalentului în lei (la momentul efectuării plăţii) al sumei de 5.300 euro, către partea vătămată/civilă Bădescu Constantin; - la plata sumei de 1.000 lei, către partea vătămată/civilă Capotescu Alexandru-Ioan; - la plata sumei de 14.000 lei, către partea vătămată/civilă Morar Adela-Mirela; - la plata sumei de 2.000 lei, către partea vătămată/civilă Kocsis Iuliana-Elena; - la plata sumei de 22.000 lei, către partea vătămată/civilă Trifan Manuela-Kati; - la plata sumei de 500 lei, către partea vătămată/civilă Fiodorov Alexandru; - la plata sumei de 4.500 lei, către partea vătămată/civilă Munteanu Mihaela; - la plata sumei de 16.000 lei, către partea vătămată/civilă Moise Luminiţa; - la plata sumei de 1.800 lei, precum şi a echivalentului în lei (la momentul efectuării plăţii) al sumelor de 80 euro şi 50 dolari USD, către partea vătămată/civilă Grigore Marieta; - la plata sumei de 1.600 lei, către partea vătămată/civilă Anton Marian; - la plata sumei de 5.300 lei, către partea vătămată/civilă Bălănici Cristina; - la plata sumei de 1.400 lei, către partea vătămată/civilă Ciocan Rodica; - la plata sumei de 80.000 lei, către partea vătămată/civilă Stanciu Marieta; - la plata sumei de 4.300 lei, către partea vătămată/civilă Hălmăgeanu Monica-Laura; - la plata echivalentului în lei (la momentul efectuării plăţii) al sumei de 5.000 euro, către partea vătămată/civilă Cojocaru Lăcrămioara-Adina; - la plata sumei de 600 lei, către partea vătămată/civilă Oniţiu Ioan; - la plata sumei de 2.500 lei, către partea vătămată/civilă Neagu Loredana-Manuela; - la plata sumei de 4.850 lei, către partea vătămată/civilă Nica Costică; - la plata echivalentului în lei (la momentul efectuării plăţii) al sumelor de 15.100 euro şi 2.000 dolari USD, către partea vătămată/civilă Marin Mihail; - la plata sumei de 20.000 lei, către partea vătămată/civilă Constantin Rodica; - la plata sumei de 2.000 lei, către partea vătămată/civilă Dumbrăian Marcelica; - la plata sumei de 27.000 lei, către partea vătămată/civilă Brînză Mihai; - la plata sumei de 20.000 lei, către partea vătămată/civilă Cernat Octavian; - la plata sumei de 3.000 lei, către partea vătămată/civilă Rîpeanu Mircea; - la plata sumei de 1.000 lei, către partea vătămată/civilă Georgescu Maria; - la plata sumei de 10.000 lei, precum şi a echivalentului în lei (la momentul efectuării plăţii) al sumei de 1.500 euro, către partea vătămată/civilă Canciu Vasile; - la plata sumei de 900 lei, către partea vătămată/civilă Malciu Tiberiu-Lucian; - la plata echivalentului în lei (la momentul efectuării plăţii) al sumei de 1.325 euro, către partea vătămată/civilă Lupşa Sorin; - la plata sumei de 2.000 lei, către partea vătămată/civilă Stănescu Elena-Ligia; - la plata sumei de 4.500 lei, către partea vătămată/civilă Pecican Lucian-Marian; - la plata sumei de 4.000 lei, către partea vătămată/civilă Mureşan Elena; - la plata sumei de 2.000 lei, către partea vătămată/civilă Deac Ioan-Sorin; - la plata sumei de 45.000 lei, către partea vătămată/civilă Pleşa Maria; - la plata sumei de 1.300 lei, către partea vătămată/civilă Jurcuţă Marieta; - la plata echivalentului în lei (la momentul efectuării plăţii) al sumei de 850 euro, către partea vătămată/civilă Dragomir Rodica; - la plata echivalentului în lei (la momentul efectuării plăţii) al sumelor de 1.100 euro şi 2.000 dolari USD, către partea vătămată/civilă Moldova Anca; - la plata sumei de 3.500 lei, către partea vătămată/civilă Dinu Marius-Iulian; - la plata sumei de 5.000 lei, către partea vătămată/civilă Comşa Dan; - la plata sumei de 250 lei, către partea vătămată/civilă Columban Petru-Iulian; - la plata sumei de 12.500 lei, către partea vătămată/civilă Apostol Paul; - la plata sumei de 5.000 lei, către partea vătămată/civilă Drăghiceanu Grigore-Ciprian; - la plata sumei de 3.500 lei, către partea vătămată/civilă Trandafir Ioana-Laura; - la plata sumei de 13.000 lei, către partea vătămată/civilă Paşca Gheorghe; - la plata sumei de 7.500 lei, către partea vătămată/civilă Dudu Nicolae; - la plata sumei de 1.000 lei, către partea vătămată/civilă Căldăraru Daniela; - la plata sumei de 1.500 lei, către partea vătămată/civilă Tudorache Vasilica. În temeiul art. 14 şi 346 alin. 1 Cod de procedură penală, în referire la art. 998 şi urm. Cod civil, obligă pe inculpaţii V******** V***** (**** I******* şi Iosif Cristian-Cornel la plata – în solidar - de despăgubiri materiale, astfel: - la plata sumei de 12.000 lei, către partea vătămată/civilă O******* L*****; - la plata sumei de 12.000 lei, către partea vătămată/civilă Balaban Maria-Simona; - la plata sumei de 11.000 lei, către partea vătămată/civilă Ambrose Liliana. Constată că părţile vătămate Anghelescu Ramona, Alexandru Luminiţa-Iosefina, Dulca Radu-Nicolae, Buzatu Lucian, Bursan Maria, Ganga Emil-Axente, Roşu Manuela, Hultoană Dumitru-Cristian, Pavăl Eduard-Dumitru, Onea Roxana, Buzoiu Ioana, Iaromi Daniel-Adrian, Nichiforeanu Ilie, Rus Raluca-Andreea, Tulbure Ioan, Ailincăi Ioan, Fodor Adrian, Pop Florin, Frigioi Raluca, Ianţa Nicoleta, Precupescu Nicolae, Vieru Săndica, Popescu Marian, Boboc Ionel-Cristian, Comănescu Monica, Baran Ion, Dinică Petre, Toacsen Liviu-Lucian, Costea-Ungur Florina-Cristina, Ciula Adriana-Mihaela, Lupu Mihaela, State-Dandu Mircea, Peşte Florin, Mihăilescu Florin-Emil, Tamigoi Doiniţa-Amalia, Asemota Osarobo, Pop Teodora-Delia, Ion Andra-Mihaela, Gherasim Drăguţa, Ion Corina-Mirela, Ramazan Ghiulgihan, Brînzea Mihaela, Sabău Loredan, Tică Anca-Mihaela, Ignat Adrian, Cociovei Alexandru şi Mocanu Neculae nu s-au constituit părţi civile în cauză. Respinge, ca nefiind întemeiate, cererile formulate de părţile vătămate/civile Bădescu Constantin şi Marin Mihail, de acordare de despăgubiri morale. În temeiul art. 118 alin. 1 lit. e Cod penal, confiscă de la inculpaţi, în folosul statului, următoarele sume: - de la inculpatul C******* C*********, suma de 21.890 lei; - de la inculpatul V******** V***** (**** I*******, suma de 23.290 lei; - de la inculpatul Iosif Cristian-Cornel, suma de 23.290 lei. Respinge, ca nefiind întemeiată, cererea formulată de Zaharia Florentina, de restituire a sumelor de 10.050 euro şi 800 lei, ridicate din apartamentul nr. 1 situat în imobilul din municipiul Bucureşti, Sector 5, str. Nicolae Porojan, nr. 13, cu ocazia percheziţiei domiciliare din data de 10.08.2011. Menţine măsurile asigurătorii instituite în cauză, după cum urmează: - sechestrele asigurătorii instituite prin ordonanţa din data de 07.09.2011 asupra sumelor de 100 euro [consemnată la CEC BANK cu recipisa de consemnare seria TA nr. 1887835, nr. 782671/1 din 12.09.2011 (nr. set 29543006 şi nr. tranzacţie 14563175) şi chitanţa nr. 4011355/1 din 12.09.2011] şi 5.000 lei (depusă pe Libretul de Economii numărul 8.62.220.100205 pe numele Ţâmpu David-Cristian); - sechestrele asigurătorii instituite prin ordonanţa din data de 07.09.2011 asupra sumelor de 10.050 euro [consemnată la CEC BANK cu recipisa de consemnare seria TA nr. 1887832, nr. 782485/1 din 09.09.2011 (nr. set 29505116 şi nr. tranzacţie 14558670) şi chitanţa nr. 4009712/1 din 09.09.2011], 800 lei [consemnată la CEC BANK cu recipisa de consemnare seria TA nr. 1887831 nr. 782482/1 din 09.09.2011 (nr. set 29505107 şi nr. tranzacţie 14558646) şi chitanţa nr. 4009662/1 din 09.09.2011], 16.400 euro [consemnată la CEC BANK cu recipisa de consemnare seria TA nr. 1887830, nr. 782477/1 din 09.09.2011 (nr. set 29505077 şi nr. tranzacţie 14558579) şi chitanţa nr. 4009705/1 din 09.09.2011], 4.650 lei [consemnată la CEC BANK cu recipisa de consemnare seria TA nr. 1887829, nr. 782473/1 din 09.09.2011 (nr. set 29505059 şi nr. tranzacţie 14558546) şi chitanţa nr. 4009659/1 din 09.09.2011] şi 5.000 lei (depuse pe Libretele de Economii numerele 8.62.220.100205 şi 8.62.220.100512 pe numele Ţâmpu David Cristian şi Ţâmpu Lucica); - sechestrele asigurătorii instituite prin ordonanţa din data de 10.10.2011 asupra sumelor de 9 dolari SUA [consemnată la CEC BANK cu recipisa de consemnare seria TA nr. 1887932, nr. 787720/1 din 11.10.2011 (nr. set 29946130 şi nr. tranzacţie 14747159) şi chitanţa nr. 4059315/1 din 11.10.2011], 344 lei [consemnată la CEC BANK cu recipisa de consemnare seria TA nr. 1887926, nr. 787716/1 din 11.10.2011 (nr. set 29946102 şi nr. tranzacţie 14747101) şi chitanţa nr. 4059190/1 din 11.10.2011], 195 euro [consemnată la CEC BANK cu recipisa de consemnare seria TA nr. 1887927, nr. 787725/1 din 11.10.2011 (nr. set 29946159 şi nr. tranzacţie 14747227) şi chitanţa nr. 4059203/1 din 11.10.2011], 66 lei [consemnată la CEC BANK cu recipisa de consemnare seria TA nr. 1887928, nr. 787728/1 din 11.10.2011 (nr. set 29946167 şi nr. tranzacţie 14747242) şi chitanţa nr. 4059207/1 din 11.10.2011], 150 euro [consemnată la CEC BANK cu recipisa de consemnare seria TA nr. 1887931, nr. 787737/1 din 11.10.2011 (nr. set 29946193 şi nr. tranzacţie 14747291) şi chitanţa nr. 4059224/1 din 11.10.2011], 5 lire sterline [consemnată la CEC BANK cu recipisa de consemnare seria TA nr. 1887930, nr. 787734/1 din 11.10.2011 (nr. set 29946186 şi nr. tranzacţie 14747277) şi chitanţa nr. 4059226/1 din 11.10.2011] şi 38 lei [consemnată la CEC BANK cu recipisa de consemnare seria TA nr. 1887929, nr. 787730/1 din 11.10.2011 (nr. set 29946180 şi nr. tranzacţie 14747266) şi chitanţa nr. 4059215/1 din 11.10.2011]. Dispune ca sumele de bani indisponibilizate prin măsurile asigurătorii astfel menţinute să fie folosite pentru despăgubirea părţilor vătămate constituite părţi civile în cauză. În temeiul art. 118 alin. 1 lit. f Cod penal, dispune confiscarea – în vederea distrugerii – a cărţii de identitate seria DX nr. 674041 (eliberată pe numele Rîpeanu Mircea), respectiv a cărţii de identitate seria VN nr. 416930 (eliberată pe numele Anton Tiberius-Constantin), scop în care cărţile de identitate menţionate vor fi predate instituţiilor emitente. În temeiul art. 189 Cod de procedură penală, onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu, atât pentru faza de urmărire penală (900 lei – av. Martiş Biatrice; 600 lei – av. Băducă Marian), cât şi pentru faza de cercetare judecătorească la instanţa de fond (200 lei – av. Marian Monica; 200 lei – av. Hăineală Andrei), vor fi avansate din fondul Ministerului Justiţiei, către Baroul Galaţi. În temeiul art. 191 alin. 1 şi 2 Cod de procedură penală, obligă pe inculpaţii la plata de cheltuieli judiciare către stat, după cum urmează: - pe inculpatul C******* C*********, la plata sumei de 17.000 lei; - pe inculpatul V******** V***** (**** I*******, la plata sume de 17.000 lei; - pe inculpatul Iosif Cristian-Cornel, la plata sumei de 16.500 lei. Cu drept de apel în termen de 10 zile.
Amână pronunţarea cauzei la 28.03.2012
Amână pronunţarea la 27.03.2012
A fost admisă cererea de abţinere şi s-a efectuat o nouă repartizare aleatorie.
pentru lipsa de procedură
În temeiul art. 3001 Cod de procedură penală, în referire la art. 160b alin. 1 şi 3 Cod de procedură penală, menţine – ca fiind legală şi temeinică – măsura arestării preventive a inculpatului C******* C*********. În temeiul art. 3001 Cod de procedură penală, în referire la art. 160b alin. 1 şi 3 Cod de procedură penală, menţine – ca fiind legală şi temeinică – măsura arestării preventive a inculpatului Vlăsceanu (fost Iliescu) Vasile. În temeiul art. 3001 Cod de procedură penală, în referire la art. 160b alin. 1 şi 3 Cod de procedură penală, menţine – ca fiind legală şi temeinică – măsura arestării preventive a inculpatului Iosif Cristian-Cornel. Constată că în cauză s-a fixat termen de judecată la data de 07.03.2012, sala 2, pentru când se vor cita inculpaţii şi părţile vătămate/civile. Stabileşte termen de arhivă pentru fiecare dintre inculpaţi la data de 02.03.2012, sens în care se vor emite adrese către administraţia locului de deţinere (Penitenciarul Galaţi) pentru a se asigura prezenţa inculpaţilor la arhiva penală a Tribunalului Galaţi la termenul de arhivă stabilit. Cu drept de recurs în termen de 24 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 01 februarie 2012.
Admite cererea de abţinere formulată de domnul judecător Alexandru Cortojan, în prezenta cauză. Dispune înaintarea cauzei spre repartizare aleatorie, cu excluderea de la repartizare a completului F3.