S*********** C********** S******* D****** T**** S****** C*********** P********* A* S* M**** C****** S**
Recurent PârâtS* A* A*** T**** S**
Intimat ReclamantS* M**** C****** S**
Recurent PârâtRespinge recursul.
Instanţa dispune amânarea cauzei în vederea comunicării unui exemplar al precizării la recurs şi cererii de suspendare a executării intimatei-reclamante. Întrucât din dovada de îndeplinire a procedurii de citare aflată la fila 14 dosar, rezultă că recurenta-pârâtă a semnat prin reprezentantul convenţional citaţia pentru termenul de judecată din 05.06.2012, în baza art.153 alin.1 Cod procedură civilă, se prezumă că aceasta cunoaşte termenul ulterior de judecată aceluia pentru care i-a fost înaintată, motiv pentru care recurenta-pârâtă nu va mai fi citată. Amână judecata cauzei la data de 19 iunie 2012, termen pentru care se va comunica un exemplar al precizării la recurs şi cererii de suspendare a executării intimatei-reclamante.
Instanţa, în baza art.156 Cod procedură civilă, încuviinţează cererea de amânare formulată de intimata-reclamantă, în vederea angajării unui apărător şi dispune amânarea cauzei în vederea citării recurentei-pârâte prin conciliatorul provizoriu S.C.P.”VISAL CONSULTING” S.P.R.L. Drobeta Turnu Severin, cu un exemplar al întâmpinării. Întrucât din dovada de îndeplinire a procedurii de citare aflată la fila 10 dosar, rezultă că intimata-reclamantă a semnat prin reprezentantul convenţional citaţia pentru termenul de judecată din 22.05.2012, în baza art.153 alin.1 Cod procedură civilă, se prezumă că aceasta cunoaşte termenul ulterior de judecată aceluia pentru care i-a fost înaintată, motiv pentru care intimata-reclamantă nu va mai fi citată. Amână judecata cauzei la data de 5 iunie 2012, termen pentru care intimata-reclamantă îşi va angaja apărător şi se va cita recurenta-pârâtă prin conciliatorul provizoriu S.C.P.”VISAL CONSULTING” S.P.R.L. Drobeta Turnu Severin, cu un exemplar al întâmpinării.