C******* D* A** A*** S*
ReclamantT****** F******
PârâtAdmite în parte cererea astfel cum a fost precizată, având ca obiect „pretenţii” formulată de reclamanta SC C******* D* A** A*** S*, în contradictoriu cu pârâta T****** F******. Obligă pârâta să plătească către reclamantă suma de 8,15 lei reprezentând penalităţi de întârziere. Respinge în rest cererea precizată, respectiv cererea de acordare a penalităţilor în continuare, ca nefondată. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 12,5 lei cheltuieli de judecată. Definitivă şi Irevocabilă. Pronunţata în şedinţa publică din 01.10.2012.
În vederea comunicării precizării de acţiune cu pârâta T****** F******, amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 01.10.2012.
Faţă de lipsa de procedură la acest termen de judecată, având în vedere prevederile art. 107 rap. la art. 85 Cod proc.civ., amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 10.09.2012