S*** P***** M** S** B******* P*** A************ T******* M****
DebitorD**** B*******
CreditorAdmite cererea formulată de lichidatorul judiciar CII Balanovici Boris -Teodor. În temeiul art. 132 alin. 2 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune închiderea procedurii falimentului debitoarei POIANA MOB S.R.L.- Botoşani. Dispune radierea debitoarei din registrul comerţului. În temeiul art. 136 din Legea privind procedura insolvenţei, Descarcă pe lichidatorul de orice îndatoriri şi responsabilităţi. În temeiul art. 135 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune notificarea prezentei sentinţe debitorului, creditorilor, administratorului special, Direcţiei Teritoriale a Finanţelor Publice, Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Botoşani, pentru efectuarea menţiunilor de închidere a procedurii şi de radiere, precum şi publicarea prin Buletinul procedurilor de insolvenţă. Executorie. Cu recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 octombrie 2015.
Hotarare 585/2015 din 15.10.2015Constată că s-a depus cerere de închidere procedură,
Incheiere de sedinta din 17.09.2015Aprobă Raportul final şi situaţiile financiare finale privind lichidarea debitorului POIANA MOB SRL Botoşani întocmite de lochidatorul judiciar CII Balanovici Boris-Teodor. Definitivă şi executorie.Cu recurs în 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică.
Hotarare intermediara 296/2015 din 04.06.2015Constată că s-a depus raport final, un exemplar urmând a se afişa la uşa tribunalului,
Incheiere de sedinta din 07.05.2015Constată că s-au depus la dosar raport asupra fondurilor obţinute din lichidare şi plan de distribuire,
Incheiere de sedinta din 08.01.2015Constată că s-a depus raport de activitate,
Incheiere de sedinta din 02.10.2014termen preschimbat la 04 iunie 2014
Constată că s-a depus raport de activitate,
Incheiere de sedinta din 04.06.2014În temeiul art. 153 alin. ultim Cod de Procedură Civilă din 1865, preschimbă termenul de control din data de 05.06.2014, ora 09:00, în data de 04.06.2014, ora 09:00. Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 mai 2014.
Incheiere de sedinta din 06.05.2014Constată că s-a depus raport de activitate,
Incheiere de sedinta din 27.02.2014Constată că s-a depus raport de activitate,
Incheiere de sedinta din 17.10.2013Constată că s-a depus raport de activitate,
Incheiere de sedinta din 06.06.2013S-a constatat că s-a depus raport de activitate, sens în care se va acorda termen pentru continuarea procedurii,
Incheiere de sedinta din 21.03.2013Admite cererea formulată de debitoarea S.C. „POIANA MOB“ S.R.L.- Botoşani. În temeiul art. 32 alin.1 teza a III-a din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune deschiderea procedurii simplificate de insolvenţă împotriva debitoarei S.C. „POIANA MOB“ S.R.L. În temeiul art. 34 din Legea privind procedura insolvenţei, Numeşte lichidator judiciar provizoriu pe Cabinetul Individual de Insolvenţă Balanovici Boris Teodor, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 25 din lege, cu un onorariu provizoriu de 2.000 lei. În temeiul art. 61 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune ca lichidatorul judiciar să notifice deschiderea procedurii creditorilor menţionaţi în lista depusă de debitor şi Oficiului Registrului Comerţului, pentru efectuarea menţiunii, precum şi publicarea acesteia într-un ziar de largă circulaţie şi în Buletinul procedurilor de insolvenţă. În temeiul art. 47 alin.1 din Legea 85/2006, ridică dreptul de administrare al debitorului. În temeiul art. 61 din Legea privind procedura insolvenţei, Fixează termenul limită pentru depunerea declaraţiilor de creanţe la 21.02.2013. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor la 04.03.2013. Dispune ca lichidatorul judiciar să publice în Buletinul procedurilor de insolvenţă tabelul preliminar al creanţelor. Contestaţiile la tabelul preliminar trebuie depuse la tribunal în termen de 5 zile de la publicarea în B.P.I. Fixează termenul pentru definitivarea tabelului de creanţe la 21.03.2013. Fixează data şedinţei adunării creditorilor la data de 11.03.2013 la sediul pe care lichidatorul judiciar îl va comunica din timp creditorilor şi convoacă creditorii debitoarei. În temeiul art. 37 din Legea privind procedura insolvenţei, dispune comunicarea prezentei încheieri instanţelor judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul debitoarei şi tuturor băncilor unde debitoarea are deschise conturi. În temeiul art. 4 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune deschiderea de către debitor a unui cont bancar la o bancă din România din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii. În caz de neîndeplinire a atribuţiei, contul va fi deschis de către administratorul judiciar. În temeiul art. 35 alin.1 din Legea nr. 85/2006, pune în vedere debitorului ca, în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii, să depună la dosarul cauzei actele şi informaţiile prevăzute la art. 28 alin. (1). Fixează termenul pentru continuarea procedurii la data de 21.03.2013. Definitivă şi executorie. Cu recurs în 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi 8 ianuarie 2013.