Dosar 7772/314/2012 din 27.09.2012

ucidere din culpă (art.178 C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 7772/314/2012
Data dosar:
27.09.2012
Instanta:
Judecătoria Suceava
Departament:
.
Obiect:
ucidere din culpă (art.178 C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 16.04.2014 la ora 8:30

    Complet: C6 Old
  • Condamnare

    Condamnă pe inculpatul T**** I*** la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. 1 şi 2 Cod penal din 1968(infracţiunea având corespondent art.192 alin.2 din Noul Cod penal), cu aplicarea art.74 alin.1 lit. c rap. la art.76 alin.1 lit. d Cod penal din 1968 şi a art.5 Cod penal. Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.64 lit. a, teza a doua, şi lit. b Cod penal din 1968., pe durata şi în condiţiile prevăzute de art.71 Cod penal din 1968. În baza art. 81 alin. 1 şi 2 Cod penal din 1968 cu aplicarea art.5 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei. În temeiul art. 82 Cod penal din 1968 stabileşte un termen de încercare de 3 ani( trei ani), termen compus din durata pedepsei aplicate la care se adaugă un interval de timp de 2 ani. În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal din 1968 suspendă executarea pedepselor accesorii. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 şi 84 Cod penal din 1968 privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În temeiul art. 19, art. 25 şi art. 397 alin.1 Cod procedură penală, art.49, 50 şi 55 din Legea nr.136/1995, admite în parte acţiunea civilă formulată de părţile civile H******** F***, Hodoroabă Vasile, H******** A***** F*********, în consecinţă: Obligă asigurătorul SC UNIQA Asigurări SA să plătească părţii civile Hodoroabă Vasile suma de 39.500 lei, reprezentând 9500 lei despăgubiri materiale şi 30.000 lei daune morale, să plătească suma de 30.000 lei părţii civile H******** F*** cu titlu de daune morale, şi suma de 20.000 lei părţii civile H******** A***** F********* cu titlu de daune morale. Admite excepţia tardivităţii introducerii părţii responsabile civilmente SC. Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Iaşi SA invocată de către partea responsabilă civilmente SC. Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Iaşi SA, prin reprezentant legal administrator judiciar Euro Business LJR SPRL. Constată că partea responsabilă civilmente SC. Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Iaşi SA a fost introdusă tardiv în procesul penal. În temeiul art. 25 şi art. 397 alin.1 C.p.p, precum şi art.998 Vechiul Cod Civil rap. la art.313 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, art.49, art.50 şi art.55/Legea nr.136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă SPITALUL JUDEŢEAN DE URGENŢĂ „SFÂNTUL IOAN CEL NOU” SUCEAVA. Obligă asigurătorul SC UNIQA Asigurări SA, la plata către partea civilă a sumei de 345,56 lei cu titlu de despăgubiri reprezentând contravaloare cheltuieli de spitalizare efectuate pentru numita Hodoroabă Gabriela. În temeiul art. 274 C.p.p., obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. În temeiul art.50 din Legea nr.136/1995 rap. la art.274 C.p.p. obligă asigurătorul SC UNIQA Asigurări SA să plătească părţii civile H******** F*** suma de 2500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu apărător conform chitanţei nr.162/12.10.2013. Onorariul parţial al apărătorului din oficiu, Gemănaru Gabriela, conform delegaţiei 90 din 15.01.2013, în cuantum de 50 de lei, precum şi onorariul apărătorului din oficiu, Focşa Diana, conform delegaţiei 2867 din 17.10.2013, în cuantum de 200 de lei, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Suceava şi rămân în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16.04.2014.

    Hotarare 155/2014 din 16.04.2014
  • Sedinta din data de 15.04.2014 la ora 8:30

    Complet: C6 Old
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 16 aprilie 2014. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15 aprilie 2014.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 15.04.2014
  • Sedinta din data de 08.04.2014 la ora 8:30

    Complet: C6 Old
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 15 aprilie 2014. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 8 aprilie 2014.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 08.04.2014
  • Sedinta din data de 24.03.2014 la ora 8:30

    Complet: C6 Old
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 08.04.2014.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.03.2014
  • Sedinta din data de 12.03.2014 la ora 8:30

    Complet: C6 Old
  • Amână pronunţarea

    Fixează termen pentru pronunţare la data de 24.03.2014. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12 martie 2014.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.03.2014
  • Sedinta din data de 12.02.2014 la ora 8:30

    Complet: C6 Old
  • Amână cauza

    Prorogă discutarea excepţiei invocate de partea responsabilă civilmente S.C. ANTREPRIZA DE LUCRĂRI DRUMURI ŞI PODURI IAŞI la următorul termen de judecată. Amână judecarea cauzei la data de 12 martie 2014. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 12 februarie 2014.

    Incheiere de sedinta din 12.02.2014
  • Sedinta din data de 08.01.2014 la ora 8:30

    Complet: C6 Old
  • Amână cauza

    Prorogă audierea martorului Chiuchiuşan Vasile la următorul termen de judecată. Pune în vedere martorului să se prezinte la judecarea cauzei având asupra sa actul de identitate. Prorogă discutarea excepţiei invocate de partea responsabilă civilmente S.C. ANTREPRIZA DE LUCRĂRI DRUMURI ŞI PODURI IAŞI la următorul termen de judecată. Dispune modificarea în cuprinsul citativului a sediului social al asigurătorului, conform înscrisului depus la termenul de astăzi, respectiv Bucureşti, str. Nicolae Caramfil nr.25, sector 1. Amână judecarea cauzei la data de 12 februarie 2014, pentru când martorul Chiuchiuşan Vasile are termen în cunoştinţă. Cu aceeaşi cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică azi, 8 ianuarie 2014.

    Incheiere de sedinta din 08.01.2014
  • Sedinta din data de 20.11.2013 la ora 8:30

    Complet: C6 Old
  • Amână cauza

    Admite proba testimonială solicitată de părţile civile, prin apărător, constând în audierea martorilor Chiuchiuşan Vasile şi Apopii Cristian. Amână judecarea cauzei la data de 8 ianuarie 2014, pentru când se vor cita martorii Chiuchiuşan Vasile şi Apopii Cristian, propuşi de părţile civile, şi martorul din lucrări Dăscăliuc Petru. Cu aceeaşi cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică azi, 20 noiembrie 2013.

    Incheiere de sedinta din 20.11.2013
  • Sedinta din data de 02.10.2013 la ora 8:30

    Complet: C6 Old
  • Amână cauza

    Se va emite adresă către Baroul Suceava pentru a desemna un apărător care să asigure asistenţa judiciară obligatorie a inculpatului. Amână judecarea cauzei la data de 20 noiembrie 2013, pentru când se vor cita partea responsabilă civilmente SC Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Iaşi S.A., prin administratorul judiciar EUROBUSINESS LRJ SPLR şi martorul Bursuc Ioan, cu mandat de aducere, martorii Juverdianu Ioan şi Dăscăliuc Petru primind termen în cunoştinţă. Cu aceeaşi cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică azi, 2 octombrie 2013.

    Incheiere de sedinta din 02.10.2013
  • Sedinta din data de 26.06.2013 la ora 8:30

    Complet: C6 Old
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 2 octombrie 2013, pentru când se vor cita partea responsabilă civilmente şi martorii Bursuc Ioan, Juverdianu Ioan şi Dăscăliuc Petru, acesta din urmă cu mandat de aducere. Cu aceeaşi cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică azi, 26 iunie 2013.

    Incheiere de sedinta din 26.06.2013
  • Sedinta din data de 29.05.2013 la ora 8:30

    Complet: C6 Old
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 26 iunie 2013, pentru când se vor cita martorii Abalaşei Carmen Mihaela, Pitic Ana şi Dăscăliuc Petru. Cu aceeaşi cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică azi, 29 mai 2013.

    Incheiere de sedinta din 29.05.2013
  • Sedinta din data de 03.04.2013 la ora 8:30

    Complet: C6 Old
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 29 mai 2013, pentru când se vor cita martorii Gheorghiu Radu, Gheorghiu Florin şi Lucaciu Ioana. Cu aceeaşi cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică azi, 3 aprilie 2013.

    Incheiere de sedinta din 03.04.2013
  • Sedinta din data de 06.03.2013 la ora 8:30

    Complet: C6 Old
  • Amână cauza

    Introduce în cauză în calitate de parte responsabilă civilmente S.C. Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Iaşi S.A. Prorogă audierea inculpatului la următorul termen la care procedura de citare va fi legal îndeplinită. Amână judecarea cauzei la data de 3 aprilie 2013, pentru când se va cita partea responsabilă civilmente S.C. Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Iaşi S.A. Cu aceeaşi cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică azi, 6 martie 2013.

    Incheiere de sedinta din 06.03.2013
  • Sedinta din data de 30.01.2013 la ora 8:30

    Complet: C6 Old
  • Amână cauza

    Introduce în cauză în calitate de părţi civile pe Hodoroabă Vasile, H******** A***** F********* şi Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” Suceava. Amână judecarea cauzei la data de 6 martie 2013, pentru când se vor cita părţile civile H******** F***, Hodoroabă Vasile, H******** A***** F********* şi Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, precum şi asigurătorul S.C. UNIQUA S.A. Bucureşti. Cu aceeaşi cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică azi, 30 ianuarie 2013.

    Incheiere de sedinta din 30.01.2013
  • Sedinta din data de 27.12.2012 la ora 8:30

    Complet: C20 Old
  • Încheiere

    În baza art.2781 alin.8 lit. c din codul de procedură penală, admite plângerea formulată de petenta H******** F***, domiciliată în comuna Păltinoasa jud. Suceava, intimat fiind T**** I***, domiciliat în localitatea Miroslăveşti jud. Iaşi, împotriva „ rezoluţiei de scoatere de sub urmărire penală „ nr. 3033/P/2009 din 18. 06. 2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, confirmată prin rezoluţia nr. 985/II-2/2012 din 31. 08. 2012 a Prim Procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava. Desfiinţează „ rezoluţia de scoatere de sub urmărire penală „ nr. 3033/P/2009 din 18. 06. 2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, confirmată prin rezoluţia nr. 985/II-2/2012 din 31. 08. 2012 a Prim Procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului T**** I***, pentru săvârşirea infracţiunii de „ ucidere din culpă „ , prevăzută de art. 178 alin.1 şi 2 din codul penal. Reţine cauza spre judecare şi dispune punerea în mişcare acţiunii penale în ceea ce priveşte săvârşirea de către inculpatul T**** I*** a infracţiunii de „ ucidere din culpă „ , prevăzută de art. 178 alin. 1 şi 2 din codul penal, parte vătămată fiind H******** F*** şi asigurător S. C. UNIQA S. A. - Bucureşti. Trimite dosarul având ca obiect judecarea inculpatului T**** I*** cu privire la săvârşirea infracţiunii de „ ucidere din culpă „ , prevăzută de art. 178 alin.1 şi 2 din codul penal, la Serviciul Registratură al Judecătoriei Suceava în vederea înregistrării acestuia şi a repartizării aleatorii între completele care judecă în materie penală, cu blocarea completului C 20 penal. Cheltuielile judiciare efectuate vor fi stabilite odată cu fondul cauzei. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată in şedinţa publică din 27. 12. 2012.

    Incheiere finala dezinvestire din 27.12.2012
  • Sedinta din data de 19.12.2012 la ora 8:30

    Complet: C20 Old
  • Amână cauza

    amână pronunţarea cauzei la 27.12.2012. pronunţată în şedinţa publică, azi, 19.12.2012.

  • Sedinta din data de 05.12.2012 la ora 8:30

    Complet: C20 Old
  • Amână pronunţarea

    amână pronunţarea cauzeila data de 19.12.2012. pronunţată în şedinţa publică de la 05.12.2012.

  • Sedinta din data de 31.10.2012 la ora 8:30

    Complet: C20 Old
  • Amână cauza

    I N S T A N Ţ A Pentru a se repeta procedura de citare cu petenta, Având în vedere şi cererea formulată de către petentă, în sensul de a i se acorda un nou termen de judecată pentru a-şi angaja un apărător, Pentru a se emite adresă către petentă în sensul celor de mai sus, Pentru a se introduce şi cita în calitate de intimat a numitului T**** I***, D I S P U N E : Acordă termen de judecată la data de 05.12.2012, pentru când se va repeta procedura de citare cu petenta. Admite cererea formulată de petenta H******** F***, respectiv de a i se acorda un nou termen de judecată pentru a-şi angaja un apărător. Introduce şi citează în prezenta cauză în calitate de intimat T**** I***. Se va emite adresă către petentă pentru a depune la dosar copia plicului prin care i s-a comunicat actul prim-procurorului, respectiv rezoluţia nr. 985/II/2/2012 din data de 31.08.2012. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 31.10.2012.

Flux dosar


Actualizare GRPD