S********* L**** A* Î************* D******* C******
ReclamantŞ***** G********* "***** E******** C******
PârâtC******** L**** A* O******* C******
PârâtP******* O******* C****** - I********* P*********
PârâtSC 234 Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Consiliul al oraşului Corabia şi Primarul oraşului Corabia-Instituţia Primarului, invocată din oficiu şi respinge acţiunea ca fiind îndreptată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. Admite în parte acţiunea formulată de Sindicatul Liber Învăţământ Dunărean Corabia, în calitate de reprezentant legal al reclamantei Tudor Rodica în contradictoriu cu pârâta Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu” Corabia. Obligă pârâta la calculul şi plata diferenţelor de drepturi salariale neacordate reclamantei, reprezentând diferenţa dintre drepturile efectiv încasate şi cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr.330/2009, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, luând în considerare Legea nr. 221/2008, pe perioada 01.01.2010, până la data de 31.12.2010, în raport de perioada efectiv lucrată, actualizate în funcţie de coeficientul de inflaţie la data efectivă a plăţii. Obligă pârâta la calculul şi plata diferenţelor de drepturi salariale neacordate reclamantei, reprezentând diferenţa dintre drepturile efectiv încasate şi cele cuvenite potrivit dispoziţiilor Legii nr. 285/2010, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, luând în considerare legea nr. 221/2008 pe perioada 01.01.2011, până la data de 13.05.2011, actualizate în funcţie de coeficientul de inflaţie la data efectivă a plăţii. Definitivă. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Hotarare 234/2013 din 30.01.2013