F****** M****
Intimat ReclamantC*** J******** D* P***** A****
Recurent PârâtEROARE-SOLUŢIONAT LA 31.10.2012.
Admite acţiunea. Obligă pârâta să procedeze la recalcularea drepturilor de pensie de urmaş ale reclamantei, luând în calcul pentru susţinător un stagiu complet de cotizare de 20 ani, precum şi să plătească acesteia diferenţa drepturilor de pensie începând cu data de 21.03.2009. Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 400 lei. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 31 octombrie 2012, la Tribunalul Argeş-Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Încuviinţează, pentru ambele părţi, proba cu înscrisuri. Pune în vedere reclamantei, prin apărător, să depună, în formă lizibilă şi conforme cu originalul, potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă, toate înscrisurile existente la dosar. Pune în vedere pârâtei, prin reprezentant, să depună la dosar buletinul de calcul. Amână judecarea cauzei la data de 31.10.2012. Părţile au termen în cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 03 octombrie 2012, la Tribunalul Argeş-Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Încuviinţează cererea formulată de reprezentantul pârâtei în sensul de a se acorda un nou termen de judecată pentru a formula întâmpinare. Amână judecarea cauzei la data de 03.10.2012, pentru a da posibilitatea pârâtei să formuleze apărări. Pune în vedere pârâtei, prin reprezentant, să depună la dosar decizia de recalculare a pensiei şi buletinul de calcul. Părţile au termen în cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 septembrie 2012, la Tribunalul Argeş-Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Admite cererea. Preschimbă termenul la data de 19 septembrie 2012. Se vor cita părţile. Pronunţată în şedinţă publică, azi 20.06.2012, la Tribunalul Argeş-Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.