N******** C*******
ReclamantS***** R**** - M********* F********* P****** - D******* G******* A F********* P****** A****
PârâtConstată perimată acţiunea. Cu recurs. Pronunţată în şedinţă publică.
Hotarare 475/2013 din 18.12.2013în baza art. 155/1 c.pr.civ. suspendă judecata cauzei. Cu recurs pe toată durata suspendării.Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11 10 2012.
Incheiere suspendare din 11.10.2012Încuviinţează probele solicitate de reclamant, respectiv proba cu înscrisuri şi proba cu expertiza tehnică de specialitate contabilă, având ca obiectiv actualizarea sumelor confiscate care se cuantifică la valoarea totală de 371 130 lei, potrivit procesului verbal întocmit de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov la data de 29 09 1945. Numeste expert, prin tragere la sorti, în persoana d-nei Diaconescu Victoria, stabilind onorariul provizoriu în sumă de 500 lei, în sarcina reclamantului, reţinând în sarcina acestuia obligatia de a face dovada achitării acestei sume în termen de 5 zile, sub sancţiunea decăderii din probă. După achitarea onorariului se emit adrese către Biroul Local de Expertize pentru înştiinţare desemnare expert şi către expertul desemnat pentru a efectua lucrarea. Pune în vedere reclamantului prin avocat să depună la dosar înscrisurile de care întelege să se folosească în prezenta cauză, cu cel putin 5 zile înainte de termenul ce va fi acordat, în exemplare suficiente pentru comunicare. Amână judecarea cauzei la 11 10 2012. Părtile au termenul în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 09 2012, la Tribunalul Argeş, sectia civilă.
Încuviinţează cererea de amânare a judecării cauzei pentru a lua cunoştinţă de conţinutul întâmpinării ce i-a fost comunicată la acest termen de judecată, formulată de către reprezentantul reclamantului. Amână judecarea cauzei la 13 09 2012. Părtile au termenul în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 Iunie 2012, la Tribunalul Argeş, sectia civilă.