M****** I*** S****
ReclamantŞ***** G********* "***** E******** N*****
PârâtC******** L**** A* O******* N*****
PârâtP******* O******* N*****
PârâtRespinge excepţia indmisibilităţii acţiunii. Admite în partea acţiunea civilă formulată de reclamantul MIS împotriva pârâţilor ŞGMEN, CLN, IPON şi în consecinţă: - obligă pârâta ŞGMEN să calculeze şi să plăteaască reclamantei drepturile salariale restante, potrivit legii nr.330/2009 şi legii 285/2010, prin aplicarea dispoziţiilor legii nr.221/2008, reprezentând diferenţa dintresalariul efectiv încasat şi cel datorat în conformitate cu prevederile legii nr.221/2008, pentru perioada 01.01.2010-13.05.2011, sume actualizate cu indicele inflaţiei începând cu data de 01.01.2010 şi până la data plăţii efective; -obligă pârâţii CLN şi IPON să aloce pârâtului ŞGMEN fondurile necesare plăţii sumelor restante datorate de acest pârât. Respinge celelalte pretenţii formulate de reclamantă. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 13 mai 2013.
Hotarare 1424/2013 din 13.05.2013pentru comunicarea întâmpinării
Incheiere de sedinta din 18.03.2013