B**** A******** C******
CondamnatAdmite sesizarea formulată de Biroul Executări Penale din cadrul Judecătoriei Baia Mare cu privire la împiedicarea la executare survenită în legătură cu Sentinţa penală nr. 1265/02.06.2011 a Judecătoriei Baia Mare rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1621/R/17.10.2011 a Curţii de Apel Cluj, prin care condamnatului B.A.C. , i-a fost aplicată pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate pe un termen de încercare de 5 ani şi în consecinţă: În temeiul art. 461 alin. 1 lit. c Cod procedură penală, obligaţia stabilită de instanţă prin dispozitivul hotărârii prevăzută de art. 86 ind. 3 alin. 3 lit. b Cod penal, se va interpreta în sensul că se referă numai la interdicţia de a nu schimba domiciliul sau reşedinţa. În temeiul art. 192 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare cu condamnatul. Pronunţată în şedinţa publică azi, 24.10.2012.
pentru data de 24.10.2012
lipsa condamnatului