S* C****** R****** S**
Apelant RECLAMANTS* U******** T***** B*** S*
Intimat PÂRÂTS* U******** T***** B*** S* - S******** O*****
Intimat PÂRÂTRespinge ca nefondat apelul, fără cheltuieli de judecată.
amână cauza la 20.06.2012, pentru comunicarea actelor noi depuse la dosar de către apelată cu părţile intimate pentru a-şi exprima poziţia asupra acetora.
Faţă de prevederile art.291 alin.2 Cod procedură civilă, văzând cererile de amânare formulate în cauză de către reprezentanta apelantei reclamante S* C****** R****** S** şi de către intimata pârâtă S* U******** T***** B*** S*, în vederea comunicării motivelor de apel cu intimatele pârâte, având în vedere că acestea au fost depuse la dosar la acest termen de judecată, pe care le apreciază ca fiind întemeiate, cărora li se vor emite adrese în acest sens, cu menţiunea de a depune la dosar întâmpinare cu cel puţin cinci zile înaintea următorului termen de judecată, conform prevederilor art.1141 alin.2 Cod procedură civilă, dispune admiterea cererii formulată şi amânarea judecării cauzei pentru data de 6 iunie 2012, camera 46, ora 9,00, pentru când părţile au termen în cunoştinţă.