S*** I***
InculpatÎn baza art.3201 alin.4 din codul de procedură penală, admite cererea formulată de către inculpatul S*** I***. Condamnă pe inculpat S*** I*** la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge”, prevăzută de art. 87 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002, cu aplicarea art.3201 alin.7 din codul procedură penală şi a art.74 alin.1 lit. „a” - art.76 alin.1 lit. „e” din codul penal. În baza art. 71 alin. 2 din codul penal, interzice inculpatului S*** I*** exerciţiul drepturilor prevăzute de art.64 lit.„a” teza II şi „b” din codul penal pe durata executării pedepsei de 6 (şase) luni închisoare aplicată acestuia prin prezenta sentinţă penală. În baza art.81 - art.82 din codul penal, suspendă condiţionat executarea pedepsei de 6 (şase) luni închisoare aplicată inculpatului S*** I*** prin prezenta sentinţă penală pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 6 luni. În baza art.71 alin.5 din codul penal, suspendă executarea pedepsei accesorii a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art.64 lit.„a” teza II şi „b” din codul penal, aplicată inculpatului S*** I*** prin prezenta sentinţă penală. În baza art. 359 din codul de procedură penală, atrage atenţia inculpatului S*** I*** asupra dispoziţiilor art. 83 din codul penal a căror nerespectare atrage revocarea suspendării. În baza art.189 din codul de procedură penală, dispune avansarea sumei de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu inculpatului S*** I*** în cursul judecării cauzei, din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti către Baroul de Avocaţi Suceava (pentru doamna avocat Scutaru Anca, delegaţie nr. 2977 din 15. 10. 2012). În baza art.191 alin.1 din codul de procedură penală, obligă pe inculpatul S*** I*** la plata sumei de 600 lei, reprezentând cheltuieli judiciare, către stat. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din 19. 12. 2012.
amână pronunţarea cauzeila data de 19.12.2012. pronunţată în şedinţa publică de la 05.12.2012.
I N S T A N Ţ A Faţă de cererea formulată de apărătoarea inculpatului, respectiv de a se acorda un nou termen de judecată pentru ca inculpatul să poată depune la dosar înscrisuri în circumstanţiere, D I S P U N E : Acordă termen de judecată la data de 05.12.2012 pentru când inculpatul are termenul în cunoştinţă. Admite cererea formulată de inculpat prin apărător, respectiv de a se acorda un nou termen de judecată pentru ca inculpatul să poată depune la dosar înscrisuri în circumstanţiere. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 07.11.2012.