Dosar 7968/278/2012 din 02.10.2012

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 7968/278/2012
Data dosar:
02.10.2012
Instanta:
Judecătoria Petroșani
Departament:
Penal
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 05.03.2013 la ora 8:30

    Complet: C.III . penal
  • Soluţionare

    Condamnă pe inculpatul MUNTEAN MĂRCUŢ-DOINEL, la : - 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prev. şi ped. de art. 87 al.1 din OUG nr.195/2002, republicată. Interzice inculpatului exerciţiul drepturilor civile prev. de art. 64 al.1, lit. „a” teza a-II-a şi lit. „b” c.pen., în condiţiile şi pe durata prev. de art. 71 c.pen. În baza art. 81, 82 şi 71 alin.5 c.pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii şi a pedepsei accesorii, aplicate inculpatului, pe o durată de 4 (patru) ani, reprezentând termen de încercare. Atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 83 c.pen. cu privire la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În baza art. 191 al.1 c.proc.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 500 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de recurs la Curtea de Apel Alba-Iulia, în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 05.03.2013. PREŞEDINTE

    Hotarare 118/2013 din 05.03.2013
  • Sedinta din data de 05.02.2013 la ora 8:30

    Complet: C.III . penal
  • Amână cauza

    Instanţa, din oficiu, dispune suplimentarea probaţiunii cu martorul Mişcoci Marius ; De asemenea, instanţa ia act de faptul că apărătorul inculpatului a renunţat la suplimentarea probatoriului cu martorul Zetea Mihai. Acordă un nou termen de judecată la data de 05.03.2013, pentru când : - inculpatul are termen în cunoştinţă ; - se va cita martorul Mişcoci Marius – lucrător de poliţie în cadrul Poliţiei Petrila ; Pronunţată în şedinţă publică azi, 05.02.2013.

    Incheiere de sedinta din 05.02.2013
  • Sedinta din data de 08.01.2013 la ora 8:30

    Complet: C.III . penal
  • Încheiere

    Acordă un nou termen de judecată la data de 05.02.2013, pentru când : - inculpatul are termen în cunoştinţă ; - se va cita martorul Berei Iosif cu menţiunea – pentru a doua oară - că, în caz de neprezentare, i se va aplica amenda judiciară de până la 3.000 lei, conform art.198 al.2 c.proc.pen. ; - se va emite mandat de aducere împotriva martorului Berei Iosif, mandat ce va fi trimis cu adresă de înaintare către I.J.J. Hunedoara ; - după audierea martorilor propuşi prin rechizitoriu, instanţa se va pronunţa asupra cererii formulată de către apărătorul inculpatului, privind audierea martorului Zetea Mihai. Pronunţată în şedinţă publică azi, 08.01.2013.

  • Sedinta din data de 04.12.2012 la ora 8:30

    Complet: C.III . penal
  • Amână cauza

    Acordă un nou termen de judecată la data de 08.01.2013, pentru când : - inculpatul are termen în cunoştinţă ; - se vor cita martorii Negoi Ionel-Florin, Berei Iosif şi Androne Claudiu-Ilie cu menţiunea că, în caz de neprezentare, li se va aplica amenda judiciară de până la 3.000 lei, conform art.198 al.2 c.proc.pen., şi se vor emite mandate de aducere cu organele poliţiei sau ale jandarmeriei ; - după audierea martorilor propuşi prin rechizitoriu, instanţa se va pronunţa asupra cererii formulată de către apărătorul inculpatului, privind audierea martorului Zetea Mihai. Pronunţată în şedinţă publică azi, 04.12.2012.

  • Sedinta din data de 06.11.2012 la ora 8:30

    Complet: C.III . penal
  • Amână cauza

    Acordă un nou termen de judecată la data de 04.12.2012, pentru când : - inculpatul primeşte termen în cunoştinţă ; - se vor cita martorii Negoi Ionel-Florin, Berei Iosif şi Androne Claudiu-Ilie ; - după audierea martorilor propuşi prin rechizitoriu, instanţa se va pronunţa asupra cererii formulată de către apărătorul inculpatului, privind audierea martorului Zetea Mihai. Pronunţată în şedinţă publică azi, 06.11.2012.

  • Sedinta din data de 23.10.2012 la ora 8:30

    Complet: C.III . penal
  • Amână cauza

    Admite cererea de probe formulată de către reprezentanta Parchetului, privind audierea martorilor Stăncioiu Marin, Furdui Gheorghe, Mirci Ioan, Negoi Ionel-Florin, Berei Iosif şi Androne Claudiu-Ilie, propuşi prin rechizitoriu şi acordă un nou termen de judecată la data de 06.11.2012, pentru când : - inculpatul primeşte termen în cunoştinţă ; - se vor cita martorii Stăncioiu Marin, Furdui Gheorghe, Mirci Ioan, urmând ca martorii Negoi Ionel-Florin, Berei Iosif şi Androne Claudiu-Ilie să fie citaţi la următorul termen de judecată ; - după audierea martorilor propuşi prin rechizitoriu, instanţa se va pronunţa asupra cererii formulată de către apărătorul inculpatului, privind audierea martorului Zetea Mihai. Pronunţată în şedinţă publică azi, 23.10.2012.

Flux dosar


Actualizare GRPD