H***** R*****
IntimatH***** C***** A****
Recurentprin dc nr. 745/R/31.10.2012 Respinge excepţia lipsei de obiect a recursului, invocată de intimatul H.R.Admite recursul declarat de recurenta H.C. – A., în contradictoriu cu intimatul H.R., împotriva sentinţei civile nr. 7186 din 19.07.2012, pronunţată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr. 7982/182/2012, pe care o modifică în parte, în sensul că încuviinţează ca până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii de divorţ înregistrată pe rolul Judecătoriei Baia Mare sub nr. 498/182/2012, reclamanta H. C. A. să aibă legături personale cu minorii H. E. şi H.R., pe lângă programul stabilit de prima instanţă, şi în fiecare săptămână, în ziua de marţi, de la ora 17oo până la ora 20oo, cu posibilitatea luării minorilor la domiciliul reclamantei şi obligarea de a readuce copiii, pârâtului, la finalul programului de vizitare. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.Respinge cererea intimatului de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată.Irevocabilă.Pronunţată în şedinţa publică, azi 31.10.2012.
Hotarare 745/2012 din 31.10.2012pt. studiul întâmpinării
Încuviinţat cerere de amânare pentru angajare apărător