V***** E****
PetentI************ D* J******* J******* T********
IntimatRespinge ca neîntemeiată plângerea contravenţională formulată de către petenta V***** E****, împotriva procesului – verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria JO nr. 0533656/22.11.2012, în contradictoriu cu intimata Inspectoratul de Jandarmi al Judeţului Teleorman. Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare
Hotarare 2315/2013 din 29.04.2013În temeiul art 86 Cod procedură civilă dispune comunicarea întâmpinării depusă de către intimat, petentei. În temeiul art. 167 C.pr.civ. încuviinţează pentru petentă proba testimonială cu un martor, pentru dovedirea situaţiei de fapt, respectiv Blându Cornel, apreciind-o ca fiind utilă, pertinentă şi concludentă soluţionării cauzei. Citarea petentei cu copie întâmpinare şi cu menţiunea, ca în termen de 5 zile de la încuviinţarea probei să depună adresa martorului menţionat în cererea de chemare în judecată, pentru a fi citat, sub sancţiunea decăderii din probă. Conform dispoziţiilor art. 129 alin. 5 C.pr.civ. , instanţa din oficiu dispune citarea martorului asistent menţionat în procesul verbal de constatare a contravenţiei Smochină Adrian, domiciliat în comuna Bragadiru, judeţul Teleorman, cu menţiunea că în caz de neprezentare va fi amendat judiciar cu amendă în cuantum de 500 lei. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 29.04.2013, complet 2 Civil. Intimata are termen în cunoştinţă.
Incheiere de sedinta din 01.04.2013