S* B****** H****** S**
ReclamantM**** G*******
PârâtM**** V*******
PârâtM**** M****
PârâtAdmite actiunea.
Hotarare 47/2014 din 28.01.2014În baza disp. art. 155/1 C.pr.civ. suspendă judecata ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor stabilite în cursul judecăţii.
Incheiere suspendare din 12.12.2012Admite cererea de amânare formulată de reclamantă prin avocat Herghelegiu Letiţia, în vederea depunerii la dosarul cauzei a înscrisurilor, respectiv a Certificatului de Moştenitor, după defunctul M**** G*******. Menţine dispoziţiile date la termenul anterior, privind depunerea de către reclamantă a Certificatului de Moştenitor, după defunctul M**** G*******, sub sancţiunea suspendării conform disp.art.1551 Cod de procedură civilă. Amână judecarea cauzei la data de 12.12.2012 termen dat în cunoştinţă celor prezenţi şi pentru care se vor cita pârâta M**** M****. Pârâţii M**** V******* şi M**** G*******, raportat la disp. art. 153 C.pr.civ., dat fiind îndeplinită legal procedura de citare cu aceştia (fila 11, 34 dosar), este prezumată că au luat termenul în cunoştinţă.
Admite cererea de amânare formulată de reclamantă prin avocat Herghelegiu Letiţia, în vederea depunerii la dosarul cauzei a Certificatului de Moştenitor, după defunctul M**** G*******. Depunerea de către reclamantă a Certificatului de Moştenitor, după defunctul M**** G*******, sub sancţiunea suspendării conform disp.art.155/1 Cod de procedură civilă. Amână judecarea cauzei la data de 14.11.2012 termen dat în cunoştinţă celor prezenţi şi pentru care se vor cita pârâţii M**** G******* şi M**** M****.
Admite cererea de amânare formulată de reclamantă prin avocat Herghelegiu Letiţia, cu privire la cererea în probaţiune cu un martor pentru reclamantă şi cererea probei cu înscrisuri şi admite cererea cu privire la depunerea încheierii emisă de notarul public cu privire la verificarea evidenţelor succesorale, conform disp. art. 109 Cod de procedură civilă. Reclamanta prin avocat Herghelegiu Letiţia va prezenta pe martorul Pup Traian, sub sancţiunea decăderii din probă şi va depune înscrisuri în dovedirea acţiunii. Depunerea de către reclamantă a încheierii emisă de notarul public cu privire la verificarea evidenţelor succesorale, conform disp. art. 109 Cod de procedură civilă, sub sancţiunea suspendării conform disp.art.155/1 Cod de procedură civilă. Amână judecarea cauzei la data de 17.10.2012 termen dat în cunoştinţă celor prezenţi şi pentru care se vor cita pârâţii M**** G******* şi M**** M****.
Admite cererea de amânare formulată de reclamantă prin avocat Herghelegiu Letiţia, cu privire la timbrarea cererii de chemare în judecată. Amână judecarea cauzei la data de 05.09.2012 termen dat în cunoştinţă celor prezenţi şi pentru care se va cita reclamanta cu menţiunea achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 3478,80 lei şi a timbrului judiciar în sumă de 5 lei, sub sancţiunea anulării cererii ca netimbrată şi citării pârâţilor M**** G******* şi M**** M****.