P******** D* P* L**** T********* G******
ApelantB******* S****
Intimat inculpatC***** M****
Intimat Parte vătămatăS******* D* U****** B******* A*****
Intimat Parte civilăDecis 257/28.09.012/În temeiul art.379 pct.2 lit.a C. proc. pen. admite apelul declarat de P******** D* P* L**** T********* G****** împotriva sentinţei penale nr.360/20.10.2010, pronunţată de Tribunalul Giurgiu. Desfiinţează în parte sentinţa recurată şi rejudecând, în fond; În temeiul art.20 C. pen. rap. la art.174-175 lit.i C. pen., cu aplic. art.74 lit.b, 76 lit. b C.pen. condamnă pe inculpatul B******* S**** la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor deosebit de grav, pedeapsă ce urmează a fi executată în regim de detenţie. În baza art.65 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a şi lit.b C. pen., pe un termen de 4 ani după executarea pedepsei principale. În temeiul art.71 C. pen. interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a şi lit.b C. pen. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei. În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în apel, rămân în sarcina acestuia, iar onorariul parţial al apărătorului din oficiu în sumă de 50 lei se avansează din fondul Ministerului Justiţiei. Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 28 septembrie 2012.
Amână pronunţarea la data de 28.09.2012.
Amână pronunţarea la data de 27.09.2012
imposibilitate prezentare avocat
lipsă apărare
Prin încheierea din 26 aprilie 2012 s-au soluţionat cererile de abţinere, dosarul fiind repartizat aleatoriu, cu termen de judecată la data 1.06.2012.
ÎNCHEIERE - Admite cererea de abţinere a C3- Apel, judecator Cîrstoiu Veronica şi Badescu Liliana. Cauza se va reoartiza aleatoriu altui complet de apel. Definitivă.
Incheiere abtinere din 26.04.2012pentru a se soluţiona cererea de abţinere, acordă termen de control la data de 16.05.2012