S**** V****
ReclamantG****** M*****
ReclamantC********* A**
ReclamantC********* G*******
ReclamantS**** A**** D******
ReclamantAdmite acţiunea civilă formulată de reclamanta UJDLÎBN în numele şi pentru membrii de sindicat SV,GM,CA,CG,SA,MA,OCG,BM şi LVN, împotriva pârâţilor SG2B PMB si CLMB si în consecinţă: - obligă unitatea de învăţământ SG2B, să calculeze drepturile salariale cuvenite reclamanilor, potrivit Legii nr. 330/2009, în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr.15/2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învăţământ, aprobată cu modificări prin Legea nr.221/2008, respectiv prin utilizarea valorii coeficientului de multiplicare 1,000, de 400,00 lei şi să plătească diferenţele dintre drepturile salariale cuvenite şi cele efectiv încasate, pentru perioada 01 ianuarie 2010 - 31 decembrie 2010. actualizate în funcţie de coeficientul de inflaţie până la data efectivă a plăţii, cu menţiunea că, în perioada 03 iulie 2010-31 decembrie 2010, se vor aplica şi dispoziţiile Legii nr.118/2010; - obligă unitatea de învăţământ ŞG2B, să calculeze drepturile salariale cuvenite reclamantilor, potrivit Legii nr. 285/2010, în raport cu salariul de bază aferent lunii octombrie 2010, stabilit conform Legii nr. 330/2009 - prin utilizarea valorii coeficientului de multiplicare 1,000, de 400,00 lei şi cu aplicarea dispoziţiilor Legii nr.118/2010 şi să plătească diferenţele dintre drepturile salariale cuvenite şi cele efectiv încasate, pentru perioada 1 ianuarie 2011-13 mai 2011, actualizate în funcţie de coeficientul de inflaţie până la data efectivă a plăţii; - obligă pârâţii PMB si CLMB, să aloce unităţii de învăţământ ŞG2B, fondurile necesare plăţii sumelor restante datorate. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 17 iunie 2013.
Hotarare 1732/2013 din 17.06.2013Repune cauza pe rol în vederea citării tuturor părţilor.
Incheiere de sedinta din 09.04.2013Amânat pronunţarea la data de 9.04.2013.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 01.04.2013Amânat pronunţarea la data de 1.04.2013.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.03.2013