M** E******
ReclamantG**** I**** R****
PârâtG**** R*** R******
PârâtC******* (******* F****** A*** S*****
PârâtRespinge cererea.
Hotarare 4471/2014 din 21.05.2014Amână pronunţarea hotărârii pentru data de 21.05.2014.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.05.2014faţă de lipsa de procedură cu pârâta C.A.S..
Incheiere de sedinta din 16.04.2014În vederea efectuării expertizei grafoscopice, sens în care se va înainta întregul dosar către Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Cluj, în vederea studierii acestuia şi întocmirii raportului de expertiză, pe baza obiectivului stabilit de instanţă, urmând a se realiza o urmă a acestui dosar,
Incheiere de sedinta din 19.02.2014Pentru a da posibilitatea reprezentantei pârâţilor să depună la dosarul cauzei copia certificatului de deces al defunctului Gheţie Simion precum şi copia certificatului de moştenitor încheiat urmare dezbaterii succesiunii defunctului Gheţie Simion, urmând ca ulterior depunerii la dosarul cauzei a acestor înscrisuri să se revină cu adresă la Casa Judeţeană de Pensii Maramureş în sensul celor solicitate la termenul anterior de judecată,
Incheiere de sedinta din 08.01.2014Apreciind necesar a se înainta adresă către Primăria Comunei Valea Chioarului prin care se va solicita să comunice la dosar, în original, cererea de înscriere în CAP formulată de Gheţie Simion, înscris care este necesar în vederea efectuării expertizei grafoscopice, expertiză care nu se poate efectua decât prin confruntarea unor înscrisuri în original, cu menţiunea că aceste înscrisuri vor fi restituite după folosinţă, De asemenea, pentru a se înainta adresă la Casa Judeţeană de Pensii Maramureş cu solicitarea de a comunica, în original, cererea formulată de defunctul Gheţie Simion în vederea emiterii Deciziei de pensionare nr. 20538/08.10.1983 precum şi orice alte înscrisuri, în original, care sunt semnate de defunctul Gheţie Simon, cu menţiunea că, aceste înscrisuri sunt necesare în vederea efectuării expertizei grafoscopice, expertiză care nu se poate efectua decât prin confruntarea unor înscrisuri în original precum şi cu menţiunea că aceste înscrisuri vor fi restituite după folosinţă, Pentru a se reveni cu adresă către Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Cluj, să comunice contravaloarea unei lucrări de expertiză prin care se solicită verificarea semnăturii unei persoane decedate de pe înscrisuri sub semnătură privată, modalitatea de plată (unitate bancară, cont, etc..),
Incheiere de sedinta din 04.12.2013reclamanta să depună acte
Incheiere de sedinta din 30.10.2013Respinge excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, excepţie invocată de pârâţii Gheţa. Repune cauza pe rol. Stabileşte termen de judecată la data de 30.10.2013.
Incheiere de sedinta din 25.09.2013Amână pronunţarea la data de 25.09.2013.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.09.2013În vederea administrării probei testimoniale cu depoziţia martorului Ciocean Simion, urmând a se sub sancţiunea aplicării unei amenzi judiciare în caz de neprezentare, Pentru ca reprezentantul pârâţilor să depună la dosarul cauzei acte de comparaţie pentru numitul Gheţe Simion,
Incheiere de sedinta din 15.05.2013În vederea administrării probei testimoniale cu depoziţia martorilor propuşi de reprezentantul reclamantei, respectiv Gheţe Teofil, domiciliat în Vărai, nr. 113, com. Valea Chioarului şi Ciocean Simion, domiciliat în Vărai, nr. 146, com. Valea Chioarului, urmând a se încuviinţa această probă şi a se proroga discutarea cu privire la administrarea probei cu expertiza tehnică judiciară în specialitatea grafologie după administrarea acestei probe, Pentru ca reprezentantul pârâţilor să depună la dosarul cauzei acte de comparaţie pentru numitul Gheţe Simion,
Incheiere de sedinta din 13.03.2013Faţă de cererea de amânare formulată de reprezentantul reclamantei, având în vedere să este prima cerere depusă la dosar în acest sens şi că este dovedită, urmează a o admite. Pentru ca reprezentantul reclamantei să precizeze dacă terenul care face obiectul litigiului a fost în folosinţa reclamantei, în caz afirmativ urmând a indica data de la care acesta se află în folosinţa reclamantei,
Incheiere de sedinta din 13.02.2013pt. a se comunica întâmpinarea cu pârâta lipsă, pt. studiul acesteia.
Faţă de cererea de amânare formulată de pârâtul Gheţa Ionuţ Remus, apreciind ca fiind întemeiată şi având în vedere poziţia procesuală de neopunere a reprezentantului reclamantei,
Incheiere de sedinta din 03.10.2012