S** A** G**** S* B******** P*** L****** J***** C************ C
ReclamantS******* J******* D* U****** "********** B*******
PârâtConstată perimarea cererii formulată de reclamanta S.C. APA GRUP SA prin lichidator judiciar C.I. Dascălu Constantin Lulu în contradictoriu cu pârâtul SPITALUL DE URGENŢĂ „MAVROMATI” BOTOŞANI, având ca obiect pretenţii.
Hotarare 9745/2014 din 23.06.2014În temeiul art.155 indice 1 Cod procedura civilă dispune suspendarea judecăţii acţiunii în pretenţii formulată de reclamanta S.C. APA GRUP SA BOTOŞANI, în contradictoriu cu pârâtul SPITALUL JUDEŢEAN DE URGENŢĂ „MAVROMATI” BOTOŞANI, întrucât reclamanta nu a depus la dosar un calcul detaliat al penalităţilor de întârziere solicitate, care să evidenţieze debitul asupra căruia au fost calculate şi facturile emise pentru debitul principal, data achitării debitului principal, numărul de zile pentru care au fost calculate penalităţile, în raport de fiecare factură emisă pentru debitul principal.
Incheiere suspendare din 11.04.2013Apreciază necesar a se emite adresă reclamantei, căreia i se va pune în vedere să depună la dosar un calcul detaliat al penalităţilor solicitate prin prezenta acţiune, în sensul de a arăta cuantumul procentual al penalităţilor, debitul asupra căruia au fost calculate şi facturile emise pentru debitul principal, data achitării debitului principal, numărul de zile pentru care au fost calculate penalităţile, în raport de fiecare factură emisă pentru debitul principal, sub sancţiunea suspendării prev. de art. 155 indice 1 Cod pr. civilă.
Incheiere de sedinta din 18.03.2013Dispune introducerea, în calitate de pârât, a Spitalului Judeţean de Urgenţă Mavromati Botoşani şi pentru respectarea principiului contradictorialităţii şi al dreptului la apărare al pârâtului, conform art. 86 Cod pr. civilă, va amâna cauza şi va acorda un nou termen de judecată, pentru când pârâtul va fi citat cu duplicatul răspunsului la întâmpinare şi înscrisurile anexate.
Incheiere de sedinta din 20.02.2013Pentru a da posibilitatea reclamantei să formuleze un punct de vedere faţă de excepţia invocată din oficiu de instanţă, respectiv cea a lipsei capacităţii procesuale pasive a pârâtului Spitalul de Ginecologie Botoşani, având în vedere că, prin Hotărârea Guvernului Nr. 52 din 25.01.2012, ca urmare a reorganizării, Spitalul de Obstetrică – Ginecologie Botoşani a rămas fără personalitate juridică, astfel că la momentul promovării prezentei acţiuni pe rolul Judecătoriei Botoşani, respectiv 01.06.2012, Spitalul de Obstetrică – Ginecologie îşi pierduse personalitatea juridică, va amâna cauza şi va acorda un nou termen de judecată. Pentru respectarea principiului contradictorialităţii şi al dreptului la apărare al reclamantei, conform art. 86 Cod pr. civilă, dispune comunicarea către S.C. Apa Grup SA Botoşani a duplicatului întâmpinării, căreia i se va solicita să depună la dosar fişa debitorului din care să rezulte debitul cu privire la care s-au calculat penalităţile de întârziere, data de la care au fost calculate aceste penalităţi şi modul de calcul al acestora, sub sancţiunea suspendării prezentei cauze, conform dispoziţiilor art. 155 indice 1 Cod procedură civilă.
Incheiere de sedinta din 25.01.2013