D**** L***** I***
Intimat RECLAMANTM********* T********
Recurent PÂRÂTP******* M*********** T********
Recurent PÂRÂTC******** L**** T********
Recurent PÂRÂTD******* P****** L***** T********
Recurent PÂRÂTÎndreaptă erorile materiale din dispozitivul deciziei civile nr. 5784/13.12.2012 din dosar nr. 8103/30/2010 al Curţii de Apel Timişoara, în sensul că paragrafele 2, 3, 4 şi 5 vor avea următorul conţinut: „Modifică în parte sentinţele recurate în sensul că acţiunea va fi admisă în parte împotriva pârâţilor M********* T********, P******* M*********** T******** şi Direcţia Poliţiei Locale Timişoara, cu privire la petitele de anulare a dispoziţiilor nr. 1657/8.09.2010 şi nr. 2410/19.10.2010 emise de P******* M*********** T********, de repunere a reclamantului în situaţia anterioară şi de obligare la plata către reclamant a despăgubirilor egale cu salariile indexate, majorate şi recalculate şi cu celelalte drepturi băneşti de care ar fi beneficiat acesta de la data eliberării din funcţie şi până la reintegrarea efectivă. Respinge acţiunea faţă de pârâtul Consiliul Local al Municipiului Timişoara. Menţine dispoziţiile sentinţelor recurate de respingere în rest a acţiunii faţă de pârâţii M********* T********, P******* M*********** T******** şi Direcţia Poliţiei Locale Timişoara. Respinge recursurile declarate de M********* T********, P******* M*********** T******** şi Direcţia Poliţiei Locale Timişoara împotriva aceloraşi sentinţe”. Îndreptarea astfel dispusă se va face în ambele exemplare originale ale deciziei menţionate. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţa publică din 08.02.2013.
Incheiere de sedinta din 08.02.2013Admite recursurile declarate de reclamantul recurent D**** L***** I*** şi de pârâtul recurent Consiliul Local al Municipiului Timişoara împotriva sentinţelor civile nr. 1904/7.06.2012 şi nr. 2615/29.08.2012 pronunţate de Tribunalul Timiş în dosar nr. 8103/30/2010, în contradictoriu cu pârâţii intimaţi M********* T********, P******* M*********** T******** şi Direcţia Poliţiei Locale Timişoara. Modifică în parte sentinţa recurată în sensul că acţiunea va fi admisă în parte împotriva pârâţilor P******* M*********** T******** şi Direcţia Poliţiei Locale Timişoara, cu privire la petitele de anulare a dispoziţiilor nr. 1657/8.09.2010 şi nr. 2410/19.10.2010 emise de P******* M*********** T********, de repunere a reclamantului în situaţia anterioară şi de obligare la plata către reclamant a despăgubirilor egale cu salariile indexate, majorate şi recalculate şi cu celelalte drepturi băneşti de care ar fi beneficiat acesta de la data eliberării din funcţie şi până la reintegrarea efectivă. Respinge acţiunea faţă de pârâţii Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi M********* T********. Menţine dispoziţiile sentinţei recurate de respingere în rest a acţiunii faţă de pârâţii P******* M*********** T******** şi Direcţia Poliţiei Locale Timişoara. Respinge recursurile declarate de M********* T********, P******* M*********** T******** şi Direcţia Poliţiei Locale Timişoara împotriva aceleiaşi sentinţe. Fără cheltuieli de judecată în recurs. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 13.12.2012.
Hotarare 5784/2012 din 13.12.2012Amână pronunţarea la data de 13.12.2012.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.12.2012Admite cererea de preschimbare a primului termen de judecată, formulată de reclamantul D**** L***** I***. Preschimba primul termen de judecată din data de 16.05.2013, în data de 06.12.2012, complet RCA 3, pentru când vor fi citate părţile. Pronunţată în şedinţa publică din 08.11.2012.