S***** M**** C* D*** A***
PetentC*****
IntimatInstanţa recalifică cererea de lămurire a motivării de către intimată în cerere de îndreptare a erorii materiale. Dispune îndreptarea erorii materiale din cuprinsul considerentelor Sentinţei civile nr. 6879/18.10.2013 pronunţată de către Judecătoria Cornetu în dosarul nr. 8105/1748/2012, în sensul că hotărârea va avea următoarele considerentele: ,,Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele : Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu în data de 01.06.2012, sub numărul 8015/1748/2012, petenta STANGA MARIA a solicitat, în contradictoriu cu intimata C***** SA, anularea procesului-verbal seria R12 nr. 0331662/15.05.2012. În fapt s-a arătat că procesul-verbal este lovit de nulitate. În probaţiune, petenta a ataşat plângerii sale, în copie, procesul-verbal contestat, dovada de comunicare. Plângerea este scutită de la plata taxei de timbru şi a timbrului judiciar în temeiul art. 36 din OG nr. 2/2001 şi al art. 15 lit. i) din Legea nr. 146/1997. Intimata Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, legal citată, nu a formulat întâmpinare. În proba?iune, intimata a depus înscrisurile care au stat la baza emiterii procesului-verbal. La termenul de astăzi instanţa, în temeiul art. 167 C.pr.civ., a încuviinţat proba cu înscrisuri pentru ambele părţi. Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele: În fapt, prin procesul-verbal seria R12 nr. 0331662/15.05.2012 întocmit de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, în temeiul art. 8 alin. 1 şi 2 din OG 15/2002, petenta a fost sancţionată cu amendă în cuantum de 250 lei, iar în temeiul art. 8 alin. 3 din OG 15/2002 a fost obligat să plătească contravaloarea tarifului de despăgubire, în cuantum de 28 euro, reţinându-se, în esenţă, că la data de 06.05.2012 petenta a circulat cu vehiculul cu numărul de înmatriculare B-111-RWZ, pe A2 km 144+100m, în dreptul localităţii Fete?ti, jud. Ialomi?a, fără a deţine rovinietă valabilă. Verificând, în conformitate cu dispoziţiile art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraven?iilor, legalitatea procesului-verbal contestat, instanţa reţine următoarele: Înainte de a analiza motivele de nulitate invocate de către petenta, instanţa este obligată, conform art. 17 din OG nr. 2/2001, să verifice dacă procesul-verbal conţine menţiunile privitoare la numele, prenumele şi calitatea agentului constator, numele şi prenumele (denumirea) contravenientului, sediul persoanei juridice, fapta savârşita şi data comiterii acesteia, semnătura agentului. Or aceste mentiuni sunt completate in mod corect. Apoi, cu privire la nerespectarea prevederilor art. 14 din OG nr. 2/2001, acest motiv este întemeiat. Astfel, textul indicat are urmatorul cuprins: (1) Executarea sancţiunilor contravenţionale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenţiei nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancţiunii. (2) Prescripţia executării sancţiunilor contravenţionale poate fi constatată chiar şi de instanţa învestită cu soluţionarea plângerii contravenţionale. Dar instanta trebuie să aibă in vedere si prevederile art. 27 din OG nr. 2/2001, care arata care este modalitatea prin care se face comunicarea: comunicarea procesului-verbal şi a înştiinţării de plată de face prin poştă, cu aviz de primire, sau prin afişare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operaţiunea de afişare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puţin un martor. Ordinea prevazuta de text este imperativa, dupa cum a aratat Inalta Curte de Casa?ie ?i Justitie prin decizia nr. 10/2013 pronuntata intr-un recurs in interesul legii. Modalitatea de comunicare a procesuluiverbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei prin afişare la domiciliul sau sediul contravenientului este subsidiară celei de comunicare prin poştă, cu aviz de primire. Este adevărat că din interpretarea gramaticală a normei, utilizarea conjuncţiei "sau" ar putea conduce la concluzia că legiuitorul nu a instituit o ordine de preferinţă, astfel încât s-ar putea recurge la oricare dintre cele două modalităţi, iar procedura de comunicare să fie considerată valabilă. Interpretarea gramaticală nu este însă suficientă, pentru că nu asigură respectarea dreptului la apărare şi a garanţiilor instituite de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, cu privire la acuzaţiile în materie penală. În dreptul românesc, deşi contravenţia a fost scoasă de sub incidenţa legii penale, întreaga procedură de sancţionare şi, ulterior, de contestare a procesului-verbal de contravenţie trebuie să respecte garanţiile art. 6 paragraful 1 sus-menţionat. În Cauza Anghel împotriva României, Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 4 octombrie 2007, s-a remarcat faptul că dreptul românesc nu califică drept "faptă penală" contravenţia pentru care reclamantul a fost sancţionat cu amendă, legiuitorul român alegând să scoată în afara legii penale unele fapte care, deşi aduc atingere ordinii publice, au fost săvârşite în împrejurări care conduc la concluzia că acestea nu întrunesc elementele constitutive ale unei infracţiuni. Curtea a considerat că, în ciuda naturii pecuniare a sancţiunii aplicate efectiv reclamantului şi a naturii civile a legii care sancţionează contravenţia, procedura în cauză poate fi asimilată unei proceduri penale, deoarece dispoziţia a cărei încălcare a fost imputată reclamantului avea un caracter general şi nu se adresa unui anumit grup de persoane, ci tuturor cetăţenilor. Din acest motiv, interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor analizate urmează să se realizeze printr-o altă metodă, cea mai adecvată fiind interpretarea logică şi sistematică, întrucât permite a se evidenţia natura şi importanţa drepturilor ocrotite. Numai în ipoteza în care se consideră că îndeplinirea procedurii de comunicare prin afişarea actului se află într-un raport de subsidiaritate faţă de comunicarea prin poştă, cu aviz de primire, se poate afirma că sunt respectate garanţiile procedurale. Contravenientului trebuie să i se dea posibilitatea să cunoască efectiv actul încheiat, precum şi data comunicării acestuia, pentru a-şi formula apărările (plângerea contravenţională, excepţia prescripţiei aplicării sancţiunii contravenţionale). Decizia nr. 1.254 din 22 septembrie 2011 a Curţii Constituţionale confirmă ipoteza susţinută, statuând că raţiunea comunicării prin poştă, cu aviz de primire, "constă în aducerea la cunoştinţa persoanei care a săvârşit o contravenţie a documentelor menţionate [...]. Rezultă că această modalitate de comunicare a procesului-verbal este de natură a asigura încunoştinţarea efectivă a contravenientului în privinţa faptei săvârşite şi a sancţiunilor contravenţionale aplicate". Astfel, procedura afişării procesului-verbal de contravenţie la domiciliul/sediul contravenientului va fi utilizată numai în situaţia în care nu s-a reuşit, din diverse motive, comunicarea prin poştă, cu aviz de primire. In aceste conditii reiese ca pentru a se respecta prevederile art. 14 alin. 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor este nevoie sa se faca o comunicare prin posta, cu aviz de primire, si numai in ipoteza in care aceasta nu este posibila se va proceda la afisare, totul in termen de o luna de la data aplicarii sanctiunii. Din actele depuse de către intimată, mai exact procesul-verbal de afi?are (f. 21), reiese că procedura de comunicare s-a rezumat doar la această modalitate transmitere, lipsind dovada trimiterii prin posta cu aviz de primire a actului constatator Prin urmare, procedura de comunicare a fost îndeplinită în mod necorespunzător, intimata a trecut direct la comunicarea prin afisare (lasand sa treaca termenul de o luna fara a face vreo comunicare prin posta), astfel ca procesul-verbal urmeaza a fi anulat in conditiile art. 14 alin. 2 din OG nr. 2/2001.`` Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07.02.2014.
Incheiere indreptare eroare materiala din 07.02.2014Admite plângerea. Anulează procesul-verbal seria R12 nr. 0331662/15.05.2012 întocmit de către intimată. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18.10.2013.
Hotarare 6879/2013 din 18.10.2013