C*** G*******
IntimatC*** C******
IntimatŞ**** N******
ApelantŞ**** M****
ApelantDC 286/A: Admite în parte apelul declarat de apelanţii Ş. N. şi Ş. M., împotriva Sentinţei Civile nr. 277 din 16.05.2012 a Judecătoriei Târgu Lăpuş pe care o schimbă în parte în sensul că: Înlătură dispoziţia referitoare la obligarea apelanţilor intimaţi la ridicarea de pe terenul aflat în proprietatea intimaţilor reclamanţi C. G. şi C. C., a stâlpilor de beton şi a fundaţiei de susţinere a acestora, precum şi a tuturor lucrărilor efectuate pentru ridicarea gardului identificat prin punctele 4-24-23, situate pe un alt aliniament decât cel stabilit conform liniei de demarcaţie dintre punctele A-B-23-C-D redate în Anexa 4 a raportului de expertiză tehnică judiciară în specialitatea topografie, întocmit în cauză de către ing. Ardelean Alexandru, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive hotărârii şi la autorizarea reclamanţilor intimaţi ca după expirarea acestei perioade să efectueze lucrările menţionate pe cheltuiala apelanţilor pârâţi. Respinge cererea reclamanţilor intimaţi C. G. şi C. C., având ca obiect anularea schiţei de dezmembrare vizate sub nr. 344/5.02.2003 de către O.C.G.C. Maramureş şi a documentaţiei cadastrale ce a stat la baza întocmirii acesteia; Respinge cererea reclamanţilor intimaţi C. G. şi C. C. de rectificare a CF 2403 Rohia în sensul radierii înscrierilor de sub B9 efectuate în baza schiţei de dezmembrare nr. 344/5.02.2003 şi reînscrierea dreptului de proprietate al pârâţilor apelanţi Ş. N. şi Ş. M. asupra numerelor topografice 1999/2/2/2/2/2 şi 2078/5/2/2/1 în baza planurilor de amplasament şi delimitare datate la 8.05.2012, efectuate în completarea la raportul de expertiză tehnică judiciară în specialitatea topografie, întocmit în cauză de către ing. Ardelean Alexandru. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu sunt contrare prezentei decizii. Compensează cheltuielile de judecată ale părţilor. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 05.12.2012.
Hotarare 286/2012 din 05.12.2012Pt. a se comunica întâmpinarea.