R**** M***** M*****
ContestatorC******* N******** D* A********* Ş* D****** N******** D** R****** S*
IntimatAdmite în parte plângerea formulată de petentul R**** M***** M*****, în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAŢIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ŞI DRUMURI NAŢIONALE DIN ROMÂNIA S.A., CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ŞI INFORMATICĂ-CESTRIN, În baza art. II din legea nr.144/2012 anulează tariful de despăgubire în valoare de 115,38 lei, echivalentul a 28 euro, stabilit prin procesul-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii seria R11 nr. 0168131 din data de 30.06.2011. Menţine celelalte dispoziţii ale procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii seria R11 nr. 0168131 din data de 30.06.2011. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Hotarare 3104/2013 din 25.03.2013Amână pronunţarea la data de 25.03.2013.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.03.2013pentru ca intimata să depună la dosarul cauzei toată documentaţia care a stat la baza încheierii procesului verbal de contravenţie.
Incheiere de sedinta din 21.01.2013