V***** D* C*********
Recurent CondamnatRespinge cererea de liberare condiţionată formulată de petentul condamnat V.C., deţinut în Penitenciarul Colibaşi, ca prematur formulată. Constată că prin sentinţa penală nr. 493/14.02.2012 a Judecătoriei Piteşti definitivă prin decizia penală nr. 93/R/19.03.2012 pronunţată de Tribunalul Argeş s-a menţinut termenul de rediscutare din data de 17.09.2012 stabilit de Comisia de propuneri pentru liberare condiţionată din cadrul Penitenciarul Colibaşi. În baza art. 192 alin. 2 C.pr.pen. obligă pe petent să achite suma de 160 lei cheltuieli judiciare către stat din care 100 lei reprezentând onorariul pentru avocatul desemnat din oficiu. Cu recurs în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 16 Mai 2012.
Încuviinţează proba cu înscrisuri solicitată de apărătorul petentului. Se emite adresă către Penitenciarul Colibaşi în sensul de a se înainta mandatul în executarea căruia se află petentul şi pentru a se comunica: data încarcerării acestuia, câte zile a executat până în prezent, dacă a fost folosit la muncă iar in caz afirmativ câte zile au fost executate ca urmare a muncii prestate, care a fost comportamentul petentului pe perioada detenţiei, dacă a fost luat în discuţie de catre Comisia de propuneri pentru liberare conditionată, în caz afirmativ urmând a fi înaintat si procesul verbal întocmit şi dacă petentul a mai formulat alte cereri de liberare condiţionată. În temeiul art. 177 alin 6 şi art.291 alin 8 C. pr. pen se citează petentul la Penitenciarul Colibaşi. Amână judecarea cauzei la data de 16.05.2012. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 Aprilie 2012.