Dosar 820/59/2011*/a1 din 26.10.2012

iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 820/59/2011*/a1
Data dosar:
26.10.2012
Instanta:
Curtea de Apel Timișoara
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 29.01.2014 la ora 15:00

    Complet: Penal - PI1
  • Condamnare

    1. Inculpatul Duduman Dumitru Lucian. În baza art. 254 alin. 2 C.p. rap. la art. 7 alin. 1 din Legea nr. 78/2000 condamnă pe inculpatul Duduman Dumitru Lucian, la pedeapsa principală de 3 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a exercita profesia de poliţist) Cod penal pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită calificată. În baza art. 71 alin. (2) C. pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a exercita profesia de poliţist) Cod penal, din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante. În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000 obligă inculpatul Duduman Dumitru Lucian să plătească statului, cu titlu de confiscare specială, suma de 10 euro (în echivalentul monedei naţionale, la cursul practicat de BNR la data plăţii) şi 70 lei. Menţine măsurile asigurătorii dispuse prin ordonanţa din 16.05.2011, respectiv poprirea sumei de 200 lei aflată în contul…, până la concurenţa sumei de 10 euro şi 70 lei (obiect al infracţiunii de luare de mită). În baza art. 191 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. obligă inculpatul Duduman Dumitru Lucian să plătească statului suma de 5.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. 2. Inculpatul Ciuş Ciprian. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C.proc.pen raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C.proc.pen achită pe inculpatul CIUŞ CIPRIAN, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă calificată prevăzută de art. 270 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 86/2006 raportat la art. 17 lit. f) şi art. 18 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 (actele din 14.10.2010 şi 04/05.11.2010 din PTF Moraviţa). În baza art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 condamnă pe inculpatul Ciuş Ciprian la pedeapsa principală de 3 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) Cod penal pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii de aderare la un grup infracţional organizat. În baza art. 255 alin. 1 C.pen. rap. la art. 7 alin. 2 din Legea nr. 78/2000 condamnă pe inculpatul CIUŞ CIPRIAN la pedeapsa principală de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită. În baza art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006 condamnă pe inculpatul CIUŞ CIPRIAN la pedeapsa principală de 2 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a şi lit. b) Cod penal pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă. În baza art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (3) C. pen. inculpatul CIUŞ CIPRIAN va executa pedeapsa principală cea mai grea de 3 ani închisoare, sporită cu 6 luni, în final pedeapsa principală rezultantă de 3 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a şi lit. b) Cod penal pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 71 alin. (2) C. pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a şi lit. b) Cod penal din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale aplicate. În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000 obligă inculpatul Ciuş Ciprian să plătească statului, cu titlu de confiscare specială, suma de 350 euro (în echivalentul monedei naţionale, la cursul practicat de BNR la data plăţii). În baza art. 118 alin. (1) lit. f C. pen. confiscă de la inculpatul Ciuş Ciprian următoarele bunuri (ridicate) menţionate în procesul verbal de percheziţie domiciliară din data de 08.02.2011 (f. 72 v. 22 d.u.p.): 21 cartuşe ţigări…; 6 cartuşe ţigări…; două cartuşe ţigări… (unul fiind început, lipsind două pachete); două cartuşe ţigări…; două cartuşe ţigări …; 5 pachete ţigări …; 8 pachete ţigări …; 20 pachete ţigări …; 6 pachete ţigări …; 4 pachete ţigări …; 9 pachete ţigări …; 9 pachete ţigări …; un pachet ţigări …. Dispune restituirea către inculpatul Ciuş Ciprian a celorlalte bunuri, obiecte şi înscrisuri menţionate în procesul verbal de percheziţie domiciliară şi ridicate de către organele de urmărire penală. În baza art. 346 alin. (4) C.proc.pen lasă nesoluţionată acţiunea civilă promovată de ANAF – prin DRAOV Timişoara (în prezent Direcţia Regională a Finanţelor Publice Timişoara, cu sediul în Timişoara, str.Gheorghe Lazăr, nr.9 B), faţă de inculpatul Ciuş Ciprian, având ca obiect datoria vamală (şi accesoriile) aferente actului de contrabandă din data de 04/05.11.2010. În baza art. 14 şi 346 C.proc.pen. raportat la art. 998 şi urm. din Vechiul Cod Civil, art. 6 alin. 2 din Noul Cod Civil şi art. 224 alin. 3 lit. c din Legea nr. 86/2006 obligă inculpatul Ciuş Ciprian să plătească ANAF – prin DRAOV Timişoara (în prezent Direcţia Regională a Finanţelor Publice Timişoara, cu sediul în Timişoara, str.Gheorghe Lazăr, nr.9 B) următoarele sume de bani: 1. pentru infracţiunea asimilată de contrabandă din data de 08.02.2011: 875 lei (taxă vamală), 2588 lei (acciză), 1196 lei (TVA), precum şi accesoriile aferente (dobânzi şi penalităţi de întârziere) calculate începând cu data de 08.02.2011 şi până la data plăţii. Menţine măsura sechestrului asigurator, luată prin ordonanţa din 12.05.2011 şi pusă în aplicare conform procesului-verbal din 01.06.2011, asupra … şi …, deţinute în proprietate de inculpatul CIUŞ CIPRIAN, până la concurenţa sumei de 350 euro (obiect al infracţiunii de dare de mită), precum şi a sumelor (principale şi accesorii) acordate cu titlu de despăgubire materială părţii civile. În baza art. 191 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. obligă inculpatul Ciuş Ciprian să plătească statului suma de 10.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. 3. Inculpatul Zegrean Radu Casian. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C.proc.pen raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C.proc.pen achită pe inculpatul Zegrean Radu Casian, pentru săvârşirea infracţiunii de aderare la un grup infracţional organizat prevăzută de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C.proc.pen raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C.proc.pen achită pe inculpatul Zegrean Radu Casian pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă calificată prevăzută de art. 270 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 86/2006 (actele din 18.10.2010, 23/24.10.2010 şi 31.10/01.11.2010). Ia act că ANAF – prin DRAOV Timişoara (în prezent Direcţia Regională a Finanţelor Publice Timişoara, cu sediul în Timişoara, str. Gheorghe Lazăr, nr. 9 B) nu s-a constituit parte civilă faţă de inculpatul Zegrean Radu Casian. În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Dispune plata sumei de 400 lei din fondurile MJ în contul Baroului Timiş, onorariu avocat oficiu. 4. Inculpatul Griguţa Radu Horaţiu. Respinge cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat. În baza art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 condamnă pe inculpatul Griguţa Radu Horaţiu, la pedeapsa principală de 3 ani şi 8 luni închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a exercita profesia de lucrător vamal) Cod penal pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii de aderare la un grup infracţional organizat (activitatea din PTF Moraviţa). În baza art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 condamnă pe inculpatul Griguţa Radu Horaţiu la pedeapsa principală de 3 ani şi 4 luni închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a exercita profesia de lucrător vamal) Cod penal pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii de aderare la un grup infracţional organizat (activitatea din PMT Foeni II). În baza art. 254 alin. 2 C.p. rap. la art. 7 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p., condamnă pe inculpatul Griguţa Radu Horaţiu la pedeapsa principală de 6 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a exercita profesia de lucrător vamal) Cod penal pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită calificată în formă continuată (7 acte materiale din PTF Moraviţa). În baza art. 254 alin. 2 C.p. rap. la art. 7 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p., condamnă pe inculpatul Griguţa Radu Horaţiu la pedeapsa principală de 4 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a exercita profesia de lucrător vamal) Cod penal pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită calificată în formă continuată (3 acte materiale din PMT Foeni II). În baza art. 270 alin. 2 lit. a din Legea nr. 86/2006 în ref. la. art. 274 din aceeaşi lege, precum şi la art. 17 lit. f şi art. 18 alin. 3 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p., condamnă pe inculpatul Griguţa Radu Horaţiu la pedeapsa principală de 6 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a exercita profesia de lucrător vamal) Cod penal pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă calificată în formă continuată (7 acte materiale din PTF Moraviţa). În baza art. 33 lit. a) C. pen, art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen, art. 35 alin. 3 C. pen. inculpatul Griguţa Radu Horaţiu va executa pedeapsa principală cea mai grea de 6 ani închisoare, sporită cu 2 ani şi 6 luni, în final pedeapsa principală rezultantă de 8 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a exercita profesia de lucrător vamal) Cod penal pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante. În baza art. 71 alin. (2) C. pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a exercita profesia de lucrător vamal) Cod penal, din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante. În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000 obligă inculpatul Griguţa Radu Horaţiu să plătească statului, cu titlu de confiscare specială, suma de 4554.5 euro (în echivalentul monedei naţionale, la cursul practicat de BNR la data plăţii) şi 207,5 lei. În baza art. 277 din Legea nr. 86/2006 obligă pe inculpatul Griguţa Radu Horaţiu să plătească statului suma de 3.711.558,31 lei, reprezentând echivalentul în lei al ţigaretelor. Admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă ANAF – prin DRAOV Timişoara (în prezent Direcţia Regională a Finanţelor Publice Timişoara). În baza art. 14 şi 346 C.proc.pen. raportat la art. 998 şi urm. din Vechiul Cod Civil şi art. 6 alin. 2 din Noul Cod Civil îl obligă pe inculpatul Griguţa Radu Horaţiu să plătească ANAF – prin DRAOV Timişoara (în prezent Direcţia Regională a Finanţelor Publice Timişoara, cu sediul în Timişoara, str.Gheorghe Lazăr, nr.9 B) următoarele sume de bani: 1) pentru actul material de contrabandă din data de 04/05.11.2010: 44.669 lei (taxa vamală), 121.300 lei (acciza), 58.445 lei (TVA), precum şi accesoriile (dobânzi şi penalităţi de întârziere) calculate începând cu data de 04.11.2010 şi până la data plăţii; 2) pentru actul material de contrabandă din 08/09.11.2010: 104.973 lei (taxă vamală), 285.055 lei (acciză), 137.346 lei (TVA), precum şi accesoriile aferente (dobânzi şi penalităţi de întârziere) calculate începând cu data de 08.11.2010 şi până la data plăţii. 3) pentru actul material de contrabandă din data de 15.11.2010: 81.969 lei (taxa vamală), 222.585 lei (acciza), 107.247 lei (TVA), precum şi accesoriile (dobânzi şi penalităţi de întârziere) calculate începând cu data de 15.11.2010 şi până la data plăţii; 4) pentru actul material de contrabandă din data de 16/17.11.2010: 89.562 lei (taxa vamală), 243.206 lei (acciza), 117.182 lei (TVA), precum şi accesoriile (dobânzi şi penalităţi de întârziere) calculate începând cu data de 16.11.2010 şi până la data plăţii; 5) pentru actul material de contrabandă din data de 19.11.2010: 130.703 lei (taxa vamală), 354.924 lei (acciza), 171.010 lei (TVA), precum şi accesoriile (dobânzi şi penalităţi de întârziere) calculate începând cu data de 19.11.2010 şi până la data plăţii; 6) pentru actul material de contrabandă din data de 20/21.11.2010: 80.405 lei (taxă vamală), 218.340 lei (acciză), 105.201 lei (TVA), precum şi accesoriile aferente (dobânzi şi penalităţi de întârziere) calculate începând cu data de 20.11.2010 şi până la data plăţii. 7) pentru actul material de contrabandă din data de 22.01.2011: 16.438 lei (taxa vamală), 46.425 lei (acciza), 21.936 lei (TVA), precum şi accesoriile (dobânzi şi penalităţi de întârziere) calculate începând cu data de 22.01.2011 şi până la data plăţii; Respinge în rest acţiunea civilă ca nefondată. Menţine măsurile asigurătorii dispuse prin ordonanţele din 08.03.2011 şi 11.05.2011 asupra imobilelor clădire situate … şi …, deţinute în proprietate de inculpatul GRIGUŢA RADU HORAŢIU, până la concurenţa sumelor de: 4554.5 euro şi 207,5 lei (obiect al infracţiunii de luare de mită în formă continuată), 3.711.558,31 lei (echivalentul în lei al ţigaretelor care fac obiectul infracţiunii de contrabandă, pentru plata căruia este angajată răspunderea solidară), precum şi a sumelor (principale şi accesorii) acordate cu titlu de despăgubire materială părţii civile. În baza art. 191 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. obligă inculpatul Griguţa Radu Horaţiu să plătească statului suma de 15.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. 5. Inculpatul Mihalaiche Nicolae Respinge cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat. În baza art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 condamnă pe inculpatul Mihalaiche Nicolae, la pedeapsa principală de 3 ani şi 8 luni închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a exercita profesia de poliţist) Cod penal pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii de aderare la un grup infracţional organizat. În baza art. 254 alin. 2 C. pen. rap. la art. 7 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C.p. condamnă pe inculpatul Mihalaiche Nicolae la pedeapsa principală de 4 ani şi 6 luni închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a exercita profesia de poliţist) Cod penal pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită calificată, în formă continuată (5 acte materiale din PTF Moraviţa). În baza art. 26 Cod penal raportat la art. 270 alin. (2) lit. a din Legea nr. 86/2006 în ref. la art. 274 din aceeaşi lege, precum şi la art. 17 lit. f şi art. 18 alin. 3 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., condamnă pe inculpatul Mihalaiche Nicolae la pedeapsa principală de 3 ani şi 6 luni închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a exercita profesia de poliţist) Cod penal pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de contrabandă calificată, în formă continuată (3 acte materiale din PTF Moraviţa). În baza art. 33 lit. a) C. pen, art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen, art. 35 alin. 3 C. pen. inculpatul Mihalaiche Nicolae va executa pedeapsa principală cea mai grea de 4 ani şi 6 luni închisoare, sporită cu un an, în final pedeapsa principală rezultantă de 5 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a exercita profesia de poliţist) Cod penal pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante. În baza art. 71 alin. (2) C. pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a exercita profesia de poliţist) Cod penal, din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante. În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000 obligă inculpatul Mihalaiche Nicolae să plătească statului, cu titlu de confiscare specială, suma de 804 euro (în echivalentul monedei naţionale, la cursul practicat de BNR la data plăţii). În baza art. 277 din Legea nr. 86/2006 îl obligă pe inculpatul Mihalaiche Nicolae să plătească statului suma de 1.623.488 lei reprezentând echivalentul în lei al ţigaretelor. Admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă ANAF – prin DRAOV Timişoara (în prezent Direcţia Regională a Finanţelor Publice Timişoara). În baza art. 14 şi 346 C.proc.pen. raportat la art. 998 şi urm. din Vechiul Cod Civil şi art. 6 alin. 2 din Noul Cod Civil îl obligă pe inculpatul Mihalaiche Nicolae să plătească ANAF – prin DRAOV Timişoara (în prezent Direcţia Regională a Finanţelor Publice Timişoara, cu sediul în Timişoara, str.Gheorghe Lazăr, nr.9 B) următoarele sume de bani: 1) pentru actul material de contrabandă din data de 12/13.01.2011: 30.210 lei (taxa vamală), 85.321 lei (acciza), 40.315 lei (TVA), precum şi accesoriile (dobânzi şi penalităţi de întârziere) calculate începând cu data de 12.01.2011 şi până la data plăţii; 2) pentru actul material de contrabandă din data de 24/25.01.2011: 18.659 lei (taxa vamală), 52.698 lei (acciza), 24.900 lei (TVA), precum şi accesoriile (dobânzi şi penalităţi de întârziere) calculate începând cu data de 24.01.2011 şi până la data plăţii; 3) pentru actul material de contrabandă din data de 27.01.2011: 186.480 lei (taxa vamală), 527.016 lei (acciza), 248.976 lei (TVA), precum şi accesoriile (dobânzi şi penalităţi de întârziere) calculate începând cu data de 27.01.2011 şi până la data plăţii; Respinge în rest acţiunea civilă. Menţine măsurile asigurătorii dispuse prin ordonanţa din 11.05.2011 asupra imobilului clădire situat în … şi asupra imobilului clădire situat în …, până la concurenţa sumelor de: 804 euro (obiect al infracţiunii de luare de mită în formă continuată), 1.623.488 lei (echivalentul în lei al ţigaretelor care fac obiectul infracţiunii de contrabandă, pentru plata căruia este angajată răspunderea solidară), precum şi a sumelor (principale şi accesorii) acordate cu titlu de despăgubire materială părţii civile. În baza art. 191 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. obligă inculpatul Mihalaiche Nicolae să plătească statului suma de 10.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. 6. Inculpata Palimariu Corina. În baza art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 condamnă pe inculpata Palimariu Corina, la pedeapsa principală de 3 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a exercita profesia de poliţist) Cod penal pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii de aderare la un grup infracţional organizat. În baza art. 26 Cod penal raportat la art. 254 alin. 2 C.p. şi la art. 7 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p., condamnă pe inculpata Palimariu Corina la pedeapsa principală de 3 ani şi 6 luni închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a exercita profesia de poliţist) Cod penal pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de luare de mită calificată în formă continuată (5 acte materiale din PTF Moraviţa). În baza art. 26 Cod penal raportat la art. 270 alin. (2) lit. a din Legea nr. 86/2006 în ref. la art. 274 din aceeaşi lege, precum şi la art. 17 lit. f şi art. 18 alin. 3 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., condamnă pe inculpata Palimariu Corina la pedeapsa principală de 3 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a exercita profesia de poliţist) Cod penal pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, pentru complicitate la infracţiunea de contrabandă calificată în formă continuată (5 acte materiale din PTF Moraviţa). În baza art. 33 lit. a) C. pen, art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen, art. 35 alin. 3 C. pen. inculpata Palimariu Corina va executa pedeapsa principală cea mai grea de 3 ani şi 6 luni închisoare, sporită cu 6 luni, în final pedeapsa principală rezultantă de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a exercita profesia de poliţist) Cod penal pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante. În baza art. 71 alin. (2) C. pen. interzice inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a exercita profesia de poliţist) Cod penal, din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante. În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000 obligă inculpata Palimariu Corina să plătească statului, cu titlu de confiscare specială, suma de 130 euro (în echivalentul monedei naţionale, la cursul practicat de BNR la data plăţii). În baza art. 277 din Legea nr. 86/2006 o obligă pe inculpata Palimariu Corina să plătească statului suma de 3.272.988 lei, reprezentând echivalentul în lei al ţigaretelor. Admite în parte acţiunea civilă formulată de ANAF – prin DRAOV Timişoara (în prezent Direcţia Regională a Finanţelor Publice Timişoara). În baza art. 14 şi 346 C.proc.pen. raportat la art. 998 şi urm. din Vechiul Cod Civil şi art. 6 alin. 2 din Noul Cod Civil o obligă pe inculpata Palimariu Corina să plătească ANAF – prin DRAOV Timişoara (în prezent Direcţia Regională a Finanţelor Publice Timişoara, cu sediul în Timişoara, str. Gheorghe Lazăr, nr. 9 B) următoarele sume de bani: 1) pentru actul material de contrabandă din data de 20/21.11.2010: 80.405 lei (taxa vamală), 218.340 lei (acciza), 105.201 lei (TVA), precum şi accesoriile (dobânzi şi penalităţi de întârziere) calculate începând cu data de 20.11.2010 şi până la data plăţii; 2) pentru actul material de contrabandă din data de 08.12.2010: 111.326 lei (taxa vamală), 303.250 lei (acciza), 145.884 lei (TVA), precum şi accesoriile (dobânzi şi penalităţi de întârziere) calculate începând cu data de 08.12.2010 şi până la data plăţii; 3) pentru actul material de contrabandă din data de 04.01.2011: 166.153 lei (taxa vamală), 469.265 lei (acciza), 221.731 lei (TVA), precum şi accesoriile (dobânzi şi penalităţi de întârziere) calculate începând cu data de 04.01.2011 şi până la data plăţii; 4) pentru actul material de contrabandă din data de 08.01.2011: 90.184 lei (taxa vamală), 254.708 lei (acciza), 120.351 lei (TVA), precum şi accesoriile (dobânzi şi penalităţi de întârziere) calculate începând cu data de 08.01.2011 şi până la data plăţii; 5) pentru actul material de contrabandă din data de 12/13.01.2011: 30.210 lei (taxa vamală), 85.321 lei (acciza), 40.315 lei (TVA), precum şi accesoriile (dobânzi şi penalităţi de întârziere) calculate începând cu data de 12.01.2011 şi până la data plăţii; Respinge în rest acţiunea civilă ca nefondată. Menţine măsurile asigurătorii dispuse prin ordonanţele din 10.03.2011 şi 11.05.2011, asupra imobilului clădire situat în …, până la concurenţa sumelor de: 130 euro (obiect al infracţiunii de luare de mită în formă continuată), 3.272.988 lei (echivalentul în lei al ţigaretelor care fac obiectul infracţiunii de contrabandă, pentru plata căruia este angajată răspunderea solidară), precum şi a sumelor (principale şi accesorii) acordate cu titlu de despăgubire materială părţii civile. În baza art. 191 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. obligă inculpata Palimariu Corina să plătească statului suma de 10.000 (zece mii) lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. 7. Inculpatul B**** L**** D**** În baza art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 condamnă pe inculpatul B**** L**** D****, la pedeapsa principală de 3 ani şi 8 luni închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a exercita profesia de poliţist) Cod penal pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii de aderare la un grup infracţional organizat. În baza art. 254 alin. 2 C.p. rap. la art. 7 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p., condamnă pe inculpatul B**** L**** D**** la pedeapsa principală de 5 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a exercita profesia de poliţist) Cod penal pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită calificată în formă continuată (9 acte materiale din PTF Moraviţa). În baza art. 26 Cod penal raportat la art. 270 alin. (2) lit. a din Legea nr. 86/2006 în ref. la art. 274 din aceeaşi lege, precum şi la art. 17 lit. f şi art. 18 alin. 3 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., condamnă inculpatul B**** L**** D**** la pedeapsa principală de 5 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a exercita profesia de poliţist) Cod penal pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, pentru complicitate la infracţiunea de contrabandă calificată în formă continuată (9 acte materiale din PTF Moraviţa). În baza art. 33 lit. a) C. pen, art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen, art. 35 alin. 3 C. pen. inculpatul B**** L**** D**** va executa pedeapsa principală cea mai grea de 5 ani închisoare, sporită cu un an şi 6 luni, în final pedeapsa principală rezultantă de 6 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a exercita profesia de poliţist) Cod penal pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante. În baza art. 71 alin. (2) C. pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a exercita profesia de poliţist) Cod penal, din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante. În baza art. 88 Cod penal deduce din pedeapsa principală aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive, începând cu data de 09.02.2011 până în data de 10.03.2011 inclusiv. În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000 obligă inculpatul B**** L**** D**** să plătească statului, cu titlu de confiscare specială, suma de 890 euro (în echivalentul monedei naţionale, la cursul practicat de BNR la data plăţii). În baza art. 277 din Legea nr. 86/2006 îl obligă pe inculpatul B**** L**** D**** să plătească statului suma de 4.890.438 lei, reprezentând echivalentul în lei al ţigaretelor. Admite în parte acţiunea civilă formulată de ANAF – prin DRAOV Timişoara (în prezent Direcţia Regională a Finanţelor Publice Timişoara). În baza art. 14 şi 346 C.proc.pen. raportat la art. 998 şi urm. din Vechiul Cod Civil şi art. 6 alin. 2 din Noul Cod Civil îl obligă pe inculpatul B**** L**** D**** să plătească ANAF – prin DRAOV Timişoara (în prezent Direcţia Regională a Finanţelor Publice Timişoara, cu sediul în Timişoara, str. Gheorghe Lazăr, nr. 9 B) următoarele sume de bani: 1) pentru actul material de contrabandă din data de 31.10./01.11.2010: 78.454 lei (taxa vamală), 215.914 lei (acciza), 103.338 lei (TVA), precum şi accesoriile (dobânzi şi penalităţi de întârziere) calculate începând cu data de 31.10.2010 şi până la data plăţii; 2) pentru actul material de contrabandă din data de 07.11.2010: 24.680 lei (taxa vamală), 67.018 lei (acciza), 32.291 lei (TVA), precum şi accesoriile (dobânzi şi penalităţi de întârziere) calculate începând cu data de 07.11.2010 şi până la data plăţii; 3) pentru actul material de contrabandă din data de 16/17.11.2010: 89.562 lei (taxa vamală), 243.206 lei (acciza), 117.182 lei (TVA), precum şi accesoriile (dobânzi şi penalităţi de întârziere) calculate începând cu data de 16.11.2010 şi până la data plăţii; 4) pentru actul material de contrabandă din data de 19.11.2010: 130.703 lei (taxa vamală), 354.924 lei (acciza), 171.010 lei (TVA), precum şi accesoriile (dobânzi şi penalităţi de întârziere) calculate începând cu data de 19.11.2010 şi până la data plăţii; 5) pentru actul material de contrabandă din data de 20/21.11.2010: 80.405 lei (taxa vamală), 218.340 lei (acciza), 105.201 lei (TVA), precum şi accesoriile (dobânzi şi penalităţi de întârziere) calculate începând cu data de 20.11.2010 şi până la data plăţii; 6) pentru actul material de contrabandă din data de 12.12.2010: 44.531 lei (taxa vamală), 121.300 lei (acciza), 58.354 lei (TVA), precum şi accesoriile (dobânzi şi penalităţi de întârziere) calculate începând cu data de 12.12.2010 şi până la data plăţii; 7) pentru actul material de contrabandă din data de 17/18.12.2010: 47.870 lei (taxa vamală), 130.397 lei (acciza), 62.730 lei (TVA), precum şi accesoriile (dobânzi şi penalităţi de întârziere) calculate începând cu data de 17.12.2010 şi până la data plăţii; 8) pentru actul material de contrabandă din data de 04.01.2011: 166.153 lei (taxa vamală), 469.265 lei (acciza), 221.731 lei (TVA), precum şi accesoriile (dobânzi şi penalităţi de întârziere) calculate începând cu data de 04.01.2011 şi până la data plăţii; 9) pentru actul material de contrabandă din data de 13/14.01.2011: 55.977 lei (taxa vamală), 158.095 lei (acciza), 74.701 lei (TVA), precum şi accesoriile (dobânzi şi penalităţi de întârziere) calculate începând cu data de 13.01.2011 şi până la data plăţii; Respinge în rest acţiunea civilă ca nefondată. Menţine măsurile asigurătorii dispuse prin ordonanţele din 10.03.2011 şi 11.05.2011, până la concurenţa sumelor de 890 euro (obiect al infracţiunii de luare de mită în formă continuată), 4.890.438 lei (echivalentul în lei al ţigaretelor care fac obiectul infracţiunii de contrabandă, pentru plata căruia este angajată răspunderea solidară), precum şi a sumelor (principale şi accesorii) acordate cu titlu de despăgubire materială părţii civile, având ca obiect apartamentul situat în ... În baza art. 191 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. obligă inculpatul B**** L**** D**** să plătească statului suma de 15.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. 8. Inculpatul A******* C******* În baza art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 condamnă pe inculpatul A******* C*******, la pedeapsa principală de 3 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) Cod penal pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii de aderare la un grup infracţional organizat. În baza art. 255 alin. 1 C.p. rap. la art. 7 alin. 2 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. 2 din C.p., condamnă pe inculpatul A******* C******* la pedeapsa principală de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, în formă continuată (4 acte materiale din PTF Moraviţa). În baza art. 270 alin. 2 lit. b din Legea nr. 86/2006 rap. la art. 17 lit. f şi art. 18 alin. 3 din Legea nr. 78/2000 condamnă pe inculpatul A******* C******* la pedeapsa principală de 3 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) Cod penal pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă. În baza art. 33 lit. a) C. pen, art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., art. 35 alin. 3 C. pen. inculpatul A******* C******* va executa pedeapsa principală cea mai grea de 3 ani închisoare, sporită cu 10 luni, în final pedeapsa principală rezultantă de 3 ani şi 10 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) Cod penal pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante. În baza art. 71 alin. (2) C. pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) Cod penal, din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante. În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000 obligă inculpatul A******* C******* să plătească statului, cu titlu de confiscare specială, suma de 1000 euro (în echivalentul monedei naţionale, la cursul practicat de BNR la data plăţii). În baza art. 277 din Legea nr. 86/2006 îl obligă pe inculpatul A******* C******* să plătească statului suma de 150.737 lei, reprezentând echivalentul în lei al ţigaretelor. Admite în parte acţiunea civilă formulată de ANAF – prin DRAOV Timişoara (în prezent Direcţia Regională a Finanţelor Publice Timişoara). În baza art. 14 şi 346 C.proc.pen. raportat la art. 998 şi urm. din Vechiul Cod Civil şi art. 6 alin. 2 din Noul Cod Civil îl obligă pe inculpatul A******* C******* să plătească ANAF – prin DRAOV Timişoara (în prezent Direcţia Regională a Finanţelor Publice Timişoara, cu sediul în Timişoara, str. Gheorghe Lazăr, nr. 9 B) următoarele sume de bani: 1) pentru actul de contrabandă din data de 31.10./01.11.2010: 3306 lei (taxa vamală), 9097 lei (acciza), 4354 lei (TVA), precum şi accesoriile (dobânzi şi penalităţi de întârziere) calculate începând cu data de 31.10.2010 şi până la data plăţii; 2) pentru actul de contrabandă din data de 16/17.11.2010: 5584 lei (taxa vamală), 15.162 lei (acciza), 7306 lei (TVA), precum şi accesoriile (dobânzi şi penalităţi de întârziere) calculate începând cu data de 16.11.2010 şi până la data plăţii; 3) pentru actul de contrabandă din data de 20/21.11.2010: 4467 lei (taxa vamală), 12.130 lei (acciza), 5844 lei (TVA), precum şi accesoriile (dobânzi şi penalităţi de întârziere) calculate începând cu data de 20.11.2010 şi până la data plăţii; 4) pentru actul de contrabandă din data de 28/29.12.2010: 8906 lei (taxa vamală), 24.260 lei (acciza), 11.671 lei (TVA), precum şi accesoriile (dobânzi şi penalităţi de întârziere) calculate începând cu data de 28.12.2010 şi până la data plăţii; Respinge în rest acţiunea civilă ca nefondată. În baza art. 191 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. obligă inculpatul A******* C******* să plătească statului suma de 10.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. 9. Inculpatul Galeancu Ioan. În baza art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 condamnă pe inculpatul Galeancu Ioan, la pedeapsa principală de 3 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a exercita profesia de lucrător vamal) Cod penal pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii de aderare la un grup infracţional organizat. În baza art. 254 alin. 2 C.p. rap. la art. 7 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, condamnă pe inculpatul Galeancu Ioan la pedeapsa principală de 3 ani şi 4 luni închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a exercita profesia de lucrător vamal) Cod penal pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită. În baza art. 270 alin. (2) lit. a din Legea nr. 86/2006 în ref. la art. 274 din aceeaşi lege, precum şi la art. 17 lit. f şi art. 18 alin. 3 din Legea nr. 78/2000, condamnă pe inculpatul Galeancu Ioan la pedeapsa principală de 3 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a exercita profesia de lucrător vamal) Cod penal pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă calificată. În baza art. 33 lit. a) C. pen, art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen, art. 35 alin. 3 C. pen. inculpatul Galeancu Ioan va executa pedeapsa principală cea mai grea de 3 ani şi 4 luni închisoare, sporită cu 8 luni, în final pedeapsa principală rezultantă de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a exercita profesia de lucrător vamal) Cod penal pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante. În baza art. 71 alin. (2) C. pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a exercita profesia de lucrător vamal) Cod penal, din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante. În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000 îl obligă pe inculpatul Galeancu Ioan să plătească statului, cu titlu de confiscare specială, suma de 594 euro (în echivalentul monedei naţionale, la cursul practicat de BNR la data plăţii). În baza art. 277 din Legea nr. 86/2006 îl obligă pe inculpatul Galeancu Ioan să plătească statului suma de 533.911 lei, reprezentând echivalentul în lei al ţigaretelor. Admite în parte acţiunea civilă formulată de ANAF – prin DRAOV Timişoara (în prezent Direcţia Regională a Finanţelor Publice Timişoara). În baza art. 14 şi 346 C.proc.pen. raportat la art. 998 şi urm. din Vechiul Cod Civil şi art. 6 alin. 2 din Noul Cod Civil îl obligă pe inculpatul Galeancu Ioan să plătească ANAF – prin DRAOV Timişoara (în prezent Direcţia Regională a Finanţelor Publice Timişoara, cu sediul în Timişoara, str. Gheorghe Lazăr, nr. 9 B), pentru actul de contrabandă din data de 31.10./01.11.2010, următoarele sume de bani: 78.454 lei (taxa vamală), 215.914 lei (acciza), 103.338 lei (TVA), precum şi accesoriile (dobânzi şi penalităţi de întârziere) calculate începând cu data de 31.10.2010 şi până la data plăţii; Respinge în rest acţiunea civilă ca nefondată. Menţine măsurile asigurătorii dispuse prin ordonanţa din 11.05.2011, asupra imobilului clădire situat în … şi a sumei de 2.875 euro aparţinând aceluiaşi inculpat, bani consemnaţi conform art. 165 alin. 8 la CEC B. pe numele inculpatului şi la dispoziţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie, până la concurenţa sumelor de: 533.911 lei (echivalentul în lei al ţigaretelor care fac obiectul infracţiunii de contrabandă, pentru plata căruia este angajată răspunderea solidară), 594 euro (obiect al infracţiunii de luare de mită), precum şi a sumelor (principale şi accesorii) acordate părţii civile cu titlu de despăgubiri materiale. În baza art. 191 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. obligă inculpatul Galeancu Ioan să plătească statului suma de 10.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. 10. Inculpatul Samoilă Alexandru Victor. Respinge cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat. În baza art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 condamnă pe inculpatul Samoilă Alexandru Victor, la pedeapsa principală de 3 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) Cod penal pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii de aderare la un grup infracţional organizat. În baza art. 255 alin. 1 C.p. rap. la art. 7 alin. 2 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. 2 din C.p., condamnă pe inculpatul Samoilă Alexandru Victor la pedeapsa principală de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită în formă continuată (6 acte materiale din PTF Moraviţa). În baza art. 270 alin. 2 lit. a din Legea nr. 86/2006, în ref. la art. 274 din aceeaşi lege, precum şi la art. 17 lit. f şi art. 18 alin. 3 din Legea nr. 78/2000, condamnă pe inculpatul Samoilă Alexandru Victor la pedeapsa principală de 3 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) Cod penal pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă. În baza art. 270 alin. 2 lit. b din Legea nr. 86/2006 rap. la art. 17 lit. f şi art. 18 alin. 3 din Legea nr. 78/2000 condamnă pe inculpatul Samoilă Alexandru Victor la pedeapsa principală de 3 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) Cod penal pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă. În baza art. 33 lit. a) C. pen, art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., art. 35 alin. 3 C. pen. inculpatul Samoilă Alexandru Victor va executa pedeapsa principală cea mai grea de 3 ani închisoare, sporită cu un an, în final pedeapsa principală rezultantă de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) Cod penal pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante. În baza art. 71 alin. (2) C. pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) Cod penal, din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante. În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000 obligă inculpatul Samoilă Alexandru Victor să plătească statului, cu titlu de confiscare specială, suma de 2480 euro (în echivalentul monedei naţionale, la cursul practicat de BNR la data plăţii). În baza art. 277 din Legea nr. 86/2006 îl obligă pe inculpatul Samoilă Alexandru Victor să plătească statului suma de 369.110 lei, reprezentând echivalentul în lei al ţigaretelor. Admite în parte acţiunea civilă formulată de ANAF – prin DRAOV Timişoara (în prezent Direcţia Regională a Finanţelor Publice Timişoara). În baza art. 14 şi 346 C.proc.pen. raportat la art. 998 şi urm. din Vechiul Cod Civil şi art. 6 alin. 2 din Noul Cod Civil îl obligă pe inculpatul Samoilă Alexandru Victor să plătească ANAF – prin DRAOV Timişoara (în prezent Direcţia Regională a Finanţelor Publice Timişoara, cu sediul în Timişoara, str. Gheorghe Lazăr, nr. 9 B) următoarele sume de bani: 1) pentru infracţiunea de contrabandă săvârşită în noaptea de 09/10.12.2010 (având ca obiect 17 baxuri cu ţigări): 18.925 lei (taxa vamală), 51.552 lei (acciza), 24.800 lei (TVA), precum şi accesoriile (dobânzi şi penalităţi de întârziere) calculate începând cu data de 09.12.2010 şi până la data plăţii; 2) pentru actul de contrabandă din data de 31.10./01.11.2010: 11.019 lei (taxa vamală), 30.325 lei (acciza), 14.514 lei (TVA), precum şi accesoriile (dobânzi şi penalităţi de întârziere) calculate începând cu data de 31.10.2010 şi până la data plăţii; 3) pentru actul de contrabandă din data de 16/17.11.2010: 4.467 lei (taxa vamală), 12.130 lei (acciza), 5.844 lei (TVA), precum şi accesoriile (dobânzi şi penalităţi de întârziere) calculate începând cu data de 16.11.2010 şi până la data plăţii; 4) pentru actul de contrabandă din data de 19.11.2010: 11.167 lei (taxa vamală), 30.325 lei (acciza), 14.611 lei (TVA), precum şi accesoriile (dobânzi şi penalităţi de întârziere) calculate începând cu data de 19.11.2010 şi până la data plăţii; 5) pentru actul de contrabandă din data de 28/29.12.2010: 8906 lei (taxa vamală), 24.260 lei (acciza), 11.671 lei (TVA), precum şi accesoriile (dobânzi şi penalităţi de întârziere) calculate începând cu data de 28.12.2010 şi până la data plăţii; Respinge în rest acţiunea civilă ca nefondată. Menţine măsurile asigurătorii dispuse prin ordonanţa din 12.05.2011 asupra bunurilor imobile şi mobile aparţinând învinuitului SAMOILĂ ALEXANDRU VICTOR: teren intravilan şi autoturism, până la concurenţa sumelor de: 2480 euro (obiectul infracţiunii de dare de mită în formă continuată), 369.110 lei (echivalentul în lei al ţigaretelor care fac obiectul infracţiunilor de contrabandă, pentru plata căruia este angajată răspunderea solidară), precum şi a sumelor acordate părţii civile cu titlu de despăgubiri materiale (creanţe principale şi accesorii). În baza art. 191 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. obligă inculpatul Samoilă Alexandru Victor să plătească statului suma de 10.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. 11. Inculpatul Rada Ion În baza art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 condamnă pe inculpatul Rada Ion, la pedeapsa principală de 3 ani şi 8 luni închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a exercita profesia de poliţist) Cod penal pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii de aderare la un grup infracţional organizat. În baza art. 254 alin. 2 C.p. rap. la art. 7 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p., condamnă pe inculpatul Rada Ion la pedeapsa principală de 4 ani şi 6 luni închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a exercita profesia de poliţist) Cod penal pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită calificată, în formă continuată (6 acte materiale din PTF Moraviţa). În baza art. 26 Cod penal raportat la art. 270 alin. (2) lit. a din Legea nr. 86/2006 în ref. la art. 274 din aceeaşi lege, precum şi la art. 17 lit. f şi art. 18 alin. 3 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., condamnă pe inculpatul Rada Ion la pedeapsa principală de 5 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a exercita profesia de poliţist) Cod penal pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, pentru complicitate la infracţiunea de contrabandă calificată, în formă continuată (6 acte materiale din PTF Moraviţa). În baza art. 33 lit. a) C. pen, art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen, art. 35 alin. 3 C. pen. inculpatul Rada Ion va executa pedeapsa principală cea mai grea de 5 ani închisoare, sporită cu un an, în final pedeapsa principală rezultantă de 6 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a exercita profesia de poliţist) Cod penal pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante. În baza art. 71 alin. (2) C. pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a exercita profesia de poliţist) Cod penal, din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante. În baza art. 88 Cod penal deduce din pedeapsa principală aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive, începând cu data de 09.02.2011 până în data de 08.04.2011 inclusiv. În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000 obligă inculpatul Rada Ion să plătească statului, cu titlu de confiscare specială, suma de 777 euro (în echivalentul monedei naţionale, la cursul practicat de BNR la data plăţii). În baza art. 277 din Legea nr. 86/2006 îl obligă pe inculpatul Rada Ion să plătească statului suma de 3.372.990 lei, reprezentând echivalentul în lei al ţigaretelor. Admite în parte acţiunea civilă formulată de ANAF – prin DRAOV Timişoara (în prezent Direcţia Regională a Finanţelor Publice Timişoara). În baza art. 14 şi 346 C.proc.pen. raportat la art. 998 şi urm. din Vechiul Cod Civil şi art. 6 alin. 2 din Noul Cod Civil îl obligă pe inculpatul Rada Ion să plătească ANAF – prin DRAOV Timişoara (în prezent Direcţia Regională a Finanţelor Publice Timişoara, cu sediul în Timişoara, str. Gheorghe Lazăr, nr. 9 B) următoarele sume de bani: 1) pentru actul material de contrabandă din data de 04/05.11.2010: 44.669 lei (taxa vamală), 121.300 lei (acciza), 58.445 lei (TVA), precum şi accesoriile (dobânzi şi penalităţi de întârziere) calculate începând cu data de 04.11.2010 şi până la data plăţii; 2) pentru actul material de contrabandă din data de 07.11.2010: 24.680 lei (taxa vamală), 67.018 lei (acciza), 32.291 lei (TVA), precum şi accesoriile (dobânzi şi penalităţi de întârziere) calculate începând cu data de 07.11.2010 şi până la data plăţii; 3) pentru actul material de contrabandă din data de 16/17.11.2010: 89.562 lei (taxa vamală), 243.206 lei (acciza), 117.182 lei (TVA), precum şi accesoriile (dobânzi şi penalităţi de întârziere) calculate începând cu data de 16.11.2010 şi până la data plăţii; 4) pentru actul material de contrabandă din data de 19.11.2010: 130.703 lei (taxa vamală), 354.924 lei (acciza), 171.010 lei (TVA), precum şi accesoriile (dobânzi şi penalităţi de întârziere) calculate începând cu data de 19.11.2010 şi până la data plăţii; 5) pentru actul material de contrabandă din data de 24/25.01.2011: 18.659 lei (taxa vamală), 52.698 lei (acciza), 24.900 lei (TVA), precum şi accesoriile (dobânzi şi penalităţi de întârziere) calculate începând cu data de 24.01.2011 şi până la data plăţii; 6) pentru actul material de contrabandă din data de 27.01.2011: 186.480 lei (taxa vamală), 527.016 lei (acciza), 248.976 lei (TVA), precum şi accesoriile (dobânzi şi penalităţi de întârziere) calculate începând cu data de 27.01.2011 şi până la data plăţii; Respinge în rest acţiunea civilă ca nefondată. Menţine măsurile asigurătorii dispuse prin ordonanţele din 08.03.2011 şi 11.05.2011, asupra imobilelor clădire situate în …, până la concurenţa sumelor de: 777 euro (obiect al infracţiunii de luare de mită în formă continuată), 3.372.990 lei (echivalentul în lei al ţigaretelor care fac obiectul infracţiunii de contrabandă, pentru plata căruia este angajată răspunderea solidară), precum şi a sumelor (principale şi accesorii) acordate cu titlu de despăgubire materială părţii civile. În baza art. 191 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. obligă inculpatul Rada Ion să plătească statului suma de 15.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. 12. Inculpatul Petruţa Marius Horaţiu. Respinge cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat. În baza art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 condamnă pe inculpatul Petruţa Marius Horaţiu, la pedeapsa principală de 3 ani şi 8 luni închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a exercita profesia de lucrător vamal) Cod penal pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii de aderare la un grup infracţional organizat. În baza art. 254 alin. 2 C.p. rap. la art. 7 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p., condamnă pe inculpatul Petruţa Marius Horaţiu la pedeapsa principală de 6 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a exercita profesia de lucrător vamal) Cod penal pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită calificată, în formă continuată (9 acte materiale din PTF Moraviţa). În baza art. 270 alin. (2) lit. a din Legea nr. 86/2006 în ref. la art. 274 din aceeaşi lege, precum şi la art. 17 lit. f şi art. 18 alin. 3 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., condamnă pe inculpatul Petruţa Marius Horaţiu la pedeapsa principală de 6 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a exercita profesia de lucrător vamal) Cod penal pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă calificată, în formă continuată (9 acte materiale din PTF Moraviţa). În baza art. 33 lit. a) C. pen, art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen, art. 35 alin. 3 C. pen. inculpatul Petruţa Marius Horaţiu va executa pedeapsa principală cea mai grea de 6 ani închisoare, sporită cu doi ani, în final pedeapsa principală rezultantă de 8 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a exercita profesia de lucrător vamal) Cod penal pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante. În baza art. 71 alin. (2) C. pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a exercita profesia de lucrător vamal) Cod penal, din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante. În baza art. 88 Cod penal deduce din pedeapsa principală aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive, începând cu data de 09.02.2011 până în data de 10.03.2011 inclusiv. În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000 obligă inculpatul Petruţa Marius Horaţiu să plătească statului, cu titlu de confiscare specială, suma de 3512,25 euro (în echivalentul monedei naţionale, la cursul practicat de BNR la data plăţii). În baza art. 277 din Legea nr. 86/2006 îl obligă pe inculpatul Petruţa Marius Horaţiu să plătească statului suma de 3.891.867 lei, reprezentând echivalentul în lei al ţigaretelor. Admite în parte acţiunea civilă formulată de ANAF – prin DRAOV Timişoara (în prezent Direcţia Regională a Finanţelor Publice Timişoara). În baza art. 14 şi 346 C.proc.pen. raportat la art. 998 şi urm. din Vechiul Cod Civil şi art. 6 alin. 2 din Noul Cod Civil îl obligă pe inculpatul Petruţa Marius Horaţiu să plătească ANAF – prin DRAOV Timişoara (în prezent Direcţia Regională a Finanţelor Publice Timişoara, cu sediul în Timişoara, str. Gheorghe Lazăr, nr. 9 B) următoarele sume de bani: 1) pentru actul material de contrabandă din data de 03.11.2010: 48.958 lei (taxa vamală), 132.945 lei (acciza), 64.056 lei (TVA), precum şi accesoriile (dobânzi şi penalităţi de întârziere) calculate începând cu data de 03.11.2010 şi până la data plăţii; 2) pentru actul material de contrabandă din data de 04/05.11.2010: 44.669 lei (taxa vamală), 121.300 lei (acciza), 58.445 lei (TVA), precum şi accesoriile (dobânzi şi penalităţi de întârziere) calculate începând cu data de 04.11.2010 şi până la data plăţii; 3) pentru actul material de contrabandă din data de 07.11.2010: 24.680 lei (taxa vamală), 67.018 lei (acciza), 32.291 lei (TVA), precum şi accesoriile (dobânzi şi penalităţi de întârziere) calculate începând cu data de 07.11.2010 şi până la data plăţii; 4) pentru actul material de contrabandă din 08/09.11.2010: 104.973 lei (taxă vamală), 285.055 lei (acciză), 137.346 lei (TVA), precum şi accesoriile aferente (dobânzi şi penalităţi de întârziere) calculate începând cu data de 08.11.2010 şi până la data plăţii. 5) pentru actul material de contrabandă din data de 16/17.11.2010: 89.562 lei (taxa vamală), 243.206 lei (acciza), 117.182 lei (TVA), precum şi accesoriile (dobânzi şi penalităţi de întârziere) calculate începând cu data de 16.11.2010 şi până la data plăţii; 6) pentru actul material de contrabandă din data de 19.11.2010: 130.703 lei (taxa vamală), 354.924 lei (acciza), 171.010 lei (TVA), precum şi accesoriile (dobânzi şi penalităţi de întârziere) calculate începând cu data de 19.11.2010 şi până la data plăţii; 7) pentru actul material de contrabandă din 20/21.11.2010: 80.405 lei (taxă vamală), 218.340 lei (acciză), 105.201 lei (TVA), precum şi accesoriile aferente (dobânzi şi penalităţi de întârziere) calculate începând cu data de 20.11.2010 şi până la data plăţii. 8) pentru actul material de contrabandă din data de 23/24.01.2011: 25.212 lei (taxa vamală), 71.205 lei (acciza), 33.645 lei (TVA), precum şi accesoriile (dobânzi şi penalităţi de întârziere) calculate începând cu data de 23.01.2011 şi până la data plăţii; 9) pentru actul material de contrabandă din data de 26.01.2011: 25.545 lei (taxa vamală), 72.146 lei (acciza), 34.090 lei (TVA), precum şi accesoriile (dobânzi şi penalităţi de întârziere) calculate începând cu data de 26.01.2011 şi până la data plăţii; Respinge în rest acţiunea civilă ca nefondată. Menţine măsurile asigurătorii dispuse prin ordonanţa din 11.05.2011, asupra imobilului clădire situat în…., până la concurenţa următoarelor sume: 3512,25 euro (obiect al infracţiunii de luare de mită în formă continuată), 3.891.867 lei (echivalentul în lei al ţigaretelor care fac obiectul infracţiunii de contrabandă, pentru plata căruia este angajată răspunderea solidară), precum şi a sumelor (principale şi accesorii) acordate cu titlu de despăgubire materială părţii civile. În baza art. 191 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. obligă inculpatul Petruţa Marius Horaţiu să plătească statului suma de 15.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. 13. Inculpatul Dobrea Ioan. În baza art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 condamnă pe inculpatul Dobrea Ioan, la pedeapsa principală de 3 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) Cod penal pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii de aderare la un grup infracţional organizat. În baza art. 255 alin. 1 C.p. rap. la art. 7 alin. 2 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. 2 din C.p., condamnă pe inculpatul Dobrea Ioan la pedeapsa principală de un an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, în formă continuată (două acte materiale din PTF Moraviţa). În baza art. 270 alin. 2 lit. b din Legea nr. 86/2006 rap. la art. 17 lit. f şi art. 18 alin. 3 din Legea nr. 78/2000 condamnă pe inculpatul Dobrea Ioan la pedeapsa principală de 2 ani şi 4 luni închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) Cod penal pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă (actele din ziua 03.11.2010 şi noaptea de 28/29.12.2010). În baza art. 33 lit. a) C. pen, art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., art. 35 alin. 3 C. pen. inculpatul Dobrea Ioan va executa pedeapsa principală cea mai grea de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) Cod penal pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante. În baza art. 71 alin. (2) C. pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) Cod penal, din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante. În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000 obligă inculpatul Dobrea Ioan să plătească statului, cu titlu de confiscare specială, suma de 550 euro (în echivalentul monedei naţionale, la cursul practicat de BNR la data plăţii). În baza art. 277 din Legea nr. 86/2006 îl obligă pe inculpatul Dobrea Ioan să plătească statului suma de 83.005 lei, reprezentând echivalentul în lei al ţigaretelor. Admite în parte acţiunea civilă formulată de ANAF – prin DRAOV Timişoara (în prezent Direcţia Regională a Finanţelor Publice Timişoara). În baza art. 14 şi 346 C.proc.pen. raportat la art. 998 şi urm. din Vechiul Cod Civil şi art. 6 alin. 2 din Noul Cod Civil îl obligă pe inculpatul Dobrea Ioan să plătească ANAF – prin DRAOV Timişoara (în prezent Direcţia Regională a Finanţelor Publice Timişoara, cu sediul în Timişoara, str. Gheorghe Lazăr, nr. 9 B) următoarele sume de bani: 1) pentru actul de contrabandă din data de 03.11.2010: 8.934 lei (taxa vamală), 24.260 lei (acciza), 11.689 lei (TVA), precum şi accesoriile (dobânzi şi penalităţi de întârziere) calculate începând cu data de 03.11.2010 şi până la data plăţii; 2) pentru actul de contrabandă din data de 28/29.12.2010: 3.340 lei (taxa vamală), 90.098 lei (acciza), 4.377 lei (TVA), precum şi accesoriile (dobânzi şi penalităţi de întârziere) calculate începând cu data de 28.12.2010 şi până la data plăţii; Respinge în rest acţiunea civilă ca nefondată. În baza art. 191 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. obligă inculpatul Dobrea Ioan să plătească statului suma de 7000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. 14. Inculpatul Oprea Claudiu Mihail. În baza art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) Cod penal condamnă pe inculpatul Oprea Claudiu Mihail, la pedeapsa principală de 3 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) Cod penal pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii de aderare la un grup infracţional organizat. În baza art. 255 alin. 1 C.p. rap. la art. 7 alin. 2 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. 2 din C.p. şi art. 37 alin. (1) lit. a) Cod penal, condamnă pe inculpatul Oprea Claudiu Mihail la pedeapsa principală de un an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, în formă continuată (două acte materiale din PTF Moraviţa). În baza art. 270 alin. 2 lit. b din Legea nr. 86/2006 rap. la art. 17 lit. f şi art. 18 alin. 3 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) Cod penal, condamnă pe inculpatul Oprea Claudiu Mihail la pedeapsa principală de 2 ani şi 4 luni închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) Cod penal pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă. În baza art. 33 lit. a) C. pen, art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., art. 35 alin. 3 C. pen. contopeşte pedepsele stabilite în pedeapsa principală cea mai grea de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) Cod penal pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante. În baza art. 83 Cod penal revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 371/12.02.2009 pronunţată de către Judecătoria Arad, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 140/07.05.2009 a Tribunalul Arad, şi dispune executarea acestei pedepse alături de pedeapsa principală aplicată în prezenta cauză, inculpatul Oprea Claudiu Mihail urmând să execute pedeapsa principală rezultantă de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) Cod penal pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 71 alin. (2) C. pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) Cod penal, din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante. Constată că prin încheierea din data de 28.05.2013 pronunţată în prezentul dosar s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului Oprea Claudiu Mihail (mandat de arestare preventivă nr. 1/28.05.2013 emis de Curtea de Apel Timişoara, Secţia penală, în dosarul nr.820/59/2011*/a1), pe o perioadă de 60 de zile de la data punerii în executare a mandatului, măsură care nu a fost pusă în executare până în prezent. În baza art. 350 alin. 1 Cod procedură penală menţine măsura arestării preventive a inculpatului Oprea Claudiu luată prin încheierea din data de 28.05.2013. În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000 obligă inculpatul Oprea Claudiu Mihail să plătească statului, cu titlu de confiscare specială, suma de 950 euro (în echivalentul monedei naţionale, la cursul practicat de BNR la data plăţii). În baza art. 277 din Legea nr. 86/2006 îl obligă pe inculpatul Oprea Claudiu Mihail să plătească statului suma de 105.641 lei, reprezentând echivalentul în lei al ţigaretelor. Admite în parte acţiunea civilă formulată de ANAF – prin DRAOV Timişoara (în prezent Direcţia Regională a Finanţelor Publice Timişoara). În baza art. 14 şi 346 C.proc.pen. raportat la art. 998 şi urm. din Vechiul Cod Civil şi art. 6 alin. 2 din Noul Cod Civil îl obligă pe inculpatul Oprea Claudiu Mihail să plătească ANAF – prin DRAOV Timişoara (în prezent Direcţia Regională a Finanţelor Publice Timişoara, cu sediul în Timişoara, str. Gheorghe Lazăr, nr. 9 B) următoarele sume de bani: 1) pentru actul de contrabandă din data de 16/17.11.2010: 11.167 lei (taxa vamală), 30.325 lei (acciza), 14.611 lei (TVA), precum şi accesoriile (dobânzi şi penalităţi de întârziere) calculate începând cu data de 16.11.2010 şi până la data plăţii; 2) pentru actul de contrabandă din data de 20.12.2010: 4.453 lei (taxa vamală), 12.130 lei (acciza), 5.835 lei (TVA), precum şi accesoriile (dobânzi şi penalităţi de întârziere) calculate începând cu data de 20.12.2010 şi până la data plăţii; Respinge în rest acţiunea civilă ca nefondată. În baza art. 191 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. obligă inculpatul Oprea Claudiu Mihail să plătească statului suma de 8000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Dispune plata sumei de 400 lei din fondurile MJ în contul Baroului Timiş, onorariu avocat oficiu. 15. Inculpata Răuţi Claudia. În baza art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 condamnă pe inculpata Răuţi Claudia, la pedeapsa principală de 3 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) Cod penal pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii de aderare la un grup infracţional organizat. În baza art. 255 alin. 1 C.p. rap. la art. 7 alin. 2 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. 2 din C.p., condamnă pe inculpata Răuţi Claudia la pedeapsa principală de un an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, în formă continuată (două acte materiale din PTF Moraviţa). În baza art. 33 lit. a) C. pen, art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., art. 35 alin. 1 C. pen. inculpata Răuţi Claudia va executa pedeapsa principală cea mai grea de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) Cod penal pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante. În baza art. 71 alin. (2) C. pen. interzice inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) Cod penal, din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante. În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000 obligă inculpata Răuţi Claudia să plătească statului, cu titlu de confiscare specială, suma de 600 euro (în echivalentul monedei naţionale, la cursul practicat de BNR la data plăţii). În baza art. 191 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. obligă inculpata Răuţi Claudia să plătească statului suma de 5000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Dispune plata sumei de 400 lei din fondurile MJ în contul Baroului Timiş, onorariu avocat oficiu. 16. Inculpatul Stoian Velimir. În baza art. 11 pct. 2 lit. b C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. 1 lit. g teza a III a C. proc. pen. încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului Stoian Velimir, pentru săvârşirea a două infracţiuni de aderare la un grup infracţional organizat, o infracţiune de luare de mită, o infracţiune de luare de mită, în formă continuată (3 acte materiale) şi contrabandă calificată, în formă continuată (3 acte materiale), prev. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003, art. 254 alin. 2 din C.p. rap. la art. 7 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, art. 254 alin. 2 din C.p. rap. la art. 7 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p. şi art. 270 alin. 2 lit. a din Legea nr. 86/2006 rap. la art. 274 din aceeaşi lege, precum şi la art. 17 lit. f şi art. 18 alin. 3 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p., toate cu aplic. art. 33 lit. a C.p. şi a art. 7 alin. 3 din Legea nr. 78/2000, ca urmare a decesului inculpatului. Admite în parte acţiunea civilă formulată de ANAF – prin DRAOV Timişoara (în prezent Direcţia Regională a Finanţelor Publice Timişoara). În baza art. 14 şi 346 C.proc.pen. raportat la art. 998 şi urm. din Vechiul Cod Civil şi art. 6 alin. 2 din Noul Cod Civil o obligă pe numita R S, (în calitate de moştenitoare a inculpatului Stoian Velimir…) să plătească ANAF – prin DRAOV Timişoara (în prezent Direcţia Regională a Finanţelor Publice Timişoara, cu sediul în Timişoara, str. Gheorghe Lazăr, nr. 9 B) următoarele sume de bani cu titlu de despăgubiri materiale: 1) pentru actul material de contrabandă din data de 19.11.2010: 130.703 lei (taxa vamală), 354.924 lei (acciza), 171.010 lei (TVA), precum şi accesoriile (dobânzi şi penalităţi de întârziere) calculate începând cu data de 19.11.2010 şi până la data plăţii; 2) pentru actul material de contrabandă din 20/21.11.2010: 80.405 lei (taxă vamală), 218.340 lei (acciză), 105.201 lei (TVA), precum şi accesoriile aferente (dobânzi şi penalităţi de întârziere) calculate începând cu data de 20.11.2010 şi până la data plăţii. 3) pentru actul material de contrabandă din 12.01.2011: 82.854 lei (taxă vamală), 234.005 lei (acciză), 110.569 lei (TVA), precum şi accesoriile aferente (dobânzi şi penalităţi de întârziere) calculate începând cu data de 12.01.2011 şi până la data plăţii. Respinge în rest acţiunea civilă ca nefondată. Menţine măsurile asigurătorii dispuse prin ordonanţa din 11.05.2011, asupra imobilului clădire situat în … şi asupra sumelor de 19.000 lei, 3.140 EURO şi 2.500 USD euro, aparţinând aceluiaşi inculpat, consemnate în cont de depozit la CEC B. , pe numele acestuia şi la dispoziţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie, până la concurenţa sumelor acordate părţii civile (creanţe principale şi accesorii) cu titlu de despăgubiri. În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. 17. Inculpatul B****** P****. În baza art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 condamnă pe inculpatul B****** P****, la pedeapsa principală de 3 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) Cod penal pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii de aderare la un grup infracţional organizat. În baza art. 255 alin. 1 C.p. rap. la art. 7 alin. 2 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. 2 din C.p., condamnă pe inculpatul B****** P**** la pedeapsa principală de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, în formă continuată (5 acte materiale din PTF Moraviţa). În baza art. 270 alin. 2 lit. b din Legea nr. 86/2006 rap. la art. 17 lit. f şi art. 18 alin. 3 din Legea nr. 78/2000, condamnă pe inculpatul B****** P**** la pedeapsa principală de 3 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) Cod penal pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă. În baza art. 33 lit. a) C. pen, art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., art. 35 alin. 3 C. pen. inculpatul B****** P**** va executa pedeapsa principală cea mai grea de 3 ani închisoare, sporită cu 8 luni, în final pedeapsa principală rezultantă de 3 ani şi 8 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) Cod penal pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante. În baza art. 71 alin. (2) C. pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) Cod penal, din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante. În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000 obligă inculpatul B****** P**** să plătească statului, cu titlu de confiscare specială, suma de 1250 euro (în echivalentul monedei naţionale, la cursul practicat de BNR la data plăţii) şi 100 lei. În baza art. 277 din Legea nr. 86/2006 îl obligă pe inculpatul B****** P**** să plătească statului suma de 75.375 lei, reprezentând echivalentul în lei al ţigaretelor. Admite în parte acţiunea civilă formulată de ANAF – prin DRAOV Timişoara (în prezent Direcţia Regională a Finanţelor Publice Timişoara). În baza art. 14 şi 346 C.proc.pen. raportat la art. 998 şi urm. din Vechiul Cod Civil şi art. 6 alin. 2 din Noul Cod Civil îl obligă pe inculpatul B****** P**** să plătească ANAF – prin DRAOV Timişoara (în prezent Direcţia Regională a Finanţelor Publice Timişoara, cu sediul în Timişoara, str. Gheorghe Lazăr, nr. 9 B) următoarele sume de bani: 1) pentru actul de contrabandă din data de 08.12.2010: 11.133 lei (taxa vamală), 30.325 lei (acciza), 14.589 lei (TVA), precum şi accesoriile (dobânzi şi penalităţi de întârziere) calculate începând cu data de 08.12.2010 şi până la data plăţii; 2) pentru actul de contrabandă din data de 17/18.12.2010: 8.906 lei (taxa vamală), 24.260 lei (acciza), 11.671 lei (TVA), precum şi accesoriile (dobânzi şi penalităţi de întârziere) calculate începând cu data de 17.12.2010 şi până la data plăţii; 3) pentru actul de contrabandă din data de 20.12.2010: 3.340 lei (taxa vamală), 9.097 lei (acciza), 4.377 lei (TVA), precum şi accesoriile (dobânzi şi penalităţi de întârziere) calculate începând cu data de 20.12.2010 şi până la data plăţii; 4) pentru actul de contrabandă din data de 24/25.01.2011: 4.443 lei (taxa vamală), 12.547 lei (acciza), 5.929 lei (TVA), precum şi accesoriile (dobânzi şi penalităţi de întârziere) calculate începând cu data de 24.01.2011 şi până la data plăţii; Respinge în rest acţiunea civilă ca nefondată. Menţine măsurile asigurătorii dispuse prin ordonanţa din 11.05.2011, asupra autoturismului…, până la concurenţa sumelor de: 1250 euro şi 100 lei (obiectul infracţiunii de dare de mită), 75.375 lei (echivalentul în lei al ţigaretelor), precum şi a sumelor (principale şi accesorii) acordate părţii civile cu titlu de despăgubiri materiale. În baza art. 191 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. obligă inculpatul B****** P**** să plătească statului suma de 10.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. 18. Inculpatul Feneşan Mihnea Ion. În baza art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 condamnă pe inculpatul Feneşan Mihnea Ion, la pedeapsa principală de 3 ani şi 8 luni închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a exercita profesia de lucrător vamal) Cod penal pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii de aderare la un grup infracţional organizat. În baza art. 254 alin. 2 C.p. rap. la art. 7 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p., condamnă pe inculpatul Feneşan Mihnea Ion la pedeapsa principală de 4 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a exercita profesia de lucrător vamal) Cod penal pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită calificată, în formă continuată (3 acte materiale din PTF Moraviţa). În baza art. 270 alin. (2) lit. a din Legea nr. 86/2006 în ref. la art. 274 din aceeaşi lege, precum şi la art. 17 lit. f şi art. 18 alin. 3 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., condamnă pe inculpatul Feneşan Mihnea Ion la pedeapsa principală de 4 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a exercita profesia de lucrător vamal) Cod penal pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă calificată, în formă continuată (3 acte materiale din PTF Moraviţa). În baza art. 33 lit. a) C. pen, art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen, art. 35 alin. 3 C. pen. inculpatul Feneşan Mihnea Ion va executa pedeapsa principală cea mai grea de 4 ani închisoare, sporită cu un an şi 6 luni, în final pedeapsa principală rezultantă de 5 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a exercita profesia de lucrător vamal) Cod penal pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante. În baza art. 71 alin. (2) C. pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a exercita profesia de lucrător vamal) Cod penal, din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante. În baza art. 88 Cod penal deduce din pedeapsa principală aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive, începând cu data de 28.04.2011 până în data de 20.06.2011 inclusiv. Respinge cererea inculpatului de revocare a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara. În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000 obligă inculpatul Feneşan Mihnea Ion să plătească statului, cu titlu de confiscare specială, suma de 1097,25 euro (în echivalentul monedei naţionale, la cursul practicat de BNR la data plăţii). În baza art. 277 din Legea nr. 86/2006 îl obligă pe inculpatul Feneşan Mihnea Ion să plătească statului suma de 1.677.816 lei, reprezentând echivalentul în lei al ţigaretelor. Admite în parte acţiunea civilă formulată de ANAF – prin DRAOV Timişoara (în prezent Direcţia Regională a Finanţelor Publice Timişoara). În baza art. 14 şi 346 C.proc.pen. raportat la art. 998 şi urm. din Vechiul Cod Civil şi art. 6 alin. 2 din Noul Cod Civil îl obligă pe inculpatul Feneşan Mihnea Ion să plătească ANAF – prin DRAOV Timişoara (în prezent Direcţia Regională a Finanţelor Publice Timişoara, cu sediul în Timişoara, str. Gheorghe Lazăr, nr. 9 B) următoarele sume de bani: 1) pentru actul material de contrabandă din data de 09/10.12.2010: 95.073 lei (taxa vamală), 258.975 lei (acciza), 124.585 lei (TVA), precum şi accesoriile (dobânzi şi penalităţi de întârziere) calculate începând cu data de 09.12.2010 şi până la data plăţii; 2) pentru actul material de contrabandă din data de 12.12.2010: 44.531 lei (taxa vamală), 121.300 lei (acciza), 58.354 lei (TVA), precum şi accesoriile (dobânzi şi penalităţi de întârziere) calculate începând cu data de 12.12.2010 şi până la data plăţii; 3) pentru actul material de contrabandă din data de 16.12.2010: 108.209 lei (taxa vamală), 294.759 lei (acciza), 141.800 lei (TVA), precum şi accesoriile (dobânzi şi penalităţi de întârziere) calculate începând cu data de 16.12.2010 şi până la data plăţii; Respinge în rest acţiunea civilă ca nefondată. Menţine măsurile asigurătorii dispuse prin ordonanţa din 29.04.2011, asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpatului FENEŞAN MIHNEA ION, respectiv imobilul … şi sumele de 8.500 euro şi 150 dolari S.U.A., consemnate la C.E.C. B. pe numele inculpatului şi la dispoziţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie, până la concurenţa următoarelor sume: 1097,25 euro (obiect al infracţiunii de luare de mită în formă continuată), 1.677.816 lei (echivalentul în lei al ţigaretelor care fac obiectul infracţiunii de contrabandă, pentru plata căruia este angajată răspunderea solidară), precum şi a sumelor (principale şi accesorii) acordate cu titlu de despăgubire materială părţii civile. În baza art. 191 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. obligă inculpatul Feneşan Mihnea Ion să plătească statului suma de 12.000 (cinci mii) lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. 19. Inculpata Nădăban Anica Florica. Respinge cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpată. În baza art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 condamnă pe inculpata Nădăban Anica Florica, la pedeapsa principală de 3 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a exercita profesia de lucrător vamal) Cod penal pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii de aderare la un grup infracţional organizat. În baza art. 254 alin. 2 C.p. rap. la art. 7 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, condamnă pe inculpata Nădăban Anica Florica la pedeapsa principală de 3 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a exercita profesia de lucrător vamal) Cod penal pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită calificată. În baza art. 270 alin. (2) lit. a din Legea nr. 86/2006 în ref. la art. 274 din aceeaşi lege, precum şi la art. 17 lit. f şi art. 18 alin. 3 din Legea nr. 78/2000, condamnă pe inculpata Nădăban Anica Florica la pedeapsa principală de 3 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a exercita profesia de lucrător vamal) Cod penal pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă calificată. În baza art. 33 lit. a) C. pen, art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen, art. 35 alin. 3 C. pen. inculpata Nădăban Anica Florica va executa pedeapsa principală cea mai grea de 3 ani închisoare, sporită cu 8 luni, în final pedeapsa principală rezultantă de 3 ani şi 8 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a exercita profesia de lucrător vamal) Cod penal pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante. În baza art. 71 alin. (2) C. pen. interzice inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a exercita profesia de lucrător vamal) Cod penal, din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante. În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000 obligă inculpata Nădăban Anica Florica să plătească statului, cu titlu de confiscare specială, suma de 300 euro (în echivalentul monedei naţionale, la cursul practicat de BNR la data plăţii). În baza art. 277 din Legea nr. 86/2006 o obligă pe inculpata Nădăban Anica Florica să plătească statului suma de 505.003 lei, reprezentând echivalentul în lei al ţigaretelor. Admite în parte acţiunea civilă formulată de ANAF – prin DRAOV Timişoara (în prezent Direcţia Regională a Finanţelor Publice Timişoara). În baza art. 14 şi 346 C.proc.pen. raportat la art. 998 şi urm. din Vechiul Cod Civil şi art. 6 alin. 2 din Noul Cod Civil o obligă pe inculpata Nădăban Anica Florica să plătească ANAF – prin DRAOV Timişoara (în prezent Direcţia Regională a Finanţelor Publice Timişoara, cu sediul în Timişoara, str. Gheorghe Lazăr, nr. 9 B) următoarele sume de bani: 1) pentru actul de contrabandă din data de 20.12.2010: 74.589 lei (taxa vamală), 203.177 lei (acciza), 97.743 lei (TVA), precum şi accesoriile (dobânzi şi penalităţi de întârziere) calculate începând cu data de 20.12.2010 şi până la data plăţii; Respinge în rest acţiunea civilă ca nefondată. Menţine măsurile asigurătorii dispuse prin ordonanţa din 11.05.2011, asupra apartamentului … şi asupra imobilului …., până la concurenţa următoarelor sume: 300 euro (obiect al infracţiunii de luare de mită), 505.003 lei (echivalentul în lei al ţigaretelor care fac obiectul infracţiunii de contrabandă, pentru plata căruia este angajată răspunderea solidară), precum şi a sumelor (principale şi accesorii) acordate cu titlu de despăgubire materială părţii civile. În baza art. 191 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. obligă inculpata Nădăban Anica Florica să plătească statului suma de 8.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. 20. Inculpatul Sverginski Adrian Sebastian. În baza art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 condamnă pe inculpatul Sverginski Adrian Sebastian, la pedeapsa principală de 3 ani şi 4 luni închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a exercita profesia de poliţist) Cod penal pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii de aderare la un grup infracţional organizat. În baza art. 254 alin. 2 C.p. rap. la art. 7 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p., condamnă pe inculpatul Sverginski Adrian Sebastian la pedeapsa principală de 4 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a exercita profesia de poliţist) Cod penal pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită calificată, în formă continuată (6 acte materiale din PTF Moraviţa). În baza art. 26 Cod penal raportat la art. 270 alin. (2) lit. a din Legea nr. 86/2006 în ref. la art. 274 din aceeaşi lege, precum şi la art. 17 lit. f şi art. 18 alin. 3 din Legea nr. 78/2000, condamnă pe inculpatul Sverginski Adrian Sebastian la pedeapsa principală de 3 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a exercita profesia de poliţist) Cod penal pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, pentru complicitate la infracţiunea de contrabandă calificată. În baza art. 33 lit. a) C. pen, art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen, art. 35 alin. 3 C. pen. inculpatul Sverginski Adrian Sebastian va executa pedeapsa principală cea mai grea de 4 ani închisoare, sporită cu 8 luni, în final pedeapsa principală rezultantă de 4 ani şi 8 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a exercita profesia de poliţist) Cod penal pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante. În baza art. 71 alin. (2) C. pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a exercita profesia de poliţist) Cod penal, din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante. În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000 obligă inculpatul Sverginski Adrian Sebastian să plătească statului, cu titlu de confiscare specială, suma de 22,5 euro (în echivalentul monedei naţionale, la cursul practicat de BNR la data plăţii). În baza art. 277 din Legea nr. 86/2006 îl obligă pe inculpatul Sverginski Adrian Sebastian să plătească statului suma de 1.286.544 lei, reprezentând echivalentul în lei al ţigaretelor. Admite acţiunea civilă formulată de ANAF – prin DRAOV Timişoara (în prezent Direcţia Regională a Finanţelor Publice Timişoara). În baza art. 14 şi 346 C.proc.pen. raportat la art. 998 şi urm. din Vechiul Cod Civil şi art. 6 alin. 2 din Noul Cod Civil îl obligă pe inculpatul Sverginski Adrian Sebastian să plătească ANAF – prin DRAOV Timişoara (în prezent Direcţia Regională a Finanţelor Publice Timişoara, cu sediul în Timişoara, str. Gheorghe Lazăr, nr. 9 B) următoarele sume de bani: 1) pentru actul material de contrabandă din data de 27.01.2011: 186.480 lei (taxa vamală), 527.016 lei (acciza), 248.976 lei (TVA), precum şi accesoriile (dobânzi şi penalităţi de întârziere) calculate începând cu data de 27.01.2011 şi până la data plăţii; Menţine măsura asiguratorie (dispusă prin ordonanţa din 14.04.2011) a popririi contului…, până la concurenţa sumelor de: 22,5 euro (obiect al infracţiunii de luare de mită în formă continuată), 1.286.544 lei (echivalentul în lei al ţigaretelor care fac obiectul infracţiunii de contrabandă, pentru plata căruia este angajată răspunderea solidară), precum şi a sumelor (principale şi accesorii) acordate cu titlu de despăgubire materială părţii civile. În baza art. 191 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. obligă inculpatul Sverginski Adrian Sebastian să plătească statului suma de 10.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. 21. Inculpata Jivoin Violeta. În baza art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 condamnă pe inculpata Jivoin Violeta, la pedeapsa principală de 3 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) Cod penal pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii de aderare la un grup infracţional organizat (fapta din PMT Foeni II). În baza art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 condamnă pe inculpata Jivoin Violeta la pedeapsa principală de 3 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) Cod penal pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii de aderare la un grup infracţional organizat (fapta din PTF Moraviţa). În baza art. 255 alin. 1 C.p. rap. la art. 7 alin. 2 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. 2 din C.p., condamnă pe inculpata Jivoin Violeta la pedeapsa principală de un an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, în formă continuată (3 acte materiale din PMT Foeni II). În baza art. 255 alin. 1 C.p. rap. la art. 7 alin. 2 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. 2 din C.p., condamnă pe inculpata Jivoin Violeta la pedeapsa principală de un an şi două luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, în formă continuată (4 acte materiale din PTF Moraviţa). În baza art. 270 alin. 2 lit. b din Legea nr. 86/2006 rap. la art. 17 lit. f şi art. 18 alin. 3 din Legea nr. 78/2000, condamnă pe inculpata Jivoin Violeta la pedeapsa principală de 2 ani şi 4 luni închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) Cod penal pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă. În baza art. 33 lit. a) C. pen, art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., art. 35 alin. 3 C. pen. inculpata Jivoin Violeta va executa pedeapsa principală cea mai grea de 3 ani închisoare, sporită cu 6 luni, în final pedeapsa principală rezultantă de 3 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) Cod penal pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante. În baza art. 71 alin. (2) C. pen. interzice inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) Cod penal, din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante. În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000 obligă inculpata Jivoin Violeta să plătească statului, cu titlu de confiscare specială, suma de 200 euro (în echivalentul monedei naţionale, la cursul practicat de BNR la data plăţii) şi 100 lei. În baza art. 277 din Legea nr. 86/2006 o obligă pe inculpata Jivoin Violeta să plătească statului suma de 13.850 lei, reprezentând echivalentul în lei al ţigaretelor. Admite în parte acţiunea civilă formulată de ANAF – prin DRAOV Timişoara (în prezent Direcţia Regională a Finanţelor Publice Timişoara). În baza art. 14 şi 346 C.proc.pen. raportat la art. 998 şi urm. din Vechiul Cod Civil şi art. 6 alin. 2 din Noul Cod Civil o obligă pe inculpata Jivoin Violeta să plătească ANAF – prin DRAOV Timişoara (în prezent Direcţia Regională a Finanţelor Publice Timişoara, cu sediul în Timişoara, str. Gheorghe Lazăr, nr. 9 B) următoarele sume de bani: 1) pentru actul de contrabandă din data de 12/13.12.2010: 445 lei (taxa vamală), 1264 lei (acciza), 596 lei (TVA), precum şi accesoriile (dobânzi şi penalităţi de întârziere) calculate începând cu data de 12.12.2010 şi până la data plăţii; 2) pentru actul de contrabandă din data de 15.12.2010: 445 lei (taxa vamală), 1264 lei (acciza), 596 lei (TVA), precum şi accesoriile (dobânzi şi penalităţi de întârziere) calculate începând cu data de 15.12.2010 şi până la data plăţii; 3) pentru actul de contrabandă din data de 28/29.12.2010: 1113 lei (taxa vamală), 3159 lei (acciza), 1489 lei (TVA), precum şi accesoriile (dobânzi şi penalităţi de întârziere) calculate începând cu data de 28.12.2010 şi până la data plăţii; Respinge în rest acţiunea civilă. În baza art. 191 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. obligă inculpata Jivoin Violeta să plătească statului suma de 8.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. 22. Inculpatul Străuţ Sergiu. În baza art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 condamnă pe inculpatul Străuţ Sergiu, la pedeapsa principală de 3 ani şi 6 luni închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a exercita profesia de poliţist) Cod penal pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii de aderare la un grup infracţional organizat. În baza art. 254 alin. 2 C.p. rap. la art. 7 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p., condamnă pe inculpatul Străuţ Sergiu la pedeapsa principală de 4 ani şi 6 luni închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a exercita profesia de poliţist) Cod penal pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită calificată, în formă continuată (5 acte materiale din PTF Moraviţa). În baza art. 26 Cod penal raportat la art. 270 alin. (2) lit. a din Legea nr. 86/2006 în ref. la art. 274 din aceeaşi lege, precum şi la art. 17 lit. f şi art. 18 alin. 3 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., condamnă pe inculpatul Străuţ Sergiu la pedeapsa principală de 4 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a exercita profesia de poliţist) Cod penal pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, pentru complicitate la infracţiunea de contrabandă calificată, în formă continuată (3 acte materiale din PTF Moraviţa). În baza art. 33 lit. a) C. pen, art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen, art. 35 alin. 3 C. pen. inculpatul Străuţ Sergiu va executa pedeapsa principală cea mai grea de 4 ani şi 6 luni închisoare, sporită cu un an, în final pedeapsa principală rezultantă de 5 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a exercita profesia de poliţist) Cod penal pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante. În baza art. 71 alin. (2) C. pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a exercita profesia de poliţist) Cod penal, din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante. În baza art. 88 Cod penal deduce din pedeapsa principală aplicată perioada reţinerii de 24 ore, începând cu data de 09.02.2011, ora 1420, până la data de 10.02.2011, ora 1420. În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000 obligă inculpatul Străuţ Sergiu să plătească statului, cu titlu de confiscare specială, suma de 1525 euro (în echivalentul monedei naţionale, la cursul practicat de BNR la data plăţii). În baza art. 277 din Legea nr. 86/2006 îl obligă pe inculpatul Străuţ Sergiu să plătească statului suma de 2.695.580 lei, reprezentând echivalentul în lei al ţigaretelor. Admite în parte acţiunea civilă formulată de ANAF – prin DRAOV Timişoara (în prezent Direcţia Regională a Finanţelor Publice Timişoara). În baza art. 14 şi 346 C.proc.pen. raportat la art. 998 şi urm. din Vechiul Cod Civil şi art. 6 alin. 2 din Noul Cod Civil îl obligă pe inculpatul Străuţ Sergiu să plătească ANAF – prin DRAOV Timişoara (în prezent Direcţia Regională a Finanţelor Publice Timişoara, cu sediul în Timişoara, str. Gheorghe Lazăr, nr. 9 B) următoarele sume de bani: 1) pentru actul material de contrabandă din data de 23.01.2011: 99.958 lei (taxa vamală), 282.312 lei (acciza), 133.394 lei (TVA), precum şi accesoriile (dobânzi şi penalităţi de întârziere) calculate începând cu data de 23.01.2011 şi până la data plăţii; 2) pentru actul material de contrabandă din data de 27.01.2011: 186.480 lei (taxa vamală), 527.016 lei (acciza), 248.976 lei (TVA), precum şi accesoriile (dobânzi şi penalităţi de întârziere) calculate începând cu data de 27.01.2011 şi până la data plăţii; 3) pentru actul material de contrabandă din data de 28/29.01.2011: 104.401 lei (taxa vamală), 294.859 lei (acciza), 139.323 lei (TVA), precum şi accesoriile (dobânzi şi penalităţi de întârziere) calculate începând cu data de 28.01.2011 şi până la data plăţii; Respinge în rest acţiunea civilă ca nefondată. Menţine măsurile asigurătorii dispuse prin ordonanţa din 11.05.2011 asupra autoturismului, până la concurenţa sumelor de: 1525 euro (obiect al infracţiunii de luare de mită în formă continuată), 2.695.580 lei (echivalentul în lei al ţigaretelor care fac obiectul infracţiunii de contrabandă, pentru plata căruia este angajată răspunderea solidară), precum şi a sumelor (principale şi accesorii) acordate cu titlu de despăgubire materială părţii civile. În baza art. 191 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. obligă inculpatul Străuţ Sergiu să plătească statului suma de 10.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. 23. Inculpatul Căncescu Claudiu Daniel. În baza art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 condamnă pe inculpatul Căncescu Claudiu Daniel, la pedeapsa principală de 3 ani şi 6 luni închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a exercita profesia de lucrător vamal) Cod penal pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii de aderare la un grup infracţional organizat (fapta din PMT Foeni II). În baza art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 condamnă pe inculpatul Căncescu Claudiu Daniel la pedeapsa principală de 3 ani şi 6 luni închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a exercita profesia de lucrător vamal) Cod penal pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii de aderare la un grup infracţional organizat (fapta din PTF Moraviţa). În baza art. 254 alin. 2 C.p. rap. la art. 7 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p., condamnă pe inculpatul Căncescu Claudiu Daniel la pedeapsa principală de 4 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a exercita profesia de lucrător vamal) Cod penal pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită calificată, în formă continuată (două acte materiale din PMT Foeni II). În baza art. 254 alin. 2 C.p. rap. la art. 7 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p., condamnă pe inculpatul Căncescu Claudiu Daniel la pedeapsa principală de 4 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a exercita profesia de lucrător vamal) Cod penal pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită calificată, în formă continuată (două acte materiale din PTF Moraviţa). În baza art. 270 alin. (2) lit. a din Legea nr. 86/2006 în ref. la art. 274 din aceeaşi lege, precum şi la art. 17 lit. f şi art. 18 alin. 3 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., condamnă pe inculpatul Căncescu Claudiu Daniel la pedeapsa principală de 4 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a exercita profesia de lucrător vamal) Cod penal pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă calificată, în formă continuată (două acte materiale din PTF Moraviţa). În baza art. 33 lit. a) C. pen, art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen, art. 35 alin. 3 C. pen. inculpatul Căncescu Claudiu Daniel va executa pedeapsa principală cea mai grea de 4 ani închisoare, sporită cu un an şi 6 luni, în final pedeapsa principală rezultantă de 5 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a exercita profesia de lucrător vamal) Cod penal pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante. În baza art. 71 alin. (2) C. pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a exercita profesia de lucrător vamal) Cod penal, din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante. În baza art. 88 Cod penal deduce din pedeapsa principală aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive, începând cu data de 09.02.2011 până în data de 09.04.2011 inclusiv. În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000 obligă inculpatul Căncescu Claudiu Daniel să plătească statului, cu titlu de confiscare specială, suma de 2367 euro (în echivalentul monedei naţionale, la cursul practicat de BNR la data plăţii). În baza art. 277 din Legea nr. 86/2006 îl obligă pe inculpatul Căncescu Claudiu Daniel să plătească statului suma de 928.126 lei, reprezentând echivalentul în lei al ţigaretelor. Admite în parte acţiunea civilă formulată de ANAF – prin DRAOV Timişoara (în prezent Direcţia Regională a Finanţelor Publice Timişoara). În baza art. 14 şi 346 C.proc.pen. raportat la art. 998 şi urm. din Vechiul Cod Civil şi art. 6 alin. 2 din Noul Cod Civil îl obligă pe inculpatul Căncescu Claudiu Daniel să plătească ANAF – prin DRAOV Timişoara (în prezent Direcţia Regională a Finanţelor Publice Timişoara, cu sediul în Timişoara, str. Gheorghe Lazăr, nr. 9 B) următoarele sume de bani: 1) pentru actul material de contrabandă din data de 12/13.01.2011: 30.210 lei (taxa vamală), 85.321 lei (acciza), 40.315 lei (TVA), precum şi accesoriile (dobânzi şi penalităţi de întârziere) calculate începând cu data de 12.01.2011 şi până la data plăţii; 2) pentru actul material de contrabandă din data de 28/29.01.2011: 104.401 lei (taxa vamală), 294.859 lei (acciza), 139.323 lei (TVA), precum şi accesoriile (dobânzi şi penalităţi de întârziere) calculate începând cu data de 28.01.2011 şi până la data plăţii; Respinge în rest acţiunea civilă. Menţine măsurile asigurătorii dispuse prin ordonanţele din 09.03.2011 şi 21.04.2011, asupra apartamentului… , …imobilul …, şi din teren …, până la concurenţa sumelor de: 2367 euro (obiect al celor două infracţiuni de luare de mită în formă continuată), 928.126 lei (echivalentul în lei al ţigaretelor care fac obiectul infracţiunii de contrabandă, pentru plata căruia este angajată răspunderea solidară), precum şi a sumelor (principale şi accesorii) acordate cu titlu de despăgubire materială părţii civile. În baza art. 191 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. obligă inculpatul Căncescu Claudiu Daniel să plătească statului suma de 10.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. 24. Inculpatul Dan Sava. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen achită pe inculpatul Dan Sava pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă calificată prevăzută de art. 270 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 86/2006 rap. la art. 274 din aceeaşi lege, art. 17 lit. f) şi art. 18 alin. (3) din Legea nr. 78/2000. În baza art. 255 alin. 1 C. pen. rap. la art. 7 alin. 2 din Legea nr. 78/2000 şi art. 37 lit. a Cod penal condamnă pe inculpatul Dan Sava, la o pedeapsă de 8(opt) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită. În baza art. 61 alin. 1 Cod penal revocă liberarea condiţionată din executarea pedepsei de 8 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 506/16.06.2004 a Tribunalului Timiş definitivă prin decizia penală nr. 1273/R/21.02.2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, şi dispune contopirea pedepsei stabilite în prezentul dosar (8 luni închisoare) cu restul rămas neexecutat din pedeapsa anterioară (988 zile), inculpatul Dan Sava urmând să execute pedeapsa principală de 988 zile închisoare în regim privativ de libertate. În baza art. 71 alin. (2) C. pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a şi lit. b) Cod penal din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale aplicate. În baza art. 88 Cod penal deduce din pedeapsa principală aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive, începând cu data de 09.02.2011 până în data de 07.05.2011 inclusiv. În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000 confiscă suma de 400 lei (predată organelor de urmărire penală de către investigatorul …). În baza art. 346 alin. (3) C.proc.pen respinge ca nefondată acţiunea civilă promovată de ANAF – prin DRAOV Timişoara (în prezent Direcţia Regională a Finanţelor Publice Timişoara, cu sediul în Timişoara, str.Gheorghe Lazăr, nr.9 B), faţă de inculpatul Dan Sava. În baza art. 191 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. obligă inculpatul Dan Sava să plătească statului suma de 5000 (cinci mii) lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Dispune plata sumei de 400 lei din fondurile MJ în contul Baroului Timiş, onorariu avocat oficiu. 25. Inculpatul Chevereşan Oliwer. Respinge cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat. În baza art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 condamnă pe inculpatul Chevereşan Oliwer, la pedeapsa principală de 3 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a exercita profesia de poliţist) Cod penal pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii de aderare la un grup infracţional organizat. În baza art. 254 alin. 2 C.p. rap. la art. 7 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p., condamnă pe inculpatul Chevereşan Oliwer la pedeapsa principală de 3 ani şi 6 luni închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a exercita profesia de poliţist) Cod penal pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită calificată, în formă continuată (două acte materiale din PTF Moraviţa, din 26.01.2011 şi 31.01./01.02.2011). În baza art. 255 alin. 1 C.p. rap. la art. 7 alin. 2 din Legea nr. 78/2000, condamnă pe inculpatul Chevereşan Oliwer la pedeapsa principală de un an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită. În baza art. 26 Cod penal raportat la art. 270 alin. (2) lit. a din Legea nr. 86/2006 în ref. la art. 274 din aceeaşi lege, precum şi la art. 17 lit. f şi art. 18 alin. 3 din Legea nr. 78/2000 (prin schimbarea încadrării juridice în sensul înlăturării art. 41 alin. (2) C. pen.), condamnă pe inculpatul Chevereşan Oliwer la pedeapsa principală de 2 ani şi 8 luni închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a exercita profesia de poliţist) Cod penal pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, pentru complicitate la infracţiunea de contrabandă calificată (fapta din PTF Moraviţa din data de 26.01.2011). În baza art. 33 lit. a) C. pen, art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen, art. 35 alin. 3 C. pen. inculpatul Chevereşan Oliwer va executa pedeapsa principală cea mai grea de 3 ani şi 6 luni închisoare, sporită cu un an, în final pedeapsa principală rezultantă de 4 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a exercita profesia de poliţist) Cod penal pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante. În baza art. 71 alin. (2) C. pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a exercita profesia de poliţist) Cod penal, din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante. În baza art. 88 Cod penal deduce din pedeapsa principală aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive, începând cu data de 08.02.2011 până la data de 20.02.2011 inclusiv. În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000 obligă inculpatul Chevereşan Oliwer să plătească statului, cu titlu de confiscare specială, suma de 25 euro (în echivalentul monedei naţionale, la cursul practicat de BNR la data plăţii). În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000 confiscă suma de 20 euro (bani predaţi de investigatoarea … organelor de urmărire penală). În baza art. 277 din Legea nr. 86/2006 îl obligă pe inculpatul Chevereşan Oliwer să plătească statului suma de 176.130 lei, reprezentând echivalentul în lei al ţigaretelor. Admite în parte acţiunea civilă formulată de ANAF – prin DRAOV Timişoara (în prezent Direcţia Regională a Finanţelor Publice Timişoara). În baza art. 14 şi 346 C.proc.pen. raportat la art. 998 şi urm. din Vechiul Cod Civil şi art. 6 alin. 2 din Noul Cod Civil îl obligă pe inculpatul Chevereşan Oliwer să plătească ANAF – prin DRAOV Timişoara (în prezent Direcţia Regională a Finanţelor Publice Timişoara, cu sediul în Timişoara, str. Gheorghe Lazăr, nr. 9 B) următoarele sume de bani: 1) pentru actul de contrabandă din data de 26.01.2011: 25.545 lei (taxa vamală), 72.146 lei (acciza), 34.090 lei (TVA), precum şi accesoriile (dobânzi şi penalităţi de întârziere) calculate începând cu data de 26.01.2011 şi până la data plăţii; Respinge în rest acţiunea civilă. Menţine măsurile asigurătorii dispuse prin ordonanţele din 08.03.2011 şi 11.05.2011 asupra autoturismului …, până la concurenţa sumelor de: 25 euro (obiect al infracţiunii de luare de mită în formă continuată), 176.130 lei (echivalentul în lei al ţigaretelor care fac obiectul infracţiunii de contrabandă, pentru plata căruia este angajată răspunderea solidară), precum şi a sumelor (principale şi accesorii) acordate cu titlu de despăgubire materială părţii civile. În baza art. 191 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. obligă inculpatul Chevereşan Oliwer să plătească statului suma de 8.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. 26. Inculpatul Mateş Ciprian Marius. Respinge cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat. În baza art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 condamnă pe inculpatul Mateş Ciprian Marius, la pedeapsa principală de 3 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a exercita profesia de poliţist) Cod penal pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii de aderare la un grup infracţional organizat. În baza art. 254 alin. 2 C.p. rap. la art. 7 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p., condamnă pe inculpatul Mateş Ciprian Marius la pedeapsa principală de 3 ani şi 6 luni închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a exercita profesia de poliţist) Cod penal pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită calificată, în formă continuată (două acte materiale din PTF Moraviţa, din 07.01.2011 şi 19/20.01.2011). În baza art. 26 Cod penal raportat la art. 270 alin. (2) lit. a din Legea nr. 86/2006 în ref. la art. 274 din aceeaşi lege, precum şi la art. 17 lit. f şi art. 18 alin. 3 din Legea nr. 78/2000, condamnă pe inculpatul Mateş Ciprian Marius la pedeapsa principală de 2 ani şi 6 luni închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a exercita profesia de poliţist) Cod penal pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, pentru complicitate la infracţiunea de contrabandă calificată (fapta din PTF Moraviţa din data de 19/20.01.2011). În baza art. 33 lit. a) C. pen, art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen, art. 35 alin. 3 C. pen. inculpatul Mateş Ciprian Marius va executa pedeapsa principală cea mai grea de 3 ani şi 6 luni închisoare, sporită cu un an, în final pedeapsa principală rezultantă de 4 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a exercita profesia de poliţist) Cod penal pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante. În baza art. 71 alin. (2) C. pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a exercita profesia de poliţist) Cod penal, din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante. În baza art. 88 Cod penal deduce din pedeapsa principală aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive, începând cu data de 08.02.2011 până la data de 08.04.2011 inclusiv. În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000 îl obligă pe inculpatul Mateş Ciprian Marius să plătească statului, cu titlu de confiscare specială, suma de 175 euro (în echivalentul monedei naţionale, la cursul practicat de BNR la data plăţii) şi 30 lei. În baza art. 277 din Legea nr. 86/2006 îl obligă pe inculpatul Mateş Ciprian Marius să plătească statului suma de 91.894 lei, reprezentând echivalentul în lei al ţigaretelor. Admite în parte acţiunea civilă formulată de ANAF – prin DRAOV Timişoara (în prezent Direcţia Regională a Finanţelor Publice Timişoara). În baza art. 14 şi 346 C.proc.pen. raportat la art. 998 şi urm. din Vechiul Cod Civil şi art. 6 alin. 2 din Noul Cod Civil îl obligă pe inculpatul Mateş Ciprian Marius să plătească ANAF – prin DRAOV Timişoara (în prezent Direcţia Regională a Finanţelor Publice Timişoara, cu sediul în Timişoara, str. Gheorghe Lazăr, nr. 9 B) următoarele sume de bani: 1) pentru actul de contrabandă din data de 19/20.01.2011: 13.328 lei (taxa vamală), 37.642 lei (acciza), 17.786 lei (TVA), precum şi accesoriile (dobânzi şi penalităţi de întârziere) calculate începând cu data de 19.01.2011 şi până la data plăţii; Respinge în rest acţiunea civilă. Menţine măsurile asigurătorii dispuse prin ordonanţele din 08.03.2011 şi 11.05.2011 asupra valorilor şi sumelor de bani reprezentând drepturile salariale deţinute de inculpatul MATEŞ CIPRIAN MARIUS în conturile …, până la concurenţa sumelor de: 175 euro şi 30 lei (obiect al infracţiunii de luare de mită în formă continuată), 91.894 lei (echivalentul în lei al ţigaretelor care fac obiectul infracţiunii de contrabandă, pentru plata căruia este angajată răspunderea solidară), precum şi a sumelor (principale şi accesorii) acordate cu titlu de despăgubire materială părţii civile. În baza art. 191 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. obligă inculpatul Mateş Ciprian Marius să plătească statului suma de 8.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. 27. Inculpatul B*** A*** D*******. Respinge cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat. În baza art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 condamnă pe inculpatul B*** A*** D*******, la pedeapsa principală de 3 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a exercita profesia de poliţist) Cod penal pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii de aderare la un grup infracţional organizat. În baza art. 254 alin. 2 C.p. rap. la art. 7 alin. 1 din Legea nr. 78/2000 condamnă pe inculpatul B*** A*** D******* la pedeapsa principală de 3 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a exercita profesia de poliţist) Cod penal pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită calificată. În baza art. 26 Cod penal raportat la art. 270 alin. (2) lit. a din Legea nr. 86/2006 în ref. la art. 274 din aceeaşi lege, precum şi la art. 17 lit. f şi art. 18 alin. 3 din Legea nr. 78/2000, condamnă pe inculpatul B*** A*** D******* la pedeapsa principală de 2 ani şi 6 luni închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a exercita profesia de poliţist) Cod penal pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, pentru complicitate la infracţiunea de contrabandă calificată. În baza art. 33 lit. a) C. pen, art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen, art. 35 alin. 3 C. pen. inculpatul B*** A*** D******* va executa pedeapsa principală cea mai grea de 3 ani închisoare, sporită cu 6 luni, în final pedeapsa principală rezultantă de 3 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a exercita profesia de poliţist) Cod penal pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante. În baza art. 71 alin. (2) C. pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a exercita profesia de poliţist) Cod penal, din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante. În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000 dispune confiscarea sumei de 50 euro (predată de investigatoarea … organelor de urmărire penală). În baza art. 277 din Legea nr. 86/2006 îl obligă pe inculpatul B*** A*** D******* să plătească statului suma de 113.336 lei, reprezentând echivalentul în lei al ţigaretelor. Admite în parte acţiunea civilă formulată de ANAF – prin DRAOV Timişoara (în prezent Direcţia Regională a Finanţelor Publice Timişoara). În baza art. 14 şi 346 C.proc.pen. raportat la art. 998 şi urm. din Vechiul Cod Civil şi art. 6 alin. 2 din Noul Cod Civil îl obligă pe inculpatul B*** A*** D******* să plătească ANAF – prin DRAOV Timişoara (în prezent Direcţia Regională a Finanţelor Publice Timişoara, cu sediul în Timişoara, str. Gheorghe Lazăr, nr. 9 B) următoarele sume de bani: 1) pentru actul de contrabandă din data de 22.01.2011: 16.438 lei (taxa vamală), 46.425 lei (acciza), 21.936 lei (TVA), precum şi accesoriile (dobânzi şi penalităţi de întârziere) calculate începând cu data de 22.01.2011 şi până la data plăţii; Respinge în rest acţiunea civilă. În baza art. 191 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. obligă inculpatul B*** A*** D******* să plătească statului suma de 8.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. 28. Inculpatul Radu Zachei. În baza art. 11 pct. 2 lit. b C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. 1 lit. g teza a III a C. proc. pen. încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului Radu Zachei, pentru săvârşirea infracţiunilor de aderare la un grup infracţional organizat, luare de mită, în formă continuată (două acte materiale), contrabandă calificată, prev. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003, art. 254 alin. 2 C.p. rap. la art. 7 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p. şi art. 270 alin. 2 lit. a din Legea nr. 86/2006 în ref. la. art. 274 din aceeaşi lege, precum şi la art. 17 lit. f şi art. 18 alin. 3 din Legea nr. 78/2000, toate cu aplic. art. 33 lit. a C.p. şi art. 7 alin. 3 din Legea nr. 39/2003, ca urmare a decesului inculpatului. Admite în parte acţiunea civilă formulată de ANAF – prin DRAOV Timişoara (în prezent Direcţia Regională a Finanţelor Publice Timişoara). În baza art. 14 şi 346 C.proc.pen. raportat la art. 998 şi urm. din Vechiul Cod Civil şi art. 6 alin. 2, art. 1155 alin. 1 din Noul Cod Civil îi obligă pe numiţii: R D (…), R. C. M. (…), R. I. S. (…), în calitate de moştenitori ai inculpatului Radu Zachei, să plătească, proporţional cu cotele de moştenire, ANAF – prin DRAOV Timişoara (în prezent Direcţia Regională a Finanţelor Publice Timişoara, cu sediul în Timişoara, str. Gheorghe Lazăr, nr. 9 B) următoarele sume de bani cu titlu de despăgubiri materiale: 1) pentru actul de contrabandă din data de 23/24.01.2011: 25.212 lei (taxa vamală), 71.205 lei (acciza), 33.645 lei (TVA), precum şi accesoriile (dobânzi şi penalităţi de întârziere) calculate începând cu data de 23.01.2011 şi până la data plăţii; Respinge în rest acţiunea civilă. Menţine măsurile asigurătorii dispuse prin ordonanţa din 11.05.2011 asupra bunurilor imobile şi mobile aparţinând inculpatului RADU ZACHEI: imobil şi anexe gospodăreşti .. .; tractor rutier …; tractor rutier ..., până la concurenţa sumelor acordate părţii civile (creanţe principale şi accesorii) cu titlu de despăgubiri. În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. 29. Inculpatul Dragacichi Sava. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C.proc.pen raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen achită pe inculpatul Dragacichi Sava, pentru infracţiunile de: - aderare la un grup infracţional organizat, prev. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003; - luare de mită, prev. de art. 254 alin. 2 C.p. rap. la art. 7 alin. 1 din Legea nr. 78/2000; - contrabandă calificată, prev. de art. 270 alin. 2 lit. a din Legea nr. 86/2006 în ref. la. art. 274 din aceeaşi lege şi art. 17 lit. f şi art. 18 alin. 3 din Legea nr. 78/2000. Ia act că partea vătămată ANAF – prin DRAOV Timişoara (în prezent Direcţia Regională a Finanţelor Publice Timişoara, cu sediul în Timişoara, str.Gheorghe Lazăr, nr.9 B) nu s-a constituit parte civilă faţă de inculpatul Dragacichi Sava. Revocă măsurile asigurătorii dispuse prin ordonanţa din 11.05.2011 asupra imobilului clădire şi teren situat în … În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. 30. Inculpatul Cizmaş Miomir Dobrivoi. În baza art. 26 Cod penal raportat la art. 255 alin. 1 C.p. şi art. 7 alin. 2 din Legea nr. 78/2000 condamnă pe inculpatul Cizmaş Miomir Dobrivoi, la pedeapsa principală de 6 luni închisoare, pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de dare de mită. În baza art. 71 alin. (2) C. pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) Cod penal, din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 81 alin. 1 Cod penal suspendă condiţionat executarea pedepsei principale, iar în baza art. 82 alin. 1 Cod penal stabileşte termen de încercare de 2 ani şi 6 luni. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale. În baza art. 359 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal referitoare la revocarea suspendării condiţionate. În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000 obligă inculpatul Cizmaş Miomir Dobrivoi să plătească statului, cu titlu de confiscare specială, suma de 300 euro (în echivalentul monedei naţionale, la cursul practicat de BNR la data plăţii). Respinge, ca inadmisibilă, acţiunea civilă formulată de ANAF – prin DRAOV Timişoara (în prezent Direcţia Regională a Finanţelor Publice Timişoara) împotriva inculpatului Cizmaş Miomir Dobrivoi. În baza art. 191 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. obligă inculpatul Cizmaş Miomir Dobrivoi să plătească statului suma de 5.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. 31. Inculpatul B*** M***** A****. Respinge cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C.proc.pen raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C.proc.pen achită pe inculpatul B*** M***** A****, pentru săvârşirea infracţiunii de aderare la un grup infracţional organizat prevăzută de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 (faptă din PMT Foeni II). În baza art. 26 Cod penal raportat la art. 254 alin. 2 C.p. şi art. 7 alin. 2 din Legea nr. 78/2000 condamnă pe inculpatul B*** M***** A**** la pedeapsa principală de 3 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) Cod penal pe o perioadă de 2 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de luare de mită calificată. În baza art. 71 alin. (2) C. pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) Cod penal, din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 81 alin. 1 Cod penal suspendă condiţionat executarea pedepsei principale, iar în baza art. 82 alin. 1 Cod penal stabileşte termen de încercare de 5 ani. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale. În baza art. 359 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal referitoare la revocarea suspendării condiţionate. În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000 obligă inculpatul B*** M***** A**** să plătească statului, cu titlu de confiscare specială, suma de 30 euro (în echivalentul monedei naţionale, la cursul practicat de BNR la data plăţii). Respinge, ca inadmisibilă, acţiunea civilă formulată de ANAF – prin DRAOV Timişoara (în prezent Direcţia Regională a Finanţelor Publice Timişoara) împotriva inculpatului B*** M***** A****. În baza art. 191 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. obligă inculpatul B*** M***** A**** să plătească statului suma de 4.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare cu inculpaţii Zegrean Radu Casian, Răuţi Claudia, Oprea Claudiu Mihail, partea civilă ANAF - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara şi de la pronunţare cu procurorul şi celelalte părţi. Pronunţată în şedinţa publică din data de 29.01.2014.//////REVIZUIRE 1531/59/2016///// DOS ICCJ 3038/1/2014-146/11,04,2016 ADMITE CONTESTATIA

    Hotarare 35/2014 din 29.01.2014
  • Sedinta din data de 14.01.2014 la ora 10:00

    Complet: Penal - PI1
  • Amână cauza

    AMANA PRONUTAREA LA DATA DE 29 IANUARIE 2014, ORA 15.00

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.01.2014
  • Sedinta din data de 13.12.2013 la ora 10:00

    Complet: Penal - PI1
  • Amână cauza

    termen pe fondul cauzei la 14 ianuarie 2014, ora 10.00 , sala 280

    Incheiere de sedinta din 13.12.2013
  • Sedinta din data de 06.12.2013 la ora 09:00

    Complet: Penal - PI1
  • Amână cauza

    în vederea administrării probatgoriului Termen 13 decembrie 2013 , ora 10.00

    Incheiere de sedinta din 06.12.2013
  • Sedinta din data de 29.11.2013 la ora 10:00

    Complet: Penal - PI1
  • Amână cauza

    în vederea administrării probatoriului. Termen 06.12.2013, ora 10.00, sala 280

    Incheiere de sedinta din 29.11.2013
  • Sedinta din data de 20.11.2013 la ora 09:00

    Complet: Penal - PI1
  • Amână cauza

    în vederea administrării probatoriului Termen 29 noiembrie 2013, ora 10.00

    Incheiere de sedinta din 20.11.2013
  • Sedinta din data de 15.11.2013 la ora 10:00

    Complet: Penal - PI1
  • Amână cauza

    Respinge cererea de probaţiune formulată de inculpatul Mateş Ciprian Marius, având ca obiect efectuarea unei expertize contabile. În vederea audierii martorilor încuviinţaţi TERMEN 20.11.2013, ora 10.00

    Incheiere de sedinta din 15.11.2013
  • Sedinta din data de 07.11.2013 la ora 09:00

    Complet: Penal - PI1
  • Amână cauza

    Respinge, ca nefondată, cererea formulată de inculpatul Feneşan Mihnea Ion, având ca obiect revocarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, azi 07 noiembrie 2013

    Incheiere de sedinta din 07.11.2013
  • Sedinta din data de 05.11.2013 la ora 09:00

    Complet: Penal - PI1
  • Amână cauza

    Cu privire la cererea de revocare a măsurii preventive de obligare a nu părăsi ţara, fără încuviinţarea instanţei, formulată de inculpatul F.M.I., amână pronunţarea pentru data de 07 noiembrie 2013.

    Incheiere de sedinta din 05.11.2013
  • Sedinta din data de 30.10.2013 la ora 10:00

    Complet: Penal - PI1
  • Amână cauza

    Admite cererile de probaţiune, având ca obiect proba testimonială, formulate de inculpaţii: Palimaru Corina, Baul Alin, Chevereşan Oliwer, Mateş Ciprian, Străuţ Sergiu, Rada Ion, Căncescu Claudiu Daniel şi B*** M***** A****. Martorii încuviinţaţi vor citaţi, în vederea audierii, după audierea investigatorului sub acoperire Vodă Mihai Cristian. Respinge cererile de probaţiune formulate de inculpaţii Mateş Ciprian şi Mihalaiche Nicolae, având ca obiect efectuare unei expertize contabile. Amână deliberarea şi pronunţarea, cu privire la cererea de revocare a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara, formulată de inculpatul Feneşan Mihnea Ion, pentru data de 05 noiembrie 2013.

    Incheiere de sedinta din 30.10.2013
  • Sedinta din data de 10.10.2013 la ora 10:30

    Complet: Penal - PI1
  • Amână cauza

    în vederea administrării probatoriului Termen 30.10.2013, ora 10.00

    Incheiere de sedinta din 10.10.2013
  • Sedinta din data de 04.10.2013 la ora 10:00

    Complet: Penal - PI1
  • Amână cauza

    în vederea administrării probatoriului TERMEN 10.10.2013 Ora 10,30

    Incheiere de sedinta din 04.10.2013
  • Sedinta din data de 20.09.2013 la ora 10:00

    Complet: Penal - PI1
  • Amână cauza

    în vederea administrării probatoriului. Termen : 04.10.2013, ora 10.00, sala 280

    Incheiere de sedinta din 20.09.2013
  • Sedinta din data de 13.09.2013 la ora 10:00

    Complet: Penal - PI1
  • Amână cauza

    în vederea administrării probatoriului TERMEN 20.09.2013

    Incheiere de sedinta din 13.09.2013
  • Sedinta din data de 02.09.2013 la ora 10:00

    Complet: Penal - PI1
  • Amână cauza

    În vederea continuării audierii investigatorilor

    Incheiere de sedinta din 02.09.2013
  • Sedinta din data de 29.08.2013 la ora 10:00

    Complet: Penal - PI1
  • Amână cauza

    Va amâna pronunţarea cu privire la solicitările de efectuare a expertizei înregistrărilor audio-video după audierea martorilor încuviinţaţi prin încheierea din 28.08.2013. În vederea continuării audierii investigatorului va amâna cauza la data de 02.09.2013.

    Incheiere de sedinta din 29.08.2013
  • Sedinta din data de 28.08.2013 la ora 10:00

    Complet: Penal - PI1
  • Amână cauza

    Respinge cererea procurorului având ca obiect reunirea acestui dosar (820/59/2011*/a1) cu dosarul nr.609/59/2011*/a1 al aceleiaşi instanţe. Admite, în parte, cererile de probaţiune formulate de procuror şi de inculpaţii: Mihalaiche Nicolae, Nădăban Anica Florica, Căncescu Dan, B*** A*** D*******, Chevereşan Oliwer, Feneşan Mihnea Ion, Ciuş Ciprian, Străuţ Sergiu, Mateş Ciprian Marius, B*** M***** A****, conform considerentelor expuse în prezenta încheiere. Admite cererile de probaţiune formulate pentru inculpaţii Stoian Velimir (decedat), Sverginski Adrian, Samoilă Alexandru Victor şi Dan Sava, conform considerentelor expuse în prezenta încheiere. Respinge cererile de probaţiune formulate de inculpaţii Dragacichi Sava, B****** P****, Rada Ion, B**** L**** D****, Galeancu Ioan, Palimaru Corina, Jivoin Violeta. Amână discutarea cererilor de probaţiune având ca obiect expertiza înregistrărilor audio-video, formulate de inculpaţii Feneşan Mihnea Ion, Ciuş Ciprian, Mateş Ciprian Marius, B*** M***** A****, pentru termenul din 29.08.2013. Ia act că nu s-au formulat cereri de probaţiune pentru inculpaţii: Radu Zachei (decedat), Cizmaş Miomir Dobrivoi, Dobre Ioan, A******* C*******, Griguţa Radu Horaţiu, Petruţa Marius Horaţiu, Duduman Dumitru, Zegrean Radu Casian, Răuţi Claudia, Oprea Claudiu Mihail, precum şi pentru părţile civile. Ia act că inculpaţii Griguţa Radu Horaţiu şi Petruţa Marius Horaţiu au cerut schimbarea încadrării juridice (f.40 şi 44 v.3) din infracţiunea prev. de art.7 din legea 39/2003 în cea prev. de art.323 din Codul Penal, cerere care va fi pusă în discuţie în condiţiile prevăzute de art.334 Cpp.

    Incheiere de sedinta din 28.08.2013
  • Sedinta din data de 12.08.2013 la ora 09:00

    Complet: Penal - PI1
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea asupra probelor pentru data de 28 august 2013

    Incheiere de sedinta din 12.08.2013
  • Sedinta din data de 17.06.2013 la ora 09:00

    Complet: Penal - PI1
  • Amână cauza

    Respinge, ca nefondată, cererea formulată de inculpatul Feneşan Mihnea Ion, având ca obiect revocarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 iunie 2013.

    Incheiere de sedinta din 17.06.2013
  • Sedinta din data de 14.06.2013 la ora 09:00

    Complet: Penal - PI1
  • Amână cauza

    Cu privire la cererea de revocare a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara, formulată de inculpatul Feneşan Mihean Ion, va amâna pronunţarea la data de 17.06.2013. Cu privire la cererile în probaţiune formulate de către parchet şi inculpaţi la termenul anterior, având în vedere numărul acestor cereri şi complexitatea dosarului, va amâna pronunţarea pentru data de 12.08.2013.

    Incheiere de sedinta din 14.06.2013
  • Sedinta din data de 28.05.2013 la ora 09:00

    Complet: Penal - PI1
  • Amână cauza

    În baza art.160 ind.a alin.1 Cpp raportat la art.143, art.148 alin.1 lit.a teza I Cpp dispune arestarea preventivă a inculpatului O.C. M. , pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data punerii în executare a mandatului de arestare preventivă. În baza art.160 ind.1 alin.2 teza ultimă Cpp dispoziţia de arestare preventivă este executorie. Cu drept de recurs în termen de 24 de ore de la pronunţare cu procurorul şi de la comunicare cu inculpatul O.C.M.

    Incheiere de sedinta din 28.05.2013
  • Sedinta din data de 24.05.2013 la ora 10:00

    Complet: Penal - PI1
  • Amână cauza

    Pentru ca inculpaţii şi reprezentanta parchetului să ia cunoştinţă de cererile de probaţiune depuse la termenul de astăzi

    Incheiere de sedinta din 24.05.2013
  • Sedinta din data de 10.05.2013 la ora 10:00

    Complet: Penal - PI1
  • Amână cauza

    În baza art.160 ind.3 Cpp admite, în parte, cererea de ridicare totală a controlului judiciar formulată de inculpatul Rada Ion. Ridică în parte controlul judiciar instituit în privinţa inculpatului Rada Ion prin decizia penală nr.1427/07.04.2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr.397/59/2011, în sensul că înlătură următoarele obligaţii: a) să nu depăşească limita teritorială a ţării fără încuviinţarea instanţei; c) să se prezinte la secţia de poliţie în a cărei rază teritorială locuieşte inculpatul, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie; Menţine celelalte obligaţii. Cu drept de recurs în termen de 24 de ore de la comunicare cu procurorul şi inculpatul Rada Ion. Pronunţată în şedinţă publică, azi 10.05.2013.

    Incheiere de sedinta din 10.05.2013
  • Sedinta din data de 19.04.2013 la ora 10:00

    Complet: Penal - PI1
  • Amână cauza

    Pune în vedere inculpaţilor care nu au dat declaraţii până în prezent, să se prezinte în instanţă în vederea audierii. Se va emite adresă la B.N.I., Serviciul de Evidenţă a Populaţiei, A.N.P. şi I.G.P. şi se va emite şi mandat de aducere cu executare efectivă pentru inculpatul Oprea Claudiu. Se vor emite mandate de aducere cu executare efectivă pentru inculpaţii Zegrean Radu Casian şi Dan Sava. Se va reveni cu adresă la Camera Notarilor Publici Timişoara.

    Incheiere de sedinta din 19.04.2013
  • Sedinta din data de 05.04.2013 la ora 10:00

    Complet: Penal - PI1
  • Amână cauza

    Pune în vedere inculpaţilor care nu au dat declaraţii până în prezent, să se prezinte în instanţă în vederea audierii

    Incheiere de sedinta din 05.04.2013
  • Sedinta din data de 22.03.2013 la ora 09:00

    Complet: Penal - PI1
  • Amână cauza

    Pune în vedere inculpaţilor care nu au dat declaraţii până în prezent, să se prezinte în instanţă în vederea audierii

    Incheiere de sedinta din 22.03.2013
  • Sedinta din data de 15.03.2013 la ora 09:00

    Complet: Penal - PI1
  • Amână cauza

    În baza art.160 ind.3 Cpp admite, în parte, cererea de ridicare totală a controlului judiciar formulată de inculpatul Rada Ion. Ridică în parte controlul judiciar instituit în privinţa inculpatului Rada Ion prin decizia penală nr.1427/07.04.2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr.397/59/2011, în sensul că înlătură următoarele obligaţii: a) să nu depăşească limita teritorială a ţării fără încuviinţarea instanţei; c) să se prezinte la secţia de poliţie în a cărei rază teritorială locuieşte inculpatul, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie; Menţine celelalte obligaţii. Cu drept de recurs în termen de 24 de ore de la comunicare cu procurorul şi inculpatul Rada Ion. Pronunţată în şedinţă publică, azi 15.03.2013. --- Î.C.C.J. DOSAR NR.1978/1/2013 , D.P. NR.1088/28.03.2013 , ADMITE RECURSUL , DEFINITIVĂ .

    Incheiere de sedinta din 15.03.2013
  • Sedinta din data de 12.03.2013 la ora 09:00

    Complet: Penal - PI1
  • Încheiere

    AMANA PRONUNTAREA la 15 MARTIE 2013 / În vederea identificării şi ataşării dosarului în care s-a pronunţat decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din 07 aprilie 2011, prin care s-a dispus punerea în libertate provizorie sub control judiciar a inculpatului Rada Ion de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 48/UP din 09.02.2011 emis de Curtea de Apel Bucureşti,

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.03.2013
  • Sedinta din data de 08.03.2013 la ora 09:00

    Complet: Penal - PI1
  • Încheiere

    pentru audiere inculpaţi. AMÂNĂ PRONUNTAREAla data de 12 martie 2013 cu privire la cererea de ridicare totală a controlului judiciar formulată de inc. R.I.

    Incheiere de sedinta din 08.03.2013
  • Sedinta din data de 22.02.2013 la ora 09:00

    Complet: Penal - PI1
  • Amână cauza

    pentru audiere inculpati. În baza art.199 alin.3 Cpp admite cererea formulată de d-na avocat Baş Marcela. Dispune scutirea de la plata amenzii judiciare aplicată d-nei avocat prin încheierea de şedinţă din data de 08.02.2013.

    Incheiere de sedinta din 22.02.2013
  • Sedinta din data de 08.02.2013 la ora 09:00

    Complet: Penal - PI1
  • Amână cauza

    Având în vedere lipsa nejustificată a apărătorului desemnat din oficiu – avocat Baş Marcela din cadrul Baroului Timiş la acest termen de judecată şi care nu a făcut dovada imposibilităţii de prezentare şi substituirii la acest termen de judecată, potrivit art. 198 alin. 3 C.p.p., va aplica o amendă judiciară

    Incheiere de sedinta din 08.02.2013
  • Sedinta din data de 24.01.2013 la ora 10:00

    Complet: Penal - PI1
  • Amână cauza

    în vederea audierii inculpaţilor

    Incheiere de sedinta din 24.01.2013
  • Sedinta din data de 15.01.2013 la ora 10:00

    Complet: Penal - PI1
  • Amână cauza

    Având în vedere lipsa apărătorului ales al inculpoaţilor R.C. şi O.C.M., în vederea emiterii unei adrese la Baroul de avocaţi Timiş pentru desemnarea a doi apărători din oficiu care să asigure interesele celor doi inculpaţi

    Incheiere de sedinta din 15.01.2013
  • Sedinta din data de 21.12.2012 la ora 09:00

    Complet: Penal - PI1
  • Amână cauza

    Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de numita Feneşan Daniela Ancuţa, prin avocat, împotriva Ordonanţei din 29.04.2011 de instituire a măsurilor asiguratorii. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de pronunţare cu procurorul şi de la comunicare cu petenta Feneşan Daniela Ancuţa. Pronunţată în şedinţa publică din 21.12.2012 --- Î.C.C.J. DOSAR NR.820/59/2011*/a1 , D.P. NR.441/06.02.2013 , RESPINGE , CA NEFONDAT , RECURSUL , DEFINITIVĂ.

    Incheiere de sedinta din 21.12.2012
  • Sedinta din data de 12.12.2012 la ora 09:00

    Complet: Penal - PI1
  • Încheiere

    Amână pronunţarea asupra plângerii formulată de numita F. D. A. împotriva Ordonanţei din 29.04.2011. Amână judecarea cauzei la termenul din 15 ianuarie 2013, ora 10.00. pentru când inculpaţii şi părţile civile au termen în cunoştinţă, se vor cita moştenitorii defunctului R. Z. Se va reveni cu adresă la Biroul Naţional Interpol pentru a ne comunica dacă numitul O.C. M. se află arestat/deţinut întrun Penitenciar din Germania. Se vor prezenta inculpaţii C. C. D., D. S., C. M. D., B. P. şi R. I., în vederea AUDIERII

  • Sedinta din data de 28.11.2012 la ora 09:00

    Complet: Penal - PI1
  • Amână cauza

    Respinge cererile de restituire a cauzei la procuror în vederea refacerii actului de sesizare, respectiv în vederea refacerii urmăririi penale, formulate de inculpaţii: B. A. D., C. O., B. P., R. I., P. C., M. C. şi C. M. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică din data de 28.11.2012.

  • Sedinta din data de 23.11.2012 la ora 10:00

    Complet: Penal - PI1
  • Amână cauza

    în vedera audierii primilor 4 inculpati. Amână pronunţarea asupra cererilor de restituire, la data de 28.11.2012

  • Sedinta din data de 22.11.2012 la ora 09:00

    Complet: Penal - PI2
  • Încheiere

    respinge cererea de abţinere

  • Sedinta din data de 19.11.2012 la ora 09:00

    Complet: Penal - PI1
  • Termen preschimbat
  • Sedinta din data de 06.11.2012 la ora 09:00

    Complet: Penal - PI4
  • Termen preschimbat
  • Sedinta din data de 30.10.2012 la ora 09:00

    Complet: Penal - PI5
  • Încheiere

    În baza art. 50, 52 rap. la art. 47 al. 2 C.p.p. admite cererea de abţinere formulată de domnul judecător FLORIN POPESCU cu privire la soluţionarea dosarului nr. 820/59/2011*/a1, iar potrivit dispoziţiilor art. 98 al. 3 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, modificat prin Hotărârea CSM nr. 614/2008, trimite cauza pentru a se dispune repartizarea aleatorie. În temeiul art. 52 alin. 4 C.p.p. nu se menţine măsura de stabilire a termenului de judecată din 06 noiembrie 2012, termenul în cauză urmând a fi stabilit prin repartizarea aleatorie sus menţionată. Definitivă.

Flux dosar


Actualizare GRPD