S* O** P***** S*
ReclamantG***** E**** M****
PârâtAdmite în parte cererea. Obligă pârâtul la plata sumei de 15247 lei, reprezentând suma executată în dosarul nr. 369/2009 al BEJ Casagranda Stana Anton, actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective. Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata sumelor achitate în dosarul de executare nr. 324/E/2009, ca neîntemeiată. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, la Judecătoria Piteşti. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11.02.2015.
Hotarare 1313/2015 din 11.02.2015Amână pronunţarea în cauză la data de 11 Februarie 2015. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 Ianuarie 2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.01.2015Se citează pârâtul cu menţiunea prezentării personal la interogatoriu. Ia act că potrivit dispoziţiilor prev. de art.229 (1) Cod procedură civilă, reclamanta are termen în cunoştinţă. Amână judecarea cauzei la 28.01.2015. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 Noiembrie 2014.
Incheiere de sedinta din 19.11.2014Respinge cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 08.10.2014.
Incheiere de sedinta din 08.10.2014Se citează părţile. Emite adresă către reclamantă pentru a depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 2083,36 lei aferentă cererii de chemare în judecată şi suma de 1041,68 lei privind cererea de repunere pe rol a cauzei, sub sancţiunea suspendării potrivit disp.art.155 indice 1 Cod procedură civilă. Amână judecarea cauzei la 19.11.2014. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 24 Septembrie 2014.
Incheiere de sedinta din 24.09.2014Suspendă judecarea cauzei în baza art.155 ind.1 C.pr.civ. până la îndeplinirea de către reclamantă a obligaţiilor stabilite în sarcina sa. Cu drept de recurs. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 05.06.2013.
Incheiere suspendare din 05.06.2013