I******* G*******
Condamnat RecurentAdmite recursul declarat de condamnatul I******* G******* împotriva sentinţei penale nr. 50 pronunţată la data de 19 ianuarie 2012 de către Judecătoria Vaslui, pe care o casează în integralitate. Rejudecând cauza, Admite cererea formulată de către condamnatul I******* G******* privind contopirea pedepselor de • 1 (un) an de închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 680/15.12.2009 a Judecătoriei Bârlad, rămasă definitivă în 12.01.2010, prin neapelare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 1 indice 1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, cu aplicarea art. 37 lit. b) Cod penal (faptă din 19.07.2008). • 3 (trei) ani de închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 496/05.10.2010 a Judecătoriei Bârlad, rămasă definitivă în 6.10.2011 prin respingerea recursului inculpatului, conform deciziei penale nr. 1039/6.10.2011 a Curţii de Apel Iaşi pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 182 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b) Cod penal (faptă din 02.02.2009). Constată că faptele pentru care I******* G******* a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 680/15.12.2009 a Judecătoriei Bârlad şi prin sentinţa penală nr. 496/05.10.2010 a Judecătoriei Bârlad sunt concurente. În baza art. 449 al. 1 Cod de procedură penală, art. 36 alin. 2 Cod penal cu referire la art. 33 lit. a) Cod penal şi art. 34 lit. b) Cod penal, contopeşte pedeapsa de 1 (un) an de închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 680/2009 a Judecătoriei Bârlad şi pedeapsa de 3 ani de închisoare, aplicate prin sentinţa penală nr. 496/05.10.2010 a Judecătoriei Bârlad, dispunând ca I******* G******* să execute în final pedeapsa de 3 (trei) ani de închisoare. În baza art. 71 Cod penal interzice condamnatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a şi lit. b) Cod penal, pe durata executării pedepsei. În baza art. 36 alin. 3 Cod penal, deduce din pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani de închisoare, perioada deja executată: de la 13.01.2010 la 8.12.2010, inclusiv, şi de la 07.10.2011 la zi. Dispune anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii emis de Judecătoria Bârlad în baza sentinţei penale nr. 680/2009 şi a mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 666/2011 emis de Judecătoria Bârlad în baza sentinţei penale nr. 496/2010, precum şi emiterea unui nou mandat de executare în baza prezentei decizii. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţelor penale anterior menţionate, inclusiv măsura confiscării, dispusă, în baza art. 118 lit. b) Cod penal, prin sentinţa penală nr. 680/15.12.2009 a Judecătoriei Bârlad, a unui cuţit cu lamă de 12,5 cm cu inscripţia CASBIC RINOX cu un mâner de culoare neagră şi cu lungimea de 10 cm şi în baza art. 118 Cod penal, prin sentinţa penală nr. 496/2010 a Judecătoriei Bârlad, a unei securi. În baza art. 192 alin. 3 Cod de procedură penală, cheltuieli judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia, inclusiv sumele de câte 100 lei reprezentând onorarii apărători desemnaţi din oficiu pentru judecarea cauzei în fond şi în recurs.. Definitivă Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 martie 2012.