Dosar 8245/233/2012 din 11.05.2012

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 8245/233/2012
Data dosar:
11.05.2012
Instanta:
Judecătoria Galați
Departament:
Secţie Penală
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 05.11.2012 la ora 09:00

    Complet: CP.5
  • Condamnare

    Condamnă pe inculpatul P******* A********* la o pedeapsă de 8 (opt) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice având în sânge o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g % alcool pur în sânge, prevăzută de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a, în referire la art. 76 alin. 1 lit. d Cod penal. (faptă săvârşită la data de 28.03.2012) În temeiul art. 81 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 (doi) ani şi 8 (opt) luni, stabilit în condiţiile art. 82 Cod penal. În temeiul art. 71 alin. 2 Cod penal, aplică inculpatului P******* A********* pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi b Cod penal, iar în temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei accesorii, pe durata termenului de încercare de 2 (doi) ani şi 8 (opt) luni. În baza art. 189 alin. 1 din C.proc.pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu în cuantum de 200 lei urmează a fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei, către Baroul Galaţi. (av. Lepădatu Ana Maria) În temeiul art. 191 alin. 1 Cod de procedură penală, obligă pe inculpatul P******* A********* la plata sumei de 840 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. (din care suma de 440 lei aferentă cheltuielilor judiciare în faza de urmărire penală) PROCES-VERBAL În temeiul art. 359 Cod de procedură penală, atrage atenţia inculpatului P******* A********* asupra consecinţelor prevăzute de art. 83 alin. 1 Cod penal.

  • Sedinta din data de 29.10.2012 la ora 09:00

    Complet: CP.5
  • Amână pronunţarea
  • Sedinta din data de 17.09.2012 la ora 09:00

    Complet: CP.5
  • Amână cauza

    pentru audiere martori.

  • Sedinta din data de 25.06.2012 la ora 09:00

    Complet: CP.5
  • Termen preschimbat
  • Sedinta din data de 11.06.2012 la ora 08:30

    Complet: CP5s
  • Amână cauza

    Pentru audiere martori, acordă termen la data de 17.09.2012, sala 6, timpul 1.

Flux dosar


Actualizare GRPD