R****** I**
Intimat InculpatÎn temeiul art.1491 alin.9 C. proc. pen., raportat la art.143 C. proc. pen., art.148 alin.1 lit. „f” C. proc. pen., respinge propunerea de arestare preventivă formulată de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara privind inculpatul R.I(date de identificare personale aflate la dosar).În temeiul art. 149 indice 1 alin. 12 rap. la art. 146 alin. 11 indice 1 şi art. 145 indice 1 C. proc. pen., ia faţă de acelaşi inculpat măsura obligării de a nu părăsi ţara pe o durată de 30 zile, începând cu data de 28.03.2012, până la data de 26.03.2012, inclusiv. În temeiul art. 145 indice 1 alin. 2 rap. la art. 145 alin 1 indice 1, C. proc. pen., pe durata măsurii obligării de a nu părăsi ţara inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, sau după caz, la parchet, sau instanţa de judecată, ori de câte ori sunt chemaţi, în vederea continuării procesului; b) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea de organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori sunt chemaţi; c) să nu îşi schimbe locuinţa fără anunţarea/încuviinţarea organului judiciar care a dispus măsura; d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme. În temeiul dispoziţiilor art. 145 alin. 2 indice 2 C. proc. pen., atrage atenţia inculpatului că trebuie să respecte obligaţiile impuse mai sus, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a respectivelor obligaţii putându-se lua faţă de acesta măsura arestării preventive. Organul de poliţie desemnat de instanţă, şi anume Poliţia Municipiului Timişoara, va verifica periodic respectarea măsurii şi a obligaţiilor de către inculpat, iar în cazul în care constată încălcări ale acestora, va sesiza de îndată instanţa de judecată. Copia prezentei încheieri se comunică, de îndată, în concordanţă cu dispoziţiile art. 145 alin.2 indice 1 C. proc. pen., inculpatului, secţiei de poliţie în a cărei rază teritorială locuieşte acesta, jandarmeriei, poliţiei comunitare, organelor competente să elibereze paşaportul, organelor poliţiei de frontieră. În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Dispune plata sumei de 100 lei din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş reprezentând onorariu avocat din oficiu pentru avocat Iedu Adina. Cu drept de recurs în 24 de ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 28.03.2012, ora 15.45.