Dosar 8263/280/2008* din 09.01.2012

fond funciar


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 8263/280/2008*
Data dosar:
09.01.2012
Instanta:
Judecătoria Pitești
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
fond funciar
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 21.03.2014 la ora 08:30

    Complet: C5-2
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte acţiunea. Obligă pe pârâta Comisia Locală de fond funciar Albota să procedeze la emiterea proceselor verbale de punere în posesie în favoarea reclamantei şi a intervenienţilor forţaţi pentru suprafaţa de 1028,39 mp intravilan, în punctul „Acasă-Pomost, satul Mareş, comuna Albota, evidenţiată în schiţa anexă nr.1 a raportului de expertiză efectuat de expertul Dumitraşcu Navara aflată la fila 46 a cauzei (al doilea dosar de fond), şi pentru suprafaţa de 10534 mp teren extravilan - livezi şi fâneaţă, în puctul „Scoruş”, satul Mareş, comuna Albota, evidenţiată în schiţa anexă nr. 3 a raportului de expertiză efectuat de expertul Dumitraşcu Navara aflată la fila 48 a cauzei (al doilea dosar de fond), asupra cărora s-a reconstituit dreptul de proprietate de pe urma autorului Luca Gheorghe. Obligă pe pârâta Comisia Locală de fond funciar Albota să procedeze la întocmirea fişei cu date în vederea emiterii titlului de proprietate pentru suprafaţa de 2,16 ha ce a făcut obiectul validării prin Hotărârea nr.65/1991 a Comisiei Judeţene Argeş de fond funciar privind pe autorul Luca Gheorghe. Obligă pe pârâtă să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 1700 lei. Respinge celelalte solicitări. Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 21.03.2014.

    Hotarare 2769/2014 din 21.03.2014
  • Sedinta din data de 14.03.2014 la ora 08:30

    Complet: C5-2
  • Amână pronunţarea

    amana pronuntarea la data de 21.03.2014

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii
  • Sedinta din data de 07.03.2014 la ora 08:30

    Complet: C5-2
  • Amână pronunţarea

    amana pronuntarea la 14.03.2014

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 07.03.2014
  • Sedinta din data de 28.02.2014 la ora 08:30

    Complet: C5-2
  • Amână pronunţarea

    amana pronuntarea la data de 07.03.2014

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.02.2014
  • Sedinta din data de 17.01.2014 la ora 08:30

    Complet: C5-2
  • Amână cauza

    Admite cererea de amânare formulată de apărătorul pârâţilor pentru a lua cunoştinţă de punctul de vedere personal al expertului consilier Păunescu Ion . Amână cauza la data de 28.02.2014 pentru când se vor cita intervenienţii Meheleanu Albertina şi N***** G** I**** Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 Ianuarie 2014

    Incheiere de sedinta din 17.01.2014
  • Sedinta din data de 13.12.2013 la ora 08:30

    Complet: C5-2
  • Amână cauza

    Admite cererea de amânare formulată de apărătorul reclamantului pentru a lua cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză. Amână cauza la data de 13.12.2013 pentru când se vor cita părţile care nu au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 Decembrie 2013

    Incheiere de sedinta din 13.12.2013
  • Sedinta din data de 08.11.2013 la ora 08:30

    Complet: C5-2
  • Amână cauza

    Revine cu adresă către d-na expert Dumitraşcu Navara în sensul de a se prezenta la instanţă şi a da lămuriri legate de identificare terenurilor în litigiu în suprafeţele menţionate în adeverinţa nr.480/26.03.1992, în întinderea rezultând din acest înscris , dat fiind că în raport se identifică pe puncte suprafeţe care nu corespund în totalitate cu menţiunile din adeverinţa cu numărul de mai sus, cu menţiunea suplimentară că se poate depune la dosar şi un punct de vedere scris, cu raportare şi la procesul verbal de punere în posesie emis potrivit Legii nr. 18/1991. Amână cauza la data de 13.12.2013 pentru când se vor cita părţile care nu au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică de la 08 Noiembrie 2013

    Incheiere de sedinta din 08.11.2013
  • Sedinta din data de 27.09.2013 la ora 08:30

    Complet: C5-2
  • Amână cauza

    Admite cererea de amânare formulată de apărătorul reclamantei pentru a lua cunoştinţă de înscrisurile depuse de pârâtă. Revine cu adresă către expertul cauzei în sensul de a se prezenta la instanţă şi a da lămuriri legate de identificare terenurilor în litigiu în suprafeţele menţionate în adeverinţa nr.480/26.03.1992, precizând numele corect al acesteia, respectiv Dumitraşcu Navara. Menţine în sarcina reclamantei obligaţia să depună la dosar copia certificatului de deces privind pe intervenientul L*** N******. Amână cauza la data de 08.11.2013, ora 1300 pentru când se vor cita părţile care nu au termen în cunoştinţă. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 27 Septembrie 2013

    Incheiere de sedinta din 27.09.2013
  • Sedinta din data de 23.07.2013 la ora 08:30

    Complet: C5-2
  • Amână cauza

    Revine cu adresă către Comisia locală de fond funciar Albota în sensul de a înainta la dosar în copie conformă cu originalul toate documentele ce au stat la baza încheierii procesului verbal de punere în posesie nr.2236/08.11.2000 întocmit pe numele intervenientei Neacşu Ioana, inclusiv anexele la care se face trimitere în acesta, respectiv 15 şi 2a, poziţiile nr. 108 şi 128 pentru suprafaţa totală de 1,3330 ha + 0,1000 ha pădure; se va preciza în mod expres dacă Neacşu Ioana a deţinut rol agricol separat de autorii Luca Gheorghe şi Maria , iar în caz afirmativ se va înainta extras de pe rolul agricol al acesteia. Revine cu adresă către expertul cauzei în sensul de a se prezenta la instanţă şi a da lămuriri legate de identificare terenurilor în litigiu în suprafeţele menţionate în adeverinţa nr.480/26.03.1992, precizând numele corect al acesteia, respectiv Dumitraşcu Navara. Pune în vedere reclamantei să depună la dosar copia certificatului de deces privind pe intervenientul L*** N******. Dispune introducerea în cauză a numitei Meheleanu Albertina, domiciliată în mun. Bucureşti, str. Burdujeni nr. 12, bl. N12, sc. C, ap. 24, et. 1, sect. 3, în calitate de moştenitoare a interveninetului L*** N******. Amână cauza la data de 27.09.2013, pentru când se vor cita părţile care nu au termen în cunoştinţă. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Iulie 2013.

    Incheiere de sedinta din 23.07.2013
  • Sedinta din data de 31.05.2013 la ora 08:30

    Complet: C5-2
  • Încheiere

    În temeiul disp.art.151 Cod proced. civ. repune cauza pe rol pentru lămuriri suplimentare. Se va emite adresă către Comisia locală de fond funciar Albota în sensul de a înainta la dosar în copie conformă cu originalul toate documentele ce au stat la baza încheierii procesului verbal de punere în posesie nr.2236/08.11.2000 întocmit pe numele intervenientei Neacşu Ioana, inclusiv anexele la care se face trimitere în acesta, respectiv 15 şi 2a, poziţiile nr. 108 şi 128 pentru suprafaţa totală de 1,3330 ha + 0,1000 ha pădure; se va preciza în mod expres dacă Neacşu Ioana a deţinut rol agricol separat de autorii Luca Gheorghe şi Maria , iar în caz afirmativ se va înainta extras de pe rolul agricol al acesteia. Se va ataşa adresei şi o copie a procesului verbal de punere în posesie nr.2236/08.11.2000. Se va emite adresă către expertul cauzei în sensul de a se prezenta la instanţă şi a da lămuriri legate de identificare terenurilor în litigiu în suprafeţele menţionate în adeverinţa nr.480/26.03.1992. Stabileşte termen în vederea continuării judecăţii la 23.07.2013, pentru când toate părţile se vor cita. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică, de la 31.05.2013.

    Incheiere de sedinta din 31.05.2013
  • Sedinta din data de 24.05.2013 la ora 08:30

    Complet: C5-2
  • Amână pronunţarea

    amana pronuntarea la data de 31.05.2013

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.05.2013
  • Sedinta din data de 17.05.2013 la ora 08:30

    Complet: C5-2
  • Amână pronunţarea

    AMANA PRONUNTAREA LA DATA DE 24.05.2013

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.05.2013
  • Sedinta din data de 05.04.2013 la ora 08:30

    Complet: C5-2
  • Amână cauza

    Admite cererea formulată de apărătorul reclamantei prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru a lua cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză, având în vedere că lucrarea nu a fost depusă în condiţiile prev. de art. 209 Cod proc civilă. Amână judecata şi acordă termen la data de 17.05.2013. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 05 Aprilie 2013

    Incheiere de sedinta din 05.04.2013
  • Sedinta din data de 22.02.2013 la ora 08:30

    Complet: C5-2
  • Amână cauza

    Revine cu adresă către expertul cauzei în sensul de a efectua şi de a depune la dosar lucrarea de specialitate cu cel puţin 5 zile înainte de termenul fixat pentru judecată. Amână judecata şi acordă termen la data de 05.04.2013. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 Februarie 2013

    Incheiere de sedinta din 22.02.2013
  • Sedinta din data de 11.01.2013 la ora 08:30

    Complet: C5-2
  • Amână cauza

    Respinge cererea reclamantei de înlocuire a expertului. Admite în parte obiecţiunile formulate de reclamantă la raportul de expertiză, urmând ca expertul să răspundă obiecţiunii prin care se susţine greşita identificare a terenului de 0,10 ha teren curţi, ca şi celei cu privire la neidentificarea terenului din 0,58 ha din punctul „ Pomost”, ce au făcut obiectul validării prin hotărârea nr.65/1991 a Comisiei Judeţene de fond funciar Argeş, anexa nr.3, poziţia nr.147, prin raportare şi la adeverinţa cu nr.480/26.03.1992 ( f.14 primul dosar de fond ) în care sunt menţionate punctele avute în vedere de această validare. Va răspunde expertul şi obiectivului nr. 4 stabilit prin încheierea de şedinţă din 09.03.2012, în sensul ca după transpunerea în schiţă şi vecinătăţi a terenurilor din pct.”Acasă” şi „Băleşi” menţionate în procesul verbal de punere în posesie nr.2236/8.11.2000 (f.57-dosar recurs ) , să precizeze dacă acestea se suprapun sau nu cu terenurile menţionate la obiectivul nr. 1, aspect nelămurit de expert, urmând a se ţine seama de faptul că adeverinţa cu nr.480/26.03.1992 priveşte validarea prin hotărârea nr.65/1991 a Comisiei Judeţene de fond funciar Argeş anexa nr.3, poziţia nr.147, iar în procesul verbal nr.2236/8.11.2000 se face trimitere la validarea prin anexele 2a şi 15, poziţiile 108 şi 128. După lămurirea acestor probleme va analiza şi obiecţiunea nr.3 din notele scrise depuse de reclamantă privind indicarea actelor de reconstituire sau a altor acte de proprietate în baza cărora se exercită de către părţile în proces posesia asupra terenurilor menţionate la obiectivul nr. 1 ( stabilit prin încheierea de şedinţă din 09.03.2012). Se va emite adresă către expert în sensul celor de mai sus. Se va ataşa adresei şi un exemplar de pe obiecţiunile ( notele scrise) formulate de reclamantă. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică, de la 11.01.2013.

  • Sedinta din data de 09.11.2012 la ora 08:30

    Complet: C5-2
  • Amână cauza

    Admite cererea formulată de apărătorii părţilor prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru a lua cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză, având în vedere că lucrarea nu a fost depusă în condiţiile prev. de art. 209 Cod proc civilă. Amână judecarea cauzei la 11.01.2013, sala 2, ora 8,30. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 Noiembrie 2012

  • Sedinta din data de 28.09.2012 la ora 08:30

    Complet: C5-2
  • Amână cauza

    Revine cu adresă către pentru a efectua şi a depune la dosarul cauzei raportul de expertiză cu cel puţin 5 zile înainte de termenul de judecată acordat însoţit de dovezile de convocare a părţilor, admiţând cererea de amânare a judecăţii formulată de reclamantă pentru acest motiv. Amână judecarea cauzei la 09.11.2012, sala 2, ora 8,30. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 Septembrie 2012

  • Sedinta din data de 24.07.2012 la ora 8:30

    Complet: C1-Vacanţă-Fond Funciar-Marţi
  • Amână cauza

    Revine cu adresă către pentru a efectua şi a depune la dosarul cauzei raportul de expertiză cu cel puţin 5 zile înainte de termenul de judecată acordat însoţit de dovezile de convocare a părţilor. Menţine în sarcina reclamantei obligaţia de a depune la dosar dovada restului de onorariu în cuantum de 350 lei ce a fost stabilit de instanţă iniţial în sarcina pârâtei Comisia Locala de Fond Funciar Albota, având în vedere faptul că aceasta a arătat că nu se va conforma dispoziţiilor instanţei de a plăti sub sancţiunea prev. de art. 155 ind. 1 Cod proc civilă. Amână judecarea cauzei la 28.09.2012, sala 2, ora 8,30. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 24 Iulie 2012

  • Sedinta din data de 22.06.2012 la ora 08:30

    Complet: C5-2
  • Amână cauza

    Revine cu adresă către pentru a efectua şi a depune la dosarul cauzei raportul de expertiză cu cel puţin 5 zile înainte de termenul de judecată acordat însoţit de dovezile de convocare a părţilor. Menţine în sarcina reclamantei obligaţia de a depune la dosar dovada restului de onorariu în cuantum de 350 lei ce a fost stabilit de instanţă iniţial în sarcina pârâtei Comisia Locala de Fond Funciar Albota, având în vedere faptul că aceasta a arătat că nu se va conforma dispoziţiilor instanţei de a plăti. Amână judecarea cauzei la 24.07.2012, sala 2, ora 8,30. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 Iunie 2012

  • Sedinta din data de 18.05.2012 la ora 08:30

    Complet: C5-2
  • Amână cauza

    Instanţa nu se mai pronunţa asupra cererii formulată de apărătorul reclamantei prin care solicită instanţei strigarea cauzei la sfârşitul şedinţei, aceasta rămânând fără obiect, faţă de împrejurarea că apărătorul reclamantei s-a prezentat şi a solicitat strigarea cauzei. Pune în vedere reclamantei să depună la dosar dovada restului de onorariu în cuantum de 350 lei ce a fost stabilit de instanţă iniţial în sarcina pârâtei Comisia Locala de Fond Funciar Albota, având în vedere faptul că aceasta nu se va conforma dispoziţiilor instanţei de a plăti. Emite adresă către BLET privind desemnarea expertului. Emite adresă către expert urmând a fi înştiinţat să efectueze şi să depună la dosarul cauzei raportul de expertiză cu cel puţin 5 zile înainte de termenul de judecată acordat însoţit de dovezile de convocare a părţilor. Amână judecarea cauzei la 22.06.2012, sala 2, ora 8,30. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Mai 2012

  • Sedinta din data de 20.04.2012 la ora 08:30

    Complet: C5-2
  • Amână cauza

    Emite adresă către pârâta Comisia Locala de Fond Funciar Albota pentru a preciza dacă a achitat sau nu onorariul de expert stabilit de instanţă în sarcina sa, sau dacă înţelege să îl achite, relaţii necesare în vederea discutării modalităţii de plată a restului de onorariu. Va lua act că reclamanta a achitat onorariului de expert stabilit de instanţă în sarcina sa. Citează părţile care nu au termen în cunoştinţă. Amână judecarea cauzei la 18.05.2012, sala 2, ora 8,30. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 Aprilie 2012

  • Sedinta din data de 09.03.2012 la ora 08:30

    Complet: C5-2
  • Amână cauza

    Încuviinţează pentru reclamantă şi pentru pârâţi proba cu expertiză în specialitatea topografie. Stabileşte drept obiective ale expertizei: 1.indentificarea şi transpunerea în schiţă şi vecinătăţi a suprafeţelor de 0, 10 Curţi, 0,78 Dealul Băleşi, 0, 3 ha în pct.”Scoruş” , 0, 58 ha în pct „Pomost” conform extrasului de rol agricol de pe anii 1959-1962, precum şi a suprafeţei de 1500 mp, teren cu destinaţie forestieră, cu indentificarea cu exactitate a fostelor amplasamente; 2.determinarea categoriei de folosinţă actuală a terenurilor menţionate la pct.1; 3.stabilirea pe baza documentaţiilor CLFF Albota dacă aceste terenuri au făcut obiectul reconstituirii dreptului de proprietate către terţe persoane sau către părţile implicate în prezentul proces , dar în baza altor validări; 4.transpunerea în schiţă şi vecinătăţi a terenurilor din pct.”Acasă” şi „Băleşi” menţionate în procesul verbal de punere în posesie nr.2236/8.11.2000 (f.57-doasar fond) , cu precizarea dacă se suprapun cu terenurile menţionate la pct.1; 5.în cazul în care părţile implicate în proces deţin vreunul din terenurile menţionate la pct.1 , expertul , pe baza verificării documentelor CLFF Albota, să precizeze actele de reconstituire sau alte acte de proprietate, în baza cărora se exercită o asemenea deţinere. Desemnează expert topo prin acordul părţilor pe doamna expert Dumitrascu Navara. Se va emite adresă către BLET urmând a se comunica că a fost desemnat expert în cauză domnul expert Dumitrascu Navara în specialitatea topografie. Se va emite adresă către expert urmând a fi înştiinţat să efectueze şi să depună la dosarul cauzei raportul de expertiză cu cel puţin 5 zile înainte de termenul de judecată acordat însoţit de dovezile de convocare a părţilor. Stabileşte onorariu provizoriu în cuantum de 700 lei 350 lei în sarcina reclamantei şi 350 lei în sarcina pârâţilor şi le pune în vedere acestora să facă dovada achitării onorariului în termen de 5 zile de la data încuviinţării probei sub sancţiunea decăderii din probă. Admite cererea formulată de apărătorul reclamantei cu privire la încuviinţarea unui expert consilier, în baza disp. art. 201 pct.5 Cod proc civilă. Citează părţile care nu au termen în cunoştinţă. Amână judecarea cauzei la 20.04.2012, sala 2, ora 8,30. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 Martie 2012

  • Sedinta din data de 10.01.2012 la ora 13:00

    Complet: C6A-Marti-Camera Consiliu
  • Admite cererea

    Admite cererea de abţinere formulată de d-na judecător Inge Cornelia Ene. Înaintează dosarul în vederea repartizării aleatorii către Compartimentul Registratură. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 10.01.2012

Flux dosar


Actualizare GRPD