P***** C********* C******
ReclamantD** P** L***** T*******
PârâtM**** A************** D* P******
PârâtAdmite excepţia de litispendenţă între dosarul nr. 10.529/320/2012 al Judecătoriei Tg.-Mureş şi dosarul nr. 8323/102/2012, în ceea ce priveşte petitul privind anularea procesului-verbal seria RUT nr. 824 încheiat la data de 14.09.2012 şi obligarea pârâtei Direcţia Poliţiei Locale la plata către reclamant a sumei de 235,60 RON. Această instanţă fiind ultima sesizată, dispune trimiterea prezentului dosar în întregul său la instanţa mai întâi investită, respectiv la dosarul nr. 10.529/320/2012 în conformitate cu prevederile art. 163 alin. 3 Cod procedură civilă. Faţă de excepţia de conexitate invocată, dosarul va fi trimis în întregul său, urmând ca această instanţă să se pronunţe asupra excepţiei de conexitate între cele două dosare şi petitul din acest dosar având ca obiect obligarea pârâţilor la plata daunelor morale, cu termen de judecată la data de 21 octombrie 2013.
Incheiere finala dezinvestire din 24.09.2013- acordarea unui nou termen de judecată în vederea introducerii în cauză şi citarea în calitate de pârât a numitului Morar Alexandru din Sânpaul, str. Principală; -emiterea unei adrese către Arhiva civilă a Judecătoriei Tg.-Mureş pentru a ne înainta spre studiu dosarul nr.10.529/320/2012 cu termen de judecată preschimbat pentru data de 21.10.2013, pentru a se verifica dacă există o situaţie de litispendenţă; -pune în vedere reclamantului să achite taxă judiciară de timbru în cuantum de 43 loei şi timbru judiciar în valoare de 0,60 lei; - pune în vedere reclamantului să depună la dosar încă un exemplar de pe cererea de chemare în judecată pentru a fi comunicată pârâtului Morar Alexandru;
Incheiere de sedinta din 07.06.2013Preschimbă din oficiu primul termen de judecată fixat
Incheiere de sedinta din 29.03.2013