D**** D** R*****
Apelant InculpatB*** F*******
Intimat Parte vătămatăB*** R***
Intimat Parte vătămatăS******** D* A******** B****
Intimat Parte civilăCondamnă inculpatul DAVID DAN RĂZVAN - pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prev. de art.174 alin.1 – art.175 alin. 1 lit.i din Cod penal cu aplicarea art.74 lit.a şi art.76 alin.2 din Cod penal (faptă din 25.12.2011), la pedeapsa de 12 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a-II-a şi lit.b din Cod penal. Interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a-II-a şi lit.b din Cod penal în condiţiile şi pe durata prev. de art.71 alin.2 din Cod penal. In baza art.350 Cod pr.penală menţine starea de arest a inculpatului. In baza art.88 din Cod penal deduce din pedeapsa aplicată perioada reţinerii de 24 ore şi arestul preventiv începând cu data de 25.12.2011 la zi. In baza art.118 lit.b din Cod penal dispune confiscarea unui cuţit tip briceag aflat la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Bacău. In baza art.109 Cod pr.penală dispune păstrarea mijloacelor materiale de probă ridicate: cu ocazia examinării inculpatului – Colet nr.1, Colet nr.2 şi Colet nr.3; cu ocazia efectuării cercetării la faţa locului – Colet nr.1, Colet nr.2, Colet nr.3; cu ocazia efectuării necropsiei la 25.12.2011 – Plicul nr.1, Plic nr.2, Plic nr.3 şi Plic nr.4, toate aflate la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Bacău. In baza art.14, 346 Cod pr.penală şi art.313 din Legea nr.95/2006 obligă inculpatul la plata sumei de 628,45 lei despăgubiri civile către S******** D* A******** B****, reprezentând c/val cheltuieli de transport a victimei Bilţ Cristian Vasile. In baza art.14, 346 Cod pr. penală obligă inculpatul să plătească părţilor civile B*** F******* şi B*** R*** suma de 5000 lei despăgubiri materiale şi suma de 30.000 lei despăgubiri morale. In baza art.7 din Legea nr.76/2008 dispune prelevarea probelor biologice de la inculpat la data rămânerii definitive a hotărârii. Constată ca inculpatul a fost asistat de apărător ales. In baza art.191 Cod pr.penală obligă inculpatul la plata sumei de 2500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în 10 zile de la pronunţare pentru părţile civile B*** F******* şi B*** R*** şi de la comunicare pentru inculpat şi partea civilă S******** D* A******** B****. Pronunţată în şedinţă publică, azi 25.09.2012.
AMÂNĂ PRONUNŢAREA LA DATA DE 25.09.2012, C.3 DIRECT.
Acordă termen pentru data de 11.09.2012, ora 9.00, C3-direct faţă de cererea de amânare formulată în cauză şi lipsa martorilor
În baza art. 300/2 raportat la art.160/b alin.3 Cod pr.penală menţine starea de arest a inculpatului DAVID DAN RĂZVAN - aflat în Penitenciarul Bacău. Dispune comunicarea măsurii locului de deţinere. Cu drept de recurs în 24 de ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 02.08.2012, în prezenţa inculpatului arestat
T.VERIFICARE STARE AREST LA DATA DE 2.08.2012, ORA 10,00 C.3 DIRECT.T.FOND LA DATA DE 14.08.2012, C.3 DIRECT PENTRU AUDIERE MARTORI.INCHEIERE MENTINE STAREA DE AREST A INCULPATULUI.
T.12.06.2012, C.3 DIRECT PENTRU ADMINISTRARE PROBE.MENTINE STAREA DE AREST A INCULPATULUI.LA PRONUNŢARE INCULPATUL A DECLARAT RECURS.
T.15.05.2012, C.3 DIRECT PENTRU ADMINISTRARE PROBE. În baza art. 300/2 raportat la art.160/b alin.3 Cod pr.penală din Codul de procedură penală menţine starea de arest a inculpatului DAVID DAN RĂZVAN - aflat în Penitenciarul Bacău. Dispune comunicarea măsurii locului de deţinere. Cu drept de recurs în 24 de ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10.04.2012, în prezenţa inculpatului arestat, ora 14,45.
T.10.04.2012, C.3 DIRECT PENTRU CONSULTARE AVOCAT DE CĂTRE PĂRŢILE VĂTĂMATE.
În baza art. 300/1 din Codul de procedură penală menţine starea de arest a inculpatului DAVID DAN RĂZVAN Constată că inculpatul a fost asistat de apărător ales. În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de recurs în 24 de ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17.02.2012