P***** I****
Reclamant ReclamantP****** V*****
Pârât PârâtRespinge acţiunea Cu recurs. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29.01.2015.
Hotarare 791/2015 din 29.01.2015Amână pronunţarea la 29.01.2015 având nevoie de timp pentru a delibera. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 22.01.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.01.2015PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Admite cererea formulată de apărătorul reclamantei, prin care solicită amânarea cauzei pentru imposibilitate de prezentare din motive medicale. Amână judecarea cauzei la data de 22.01.2015, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 Noiembrie 2014.
Incheiere de sedinta din 20.11.2014PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Revine cu adresă către expertul cauzei, cu menţiunea de a prezenta spre avizare raportul de expertiză, la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Argeş. Amână judecarea cauzei la data de 20.11.2014, la solicitarea părţilor, pentru când acestea au termen în cunoştinţă. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 Septembrie 2014.
Incheiere de sedinta din 11.09.2014PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Admite cererea formulată de părţi, prin apărători, prin care solicită amânarea cauzei pentru a lua cunoştinţă de completarea la raportul de expertiză. Amână judecarea cauzei la data de 12.06.2014, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 24 Aprilie 2014.
Incheiere de sedinta din 24.04.2014PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Admite obiecţiunile formulate de părţi, la raportul de expertiză, sens în care, emite adresă către expertul cauzei, în sensul de a răspunde la următoarele obiecţiuni: 1. de ce nu a luat în calcul actele juridice aflate la dosar, în condiţiile în care, în motivare, personal arată că aceste schiţe din caietele de lucru cuprind menţiuni ce sunt notate excentric de persoane ce nici măcar nu şi-au însuşit aceste schiţe; 2. cum îşi motivează punctul de vedere diferit al dumnealui faţă de punctul de vedere al doamnei expert Dumitrescu Valerica susţinut şi de declaraţia ing. Tomescu Severica, în care este menţionată suprafaţa de 700 mp, ocupată din terenul meu de către pârât; 3. să transpună în schiţă terenul proprietatea reclamantei din pct. ,, Dara” pornind de la vecinătatea de vest aşa cum este indicată în titlul de proprietate aflat la fila 7, fişa cu date pentru titlul de proprietate aflată la fila nr. 19 şi procesul-verbal de punere în posesie aflat la fila 27, precum şi schiţa de la fila 12, respectiv ,, Colţ Pîrvu T. Ion şi Gabrian Nicolae”, 4. să răspundă şi la obiectivul pe care instanţa de recurs şi-a motivat decizia de casare şi anume, să arate dacă terenul ce formează obiectul prezentului litigiu este unul şi acelaşi cu terenul pentru care între părţi a mai existat un litigiu în anul 1997 şi 5. să avizeze raportul de expertiză la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Argeş. Amână judecarea cauzei la data de 24.04.2014, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 06 Martie 2014.
Incheiere de sedinta din 06.03.2014PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Admite cererea formulată de apărătorul reclamantei, prin care solicită amânarea cauzei pentru imposibilitate de prezentare din motive obiective. Prorogă discuţiile asupra raportului de expertiză şi asupra obiecţiunilor formulate de părţi, la raport, până la următorul termen de judecată. Amână judecarea cauzei la data de 06.03.2014, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Ianuarie 2014.
Incheiere de sedinta din 23.01.2014Admite cererea formulată de apărătorul reclamantei prin care solicită amânarea judecării cauzei pentru a avea posibilitatea să ia cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză şi pentru a formula obiecţiuni. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 23.01.2014. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 Noiembrie 2013.
Incheiere de sedinta din 28.11.2013PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Admite cererea formulată de apărătorul reclamantei prin care solicită amânarea judecării cauzei pentru a da posibilitatea expertului să depună la dosarul cauzei raportul de expertiză. Amână judecarea cauzei şi acordă un nou termen de judecată la 28.11.2013 Cu recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 24 Octombrie 2013.
Incheiere de sedinta din 24.10.2013PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Admite cererea formulată de apărătorul pârâtului, prin care solicită amânarea cauzei pentru a lua cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză. Amână judecarea cauzei la data de 24.10.2013, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 Septembrie 2013.
Incheiere de sedinta din 12.09.2013PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Pentru justa soluţionare a cauzei, emite adresă către Comisia locală de fond funciar Drăganu, cu menţiunea de a pune la dispoziţia expertului toate înscrisurile necesare în vederea efectuării raportului de expertiză dispus în cauză. Revine cu adresă către expertul cauzei, pentru a întocmi şi depune raportul de expertiză, cu menţiunea de avertisment amendă. Amână judecarea cauzei la data de 12.09.2013, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 27 Iunie 2013.
Incheiere de sedinta din 27.06.2013Revine cu adresă către expertul în specialitatea topografie-cadastru pentru efectuarea expertizei. Amână judecarea cauzei pentru lipsa raportului de expertiză şi acordă termen la 27.06.2013 pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 06 Iunie 2013.
Incheiere de sedinta din 06.06.2013PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Admite cererile formulate de către apărătorii părţilor şi acordă un nou termen de judecată pentru a se întocmi şi a se depune la dosar raportul de expertiză tehnică în specialitatea topografie-cadastru de către dl. expert Matei Cristian. Amână judecarea cauzei la data de 06.06.2013, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 Mai 2013.
Incheiere de sedinta din 09.05.2013PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Revine cu adresă către expertul cauzei, pentru a întocmi şi depune la dosar raportul de expertiză. Amână judecarea cauzei la data de 09.05.2013, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 21 Martie 2013
Incheiere de sedinta din 21.03.2013PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Revine cu adresă către expertul cauzei, pentru a întocmi şi depune la dosar raportul de expertiză. Amână judecarea cauzei la data de 21.03.2013, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 31 Ianuarie 2013
Incheiere de sedinta din 31.01.2013Emite adresă către expertul cauzei, pentru a depune la dosar raportul de expertiză. Încuviinţează părţilor prin apărători experţi consilieri, pentru reclamantă Păunescu Ion şi pentru pârât Vlăşceanu Cornel. Amână judecarea cauzei la 31.01.2013. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 Noiembrie 2012.
Efectuarea unei expertize tehnice specialitatea topografie, conform deciziei de casare. Pune în vedere pârâtului să depună la dosar în termen de 5 zile, dovada achitării onorariului provizoriu, sub sancţiunea decăderii din probă. Încuviinţează cererea reclamantei prin apărător, privind numirea unui expert consilier. Se citează pârâtul. În baza art.5 din Hotărârea Colegiului de Conducere nr.12 din 21.06.2012, trece cauza la completul C4/12, joi, sala 3, ora 8:30. Amână judecarea cauzei la 22.11.2012. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 Septembrie 2012.
Respinge cererea. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13.06.2012
Admite cererea de abţinere formulată de d-na judecător Georgeta Ionescu. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi,18.04.2012.
Înaintează cauza completului imediat următor, respectiv C8A, în vederea soluţionării cererii de abţinere formulată de d-na magistrat Ionescu Georgeta. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 Aprilie 2012
Admite cererea de abţinere.