B******* D**** D****
InculpatS* R*** R**** S**
Parte vătămatăCondamnă pe inculpatul B******* D**** D**** la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. 1 – art. 209 alin.1 lit. i Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin.2 C.penal, (două acte materiale săvârşite la data de 13.08.2011). Constată că fapta din prezenta cauză este concurentă cu fapta pentru care inculpatul B******* D**** D**** a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 1827/09.10.2012 a Judecătoriei Galaţi, definitivă la data de 30.10.2012 prin nerecurare, ambele fiind săvârşite de inculpat înainte de rămânerea definitivă a vreuneia dintre ele. În temeiul disp. art. 85 C.penal, anulează beneficiul suspendării condiţionate a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1827/09.10.2012 a Judecătoriei Galaţi, definitivă la data de 30.10.2012 prin nerecurare. În temeiul disp. art. 36 alin. 2 în referire la art. 33 lit. a în referire la disp. art. 34 lit.b C.penal, contopeşte pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1827/09.10.2012 a Judecătoriei Galaţi, definitivă la data de 30.10.2012 prin nerecurare cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin prezenta hotărâre, urmând ca inculpatul B******* D**** D**** să execute pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani închisoare. În temeiul art. 861 alin. 1 C. pen., dispune suspendarea executarea pedepsei aplicate inculpatului B******* D**** D****, sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare compus din cuantumul pedepsei aplicate prin prezenta hotărâre, respectiv 3 ani la care se adaugă 2 ani, în total un termen de încercare de 5 ani calculat de la data de 30.10.2012, respectiv data rămânerii definitive a condamnării anterioare aplicate prin sentinţa penală 1827/09.10.2012 a Judecătoriei Galaţi. Potrivit art. 863 Cod penal, pe durata termenului de încercare stabilit, inculpatul va trebui să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Galaţi; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă. În temeiul art. 71 alin. 2 Cod penal, aplică inculpatului B******* D**** D**** pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi b Cod penal, iar în temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei accesorii, pe durata termenului de încercare de 5 (cinci) ani. Constată că partea vătămată S* R*** R**** S** Galaţi s-a constituit parte civilă în cauză pentru suma totală de 22.000 lei, reprezentând daune materiale. În temeiul art. 14 şi 346 Cod de procedură penală, în referire la art. 998 şi urm. Cod civil, obligă inculpatul B******* D**** D**** la plata sumei de 14.500 lei, reprezentând daune materiale către partea civilă S* R*** R**** S** Galaţi, precum şi dobânda legală aferentă acestei sume calculată până la data plăţii efective. Respinge celelalte pretenţii formulate de partea civilă S* R*** R**** S** Galaţi ca fiind nefondate. În baza art. 189 alin. 1 din C.proc.pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu în cuantum de 200 lei urmează a fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei, către Baroul Galaţi. (av. Gâdei Carmen) În temeiul art. 191 alin. 1 Cod de procedură penală, obligă pe inculpatul B******* D**** D**** la plata a 650 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei aferentă urmăririi penale. Cu drept de recurs în termen de 10 zile. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25.03.2013 Preşedinte, PROCES-VERBAL În temeiul art. 359 Cod de procedură penală, atrage atenţia inculpatului B******* D**** D**** asupra consecinţelor prevăzute de art. 86 ind.4 Cod penal.
Hotarare 540/2013 din 25.03.2013pentru audiere martori lipsa.
Incheiere de sedinta din 04.02.2013AMANA JUDECAREA CAUZEI LA DATA DE 04.02.2013 sala 6. pentru a se obtine fisa de cazier.
pentru audierea martorilor.
pentru lipsa inculpatului.
Pentru pregătire apărare inculpat, acordă termen la data de 17.09.2012, sala 6, timpul 1.