P****** I** A***
Intimat ReclamantG***** Ş***** I********* M***** B******
Intimat PârâtC******** L**** B******
Recurent PârâtP******* B******
Intimat PârâtI************ Ş***** J******* G***
Intimat PârâtSentinţa nr.5371/ 11.10.2012. Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei Primăria Bâlteni invocată de aceasta şi respinge acţiunea faţă de aceasta. Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatului I************ Ş***** J******* G*** invocată de instanţă din oficiu şi respinge acţiunea faţă de acesta. Admite acţiunea. Obligă intimatul Grupul Şcolar Industrial Minier Bâlteni la reîncadrarea salarială a petentului pentru perioada 01.01.2010–13.05.2011, în temeiul dispoziţiilor Legii 330/2009 şi Legii 284/2010, având în vedere drepturile salariale cuvenite acestuia potrivit Legii 221/2008, conform sentinţei 720/30.03.2010, pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul 445/95/2010. Obligă intimatul Grupul Şcolar Industrial Minier Bâlteni să calculeze şi să plătească petentului diferenţele dintre drepturile salariale cuvenite şi cele acordate începând cu data de 01.01.2010 şi până la 13.05.2011, sume ce vor fi actualizate la data plăţii efective. Obligă intimatul Consiliul Local Bâlteni să aloce fondurile necesare plăţii acestor drepturi salariale.