Dosar 8403/200/2012 din 09.03.2012

plângere contravetionala


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 8403/200/2012
Data dosar:
09.03.2012
Instanta:
Judecătoria Buzău
Departament:
Secţia civilă
Obiect:
plângere contravetionala
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 10.04.2012 la ora 12:00

    Complet: CCpc22
  • Admite in parte plângerea

    Admite în parte, plângerea formulată de petentul Popină Mircea, împotriva procesului verbal de contravenţie seria R12 nr. 0052464/31.01.2012 în contradictoriu cu intimatul COMPANIA NAŢIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ŞI DRUMURI NAŢIONALE – CESTRIN, cu sediul în Bucureşti, b-dul Iuliu Maniu, nr. 401 A, sector 6 Bucureşti. Înlocuieşte sancţiunea amenzii contravenţionale în sumă de 250 lei aplicată petentei prin procesul verbal mai sus arătat cu avertisment şi înlătură obligaţia plăţii despăgubirii în sumă de 28 euro. Atrage atenţia petentei asupra pericolului social al faptei săvârşite şi îi recomandă să respecte pe viitor prevederile legale. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10.04.2012.

Flux dosar


Actualizare GRPD