A********** L**** C*****
InculpatA********** M******
Parte vătămatăI. În temeiul art. 208 alin. 1 şi alin. 4 rap. la art. 209 alin. 1 lit. a, e, g şi i Cod penal, cu aplicarea art. 74 alin.1 lit. c rap. la art. 76 alin. 1 lit. d Cod penal şi art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul ACIOBĂNIŢEI LIVIU COSTEL, la pedeapsa de 1 an şi 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. În temeiul art.71 Cod penal, interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin.1 lit. a teza a II a şi lit. b Cod penal pe durata executării pedepsei principale. În temeiul art. 861 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată sub supraveghere a pedepsei de 1 an şi 10 luni închisoare pe o perioadă de 5 ani reprezentând termen de încercare stabilit potrivit art. 862 Cod penal. Încredinţează Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Suceava supravegherea inculpatului ACIOBĂNIŢEI LIVIU COSTEL. În temeiul art. 863 alin.1 şi alin. 3 Cod penal, pe durata termenului de încercare inculpatul ACIOBĂNIŢEI LIVIU COSTEL are obligaţia de a se supune următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Suceava; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă; e) să nu ia legătura, direct sau indirect, cu incupatul Fieraru Marius Florentin. În temeiul art. 359 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 864 Cod penal a căror nerespectare determină revocarea măsurii suspendării şi executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune. În temeiul art. 71 alin.5 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale sub supraveghere. II. 1. În temeiul art. 208 alin. 1 şi alin. 4 rap. la art. 209 alin. 1 lit. a, e, g şi i Cod penal, cu aplicarea art. 74 alin.1 lit. a şi c rap. la art. 76 alin. 1 lit. d Cod penal, art. 99 alin. 3 rap. la art. 109 Cod penal, şi art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul FIERARU MARIUS FLORENTIN, la pedeapsa de 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. În temeiul art.71 Cod penal, interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin.1 lit. a teza a II a şi lit. b Cod penal pe durata executării pedepsei principale. 2. În temeiul art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a şi c art. 76 alin.1 lit. e Cod penal, art. 99 alin. 3 rap. la art. 109 Cod penal, şi art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul FIERARU MARIUS FLORENTIN, cu aceleaşi date de identificare, la pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere. În temeiul art.71 Cod penal, interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II a şi lit. b Cod penal pe durata executării pedepsei principale. 3. În temeiul art. 89 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002, cu aplicarea art.74 alin.1 lit. a rap. la art.76 alin. 1 lit. e Cod penal art. 99 alin. 3 rap. la art. 109 Cod penal, şi art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul FIERARU MARIUS FLORENTIN, cu aceleaşi date de identificare, la pedeapsa de 5 (cinci) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de părăsire a locului accidentului de către conducătorul vehiculului implicat într-un accident de circulaţie ca urmare a unei infracţiuni, fără încuviinţarea poliţiei care efectuează cercetarea locului faptei. În temeiul art.71 Cod penal, interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit. a teza a II a şi lit. b Cod penal pe durata executării pedepsei principale. În temeiul art. 33 lit. a şi art. 34 alin.1 lit. b Cod penal, constată că cele trei infracţiuni sunt concurente, contopeşte pedepsele stabilite, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 10 luni închisoare. În temeiul art.71 Cod penal, interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit. a teza a II a şi lit. b Cod penal pe durata executării pedepsei principale. În temeiul art. 1101 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată sub supraveghere a pedepsei rezultante de 10 luni închisoare pe o perioadă de 1 an şi 10 luni reprezentând termen de încercare stabilit potrivit art. 110 Cod penal. Încredinţează Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Suceava supravegherea inculpatului FIERARU MARIUS FLORENTIN. În temeiul art.863 alin.1 şi alin. 3 Cod penal, pe durata termenului de încercare inculpatul FIERARU MARIUS FLORENTIN are obligaţia de a se supune următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Suceava; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă; e) să finalizeze cursurile Şcolii Gimnaziale Grigore Ghica Voievod Suceava şi să depună dovezile în acest sens la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Suceava; f) să nu ia legătura, direct sau indirect, cu incupatul Aciobăniţei Liviu Costel. În temeiul art. 359 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 864 Cod penal a căror nerespectare determină revocarea măsurii suspendării şi executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune. În temeiul art. 71 alin.5 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale sub supraveghere. Ia act că partea vătămată A********** M****** nu s-a constituit parte civilă în cauză. În temeiul art.189 şi art.191 alin.1 şi alin. 2 Cod procedură penală, obligă pe inculpatul ACIOBĂNIŢEI LIVIU COSTEL la plata sumei de 875 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 lei pentru faza de urmărire penală, iar suma de 575 lei pentru faza de judecată. În temeiul art.189 şi art.191 alin.1 şi alin. 2 Cod procedură penală, obligă pe inculpatul FIERARU MARIUS FLORENTIN la plata sumei de 1.200 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat, din care: - suma de 400 lei pentru faza de urmărire penală, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, av. Antonovici Mihaela, potrivit delegaţiei pentru asistenţa judiciară obligatorie nr. 660/24.02.2012, şi suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, av. Liteanu Rebeca Alexandra, potrivit delegaţiei pentru asistenţa judiciară obligatorie nr. 2.571/14.09.2012, se avansează din fondul Ministerului Public în contul Baroului Suceava. - şi suma de 800 lei pentru faza de judecată. Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru părţile lipsă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 04.02.2013.
Hotarare 47/2013 din 04.02.2013Amână pronunţarea pentru data de 04.02.2013. pronunţată în şedinţa publică, azi, 21.01.2013.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.01.2013În temeiul art. 189 Cod procedură penală şi art. 3 rap. la art. 2 alin.1 lit. b din Protocolul privind stabilirea onorariilor pentru avocaţii care acordă asistenţă juridică în materie penală, dispune avansarea sumei de 75 lei reprezentând onorariul parţial al apărătorului din oficiu desemnat în faza de judecată pentru inculpatul A********** L**** C*****, av. Pîrlac Ana, potrivit delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 3130/30.10.2012, fila 11, din fondul Ministerului Justiţiei în contul Baroului Suceava. Amână judecata cauzei la data de 21 ianuarie 2013, ora 8:30 pentru când: - inculpaţii primesc termen în cunoştinţă; - mama inculpatului minor Neamţu Elena Loredana primeşte termen în cunoştinţă; - Serviciul de Probaţiune de pe lângă tribunalul Suceava are termen în cunoştinţă; - se citează partea vătămată A********** M****** şi tatăl inculpatului minor, Fieraru Marin; - se emite adresă către Compartimentul executări penale din cadrul Judecătoriei Suceava pentru a comunica soluţiile pronunţate în dosarele de urmărire penală nr. 2067/P2012 şi nr. 1892/P/2012 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava. - Se comunică un exemplar al încheierii de şedinţă grefierului Moldovan Alina din cadrul Judecătoriei Suceava. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26.11.2012.