H***** P****
InculpatI************ D* P****** A* J******** A***
Parte vătămată Parte civilăS* E********* P****** S**
Parte responsabilă civilmenteS* E********* P****** S******* L********* J******* V**** O*** E****
Parte responsabilă civilmenteÎn baza art. 213 Cod penal condamnă pe inculpatul H***** P**** – fiul lui Pavel şi Florica, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „abuz de încredere”. În baza art.71 alin. 2 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a) teza a II-a şi lit. b), Cod penal. În baza art. 81 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate. În baza art.82 Cod penal stabileşte în sarcina inculpatului un termen de încercare cu durata de 3(trei) ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În temeiul art. 359 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen., în sensul că, săvârşirea în termenul de încercare a unei infracţiuni intenţionate, are drept urmare revocarea suspendării condiţionate, cu consecinţa executării în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa pentru infracţiunea ulterioară. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal, suspendă executarea pedepselor accesorii, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În baza art.347 Cod Procedură Penală disjunge soluţionarea acţiunii civile şi stabileşte termen de judecată pentru data de 20.06.2013, sala 149. În baza art.191 alin.1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă de 1.000 lei. Dispune menţinerea măsurilor asigurătorii luate în cursul urmăririi penale. Cu drept de recurs, în termen de 10 zile de la pronunţare pentru Ministerul Public, şi de la comunicare cu inculpatul şi partea vătămată. Pronunţată în şedinţa publică din 04.06.2013.
Hotarare 1323/2013 din 04.06.2013AP:04.06.2013
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 30.05.2013T:30.05.2013, pentru efectuarea expertizei dispuse in cauza.
Incheiere de sedinta din 25.04.2013T:25.04.2013, pentru efectuarea expertizei dispuse in cauză-
Incheiere de sedinta din 04.04.2013T:04.04.2013, pentru efectuarea expertizei contabiledispusă în cauză.
Incheiere de sedinta din 07.03.2013T:07.03.2012, pentru emiterea unei adrese catre SC Diesel Euro Tranzit SRL; pentru ca aparatorul inculpatului sa indice adresa martorei T.D
Incheiere de sedinta din 07.02.2013T:07.02.2013, pentru efectuarea expertizei, pt.repetarea procedurii de citare cu martorul lipsa la acest termen.
t 20.12.2012, pentru emiterea unei adrese catre Biroul Local de Expertiza in vederea comunicarii unei liste cu experti contabili.
T:06.12.2012, pentru audierea martorilor lipsa la acest termen.
T:22.11.2012, pentru audierea martorilor.
T:25.10.2012, pentru audierea martorilor.
T: 28.09.2012, pentru citarea inculpatului cu mandat de aducere.
T: 7.09.2012 - cerere amânare formulată de inculpat pentru angajare apărător