K********** U***** E********
ReclamantC****** N******** P***** C********** I*********
PârâtRespinge excepţia prematurităţii invocată de pârâtă, ca fiind neîntemeiată. Admite în parte acţiunea astfel cum a fost modificată. Obligă pârâta ca în termen de 60 de zile de la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri şi în condiţiile prevăzute de OUG nr. 4/2012, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 117/2012, să transmită dosarul nr. 21194/CC unui evaluator autorizat în vederea întocmirii raportului de evaluare, iar în termen de 60 de zile de la data depunerii raportului de expertiză de către evaluatorul desemnat să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire pe numele reclamantei, sub condiţia constatării legalităţii respingerii cererii de restituire în natură a imobilului ce face obiectul dosarului, conform art. 16 alin. 4 din Titlul VII – Legea nr. 247/2005. Respinge în rest acţiunea ca fiind neîntemeiată. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu avocat). Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18.02.2013.
Hotarare 732/2013 din 18.02.2013Amână pronunţarea la data de 18.02.2013.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.02.2013Încuviinţează cererea de amânare a cauzei formulată de reclamantă prin apărător pentru a lua cunoştinţă de întâmpinare şi înscrisuri. Prorogă discutarea prematurităţii formulării cererii de chemare în judecată şi a probatoriului. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 11.02.2013, Complet 26Fond, ora 12:00, Sala E01 „Vasile Lascăr” pentru când se va cita pârâta cu o copie a celor 2 cereri precizatoare depuse la acest termen de reclamantă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 28 ianuarie 2013.
Incheiere de sedinta din 28.01.2013