F******* R*****
PetentI************ D* P****** A* J******** S****
IntimatAdmite în parte plângerea contravenţională formulată de către petentul F******* R*****, în contradictoriu cu intimatul I************ D* P****** A* J******** S****. Dispune înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale în cuantum de 100 lei aplicată prin procesul verbal de contravenţie cu sancţiunea „avertisment”. Menţine celelalte dispoziţii ale procesului verbal atacat. Atrage atenţia petentului asupra pericolului social al faptei şi îi pune în vedere ca, pe viitor, să respecte dispoziţiile legale. Irevocabilă.
Încuviinţează pentru ambele părti proba cu inscrisurile aflate la dosarul cauzei. Admite cererea petentului privind proba testimonială sens in care se va cita Fureszes Stefan Pune in vedere petentului să depună adresa pentru citarea martorului Rupa Martor sau să il prezinte sub sanctiunea decăderii din probă. Pune în vedere petentului să completeze probaţiunea prin depunerea de înscrisuri, respectiv să depună autorizaţie, facturi cu referire la activitatea pe care o presta în acea zi 07 iulie 2012 in Cisnădie.
termen pentru comunicare si studierea intâmpinării