S**** A****
PetentÎn baza art.450 Cod procedură penală raportat la art. 59 alin.1 Cod penal raportat la art.75 din Lg.275/2006, admite sesizarea Comisiei de propuneri pentru punerea în libertate condiţionată din cadrul Penitenciarului Satu Mare privind pe condamnatul S A, deţinut în executarea pedepsei de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, infracţiune prevăzută şi pedepsită de art.. 209 Cod penal, aplicată prin S.P. nr. 36/2009 a Judecătoriei Marghita. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 80/2009, emis de Judecătoria Marghita, atrăgându-i atenţia asupra consecinţelor nerespectării prevederilor art. 61 cod penal. În baza art. 189 cod proc. penală dispune virarea din contul Ministerului Justiţiei în contul Baroului de Avocaţi Satu Mare a sumei de 100 lei reprezentând onorariul cuvenit avocatului din oficiu Crişan Olimpiu, conform delegaţiei depuse la dosar nr. 817/2012. În baza art. 192 alin. 3 cod proc. penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu recurs în 3 zile de la comunicare.